Dragoș Bucur despre prima lui probă de film: „Eram un papagal care tremura de emoţie”

Dragoş Bucur, unul dintre cei mai în vogă actori ai ultimilor ani, este protagonistul rubricii „Interviu” din cadrul emisiunii „Ca-n filme”, din această duminică, de la 20.20. După ce a […]

Dragoş Bucur, unul dintre cei mai în vogă actori ai ultimilor ani, este protagonistul rubricii „Interviu” din cadrul emisiunii „Ca-n filme”, din această duminică, de la 20.20.

După ce a jucat în filme foarte cunoscute şi apreciate de critică, dar şi de spectatori, precum „Marfa şi banii”, „Furia”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Hârtia va fi albastră”, „Boogie”, „Poliţist, adjectiv”, sau mai recentul „Ho,ho,ho 2”, Dragoş Bucur vorbește despre el cu modestie: „Nu sunt cel mai talentat actor din România. Sunt actori din generaţia mea, chiar colegi de-ai mei de facultate, care clar sunt mai talentaţi ca mine. Însă ce am reuşit să fac eu şi poate de asta joc mai mult, a fost să îmi dezvolt profesionalismul. Tehnica de a fi tot timpul la o limită acceptabilă. Asta spunea tot timpul Albulescu la clasă: ca actor profesionist nu ai voie niciodată să cobori sub un anumit nivel. Poţi să fii mai bun, dacă ai inspiraţie eventual, dar niciodată mai prost. Ei bine, pe tehnica asta, de a nu fi niciodată mai prost decât e acceptabil, mă bazez eu în carieră. Şi în rest, vârfurile alea, repet: când vine îngeraşul şi mă atinge!”

Despre debutul său, în anul 2001, în filmul lui Cristi Puiu, „Marfa şi banii”, Dragos Bucur îşi aminteşte amuzat. „Cred că am ajuns în ultima sau în penultima filmare, se dădea în sediul RoFilm, pe lângă Kogălniceanu. Şi era o cămăruţă destul de mică aşa, de un metru jumate pe doi metri jumate, cam aşa. Şi erau Puiu cu Stavilă, cu operatorul. Şi când i-am văzut pe ei puştani, aşa, camera aia, şi m-a întrebat Puiu dacă ştiu să înjur…Am fost foarte amuzat, şmecher: Da, ştiu să înjur. Ia înjură-mă! Mi s-a părut o prostie. L-am înjurat cu juma` de gură. Nu, înjură-mă mai agresiv! L-am înjurat ceva mai agresiv şi m-am dus spre el, chipurile să îl ameninţ. Ei bine, eu credeam că am fost foarte cool în proba aia, şi, după vreo şapte ani, am văzut proba pe un VHS. Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin şi făceam pe mine de emoţie. Amintirea mea era cu totul şi cu totul alta.”

Dragoş Bucur crede că cel mai important în pregătirea unui rol, – acel „ceva” fără de care succesul personajului nu are cum să vină, – este documentarea. „Documentare faci. Pentru „Poliţist, adjectiv”, am stat, cred, o lună jumătate în Vaslui. În fiecare zi mergeam la secţia de poliţie, în fiecare seară făceam două trei ore un soi de pregătire cu un domn care fusese angajat în Poliţie, la Antidrog, şi avea tot felul de exerciţii. Se întâmpla câteodată, câte o oră jumate urmăream oameni pe stradă. E mult mai solicitant decât îşi închipuie cineva, să urmăreşti un om pe stradă fără să fii văzut. Sau mergeam în baruri cu el şi îmi dădea teme: uite, ăla: zi câţi copii are şi ce culoare are maşina lui, fără să îl întrebi direct! Exerciţii care înteleg că se fac la Academia de Poliţie. Adica da, am stat în sosul ăla, dar mă duceam acasă şi tot ăla eram, nu eram poliţistul care… are probleme cu topica frazei.”

Implicat în această industrie de peste 10 ani, părerea actorului este că filmul românesc „merge foarte bine”. Ceva probleme ar fi când vine vorba despre industria cinematografică românească: „N-aş spune că e în urmă cinematografia, în sine. Pentru că, să ştii, filmele noastre, deşi publicul larg nu o să fie de aceeaşi părere, sunt foarte actuale. Eu cred că momentul în care suntem acum şi lipsa spectatorilor din sălile de cinema este rezultatul unui complex de împrejurări. De la gaura aceea extraordinară din anii 90, cred că au fost vreo 2-3 ani în care nu s-a făcut niciun film, dacă nu mă înşel. Până la, cred eu, proasta promovare a filmelor româneşti pentru publicul larg, promovarea greșit a unor filme şi a unor filme greşite, pâna la, în general, lipsa oamenilor din sălile de cinema. Eu cred că problema este că, aceste filme, au fost promovate ca sarmale, când ele sunt… vită argentiniană, dacă mă întrebi pe mine. Sau nu ştiu, biftec tartar. Ok, e tot carne. Numai că nu e carne în varză murată şi nu are şunculiţă printre.”

Despre regizorii cu care a colaborat de-a lungul anilor, despre roluri şi personaje, împreună cu alte poveşti ale carierei sale, în interviul de duminică, ora 20.20, la emisiunea „Ca-n filme”, pe Digi24.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.