Ascuțitoarea buclucașă

♫ «Am cravata mea, sînt pionier! Și mă mîndresc cu ea, sînt pionier !» ♫ Aveam o cravată de pionier roșie, strălucitoare, cu care mă mîndream, căci o aveam de […]

♫ «Am cravata mea, sînt pionier! Și mă mîndresc cu ea, sînt pionier !» ♫

Aveam o cravată de pionier roșie, strălucitoare, cu care mă mîndream, căci o aveam de mai bine de un an, fiind printre primii cinci elevi care au primit-o, cîteva luni după inceperea clasei a-I-a. În acea zi al anului 1982, școala noastră fusese în mare vervă, deoarece venise inspecția. Așadar trebuia sa facem careul, să mergem la pas, iar eu aveam un rol important de jucat, o înlocuiam pe «comandanta de detașament» a clasei, căci era absentă. Aveam așadar un rol de locțiitor, și eram recunoscută ca atare datorită șnurului galben prins cu dichis de cămașa mea albă. Eram îmbrăcată în uniforma mea de zile mari !

După acest eveniment, în care fusesem o înlocuitoare «nici prea prea, nici foarte foarte», ne-am dus la ore. Mirosul de început de primăvară intra în clasă și abia așteptam să se facă ora 12 ca să plec acasă, să manînc, sa dorm (activitate obligatorie la care nu țineam deloc!) și apoi, după lecții, să ies afară și să mă joc pînă seara. La un moment dat, aud un scîncet, o colegă care căuta ceva și care zise în cele din urmă «Tovarășaaa, nu-mi găsesc ascuțitoarea!». După cîteva vorbe, ne dăm seama că treaba e foarte serioasă, ascuțitoarea fiind «străinească». Trebuia musai să fie găsită. Fata nu se putea duce acasă fără această ascuțitoare, căci după spusele ei « mă bate tata dacă nu o aduc acasă!»

Învățătoarea se uită la noi toți, îmbrăcați la patru ace, și mai ales la cei mai cu moț, care aveau și cravată roșie, și șnur, și spuse « cel sau cea care a furat ascuțitoarea să o dea înapoi». Însă nimeni nu s-a manifestat. Ne uitam unii la alții cu suspiciune, însă se pare că vinovatul sau vinovata nu era printre noi. «Tovarășa» ne-a pus atunci pe toți să scoatem tot din ghiozdane, pînă și ultima călimară cu cerneală uscată care s-ar fi rătăcit pe acolo. A început forfota : abecedare (a căror mici litere cădeau pe jos la fiecare mișcare), alfabetare, numărători, caiete, cărți, penare chinezești…totul a fost scos din toate ghiozdanele. Învățătoarea s-a dus de la pupitru la pupitru ca să verifice conținutul acestora. Totul în zadar.

Următoarea idee a fost să ne desfacem toți la nasturii de la cămăși pentru a verifica dacă nu cumva am pitit acea ascuțitoare sub haine. Nimic, nimic și iar nimic. La un moment dat, se aude o voce mică, firavă : «Tovarășa, am găsit ascuțitoarea !» Căci în acea forfotă și pentru a nu sta cu mîinile în sîn, fata cu pricina și-a scos si ea totul din ghiozdan. Și atunci s-a produs marea minune !

Era deja 12 și un sfert. La ora accea trebuia să fiu acasă în mod normal. Am purces la drum cu un pas grăbit, cu cămașa puțin desfăcută, cu mîndria mea de pionier intactă. Am urcat scările patru cîte patru…«Mamă, știi ce s-a întîmplat azi la școală ?»

Adina Ungureanu (Canada)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.