TARA MEA FEMEIE

inima mea – piatra craiului, părul meu este parâng, m-­a înmiresmat divinitatea sunt câmpie şi sunt crâng   peste pulpe am rarăul, şi se-­ntinde pân` la rânca, jiul spală-­n mine […]

Camelia Ioniță

inima mea – piatra craiului,

părul meu este parâng,

m-­a înmiresmat divinitatea

sunt câmpie şi sunt crâng

 

peste pulpe am rarăul,

şi se-­ntinde pân` la rânca,

jiul spală-­n mine hăul

şi-i îndeplinesc porunca

 

sânii-­mi plâng în bărăgan,

într-­o casă de lalea

vreau un mire ortoman

vreau o zare sub perdea

 

someşul mă taie-­n două,

mureşul e la prăsele,

zboară oltul peste rouă

până-­n margini, până-­n stele

 

sunt regina mea pe veci,

am plete din micşunele

port în subțiori poteci

ce ascund fiori de stele

 

de dropii mi-­e plină fruntea,

din deget imi curg rândunele

e zidită-­n mine puntea

libertăţții din zăbrele

 

mi-­au ţesut în zbor cocorii

pe fruntea mea parură albastră,

îmi pictează pe şold norii,

val de dunăre măiastră

 

şi ca să mă înalț mai mult,

carpații mă țin de mână,

sunt ardoare, sunt tumult,

mi-­e maica domnului stapână

Camelia Ioniță („Din anotimpul hulubăriei”, apărut la editura MJM)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.