Ultimul telefon

Astăzi am șters numărul unui mort din agenda telefonului meu. Am făcut-o cu amărăciunea celui care se desparte de o emblemă a copilăriei sale, de un simbol al satului natal. […]

Astăzi am șters numărul unui mort din agenda telefonului meu. Am făcut-o cu amărăciunea celui care se desparte de o emblemă a copilăriei sale, de un simbol al satului natal. A murit Cici, dar am conștiința împăcată că l-am vizitat de trei ori înainte de a pleca spre necunoscut.

Pe patul strâmt cu tablii de lemn stătea slab și negru, învelit cu o pătură ieftină și decolorată. Îi ieșise pământul în obrajii osoși, dar fața de om bolnav i s-a luminat când ne-a văzut:

– Ce bine că ați venit pe la mine! Mă plictisesc în casă singur. Îmi putrezesc lemnele în curte și mi se întărește cimentul, că am zis să-mi repar casa. Acoperisul este spart, zidul a căzut, soba pe care o vedeți are peste 50 de ani…

Își radiografia obiectiv sărăcia și se ștergea cu mâneca hainei la ochi. Focul ardea gemând în sobă, iar bătrâna lui mamă stătea pe un scăunel din lemn cât palma:

– Mi-e milă de amărâta asta bătrână! În loc să am eu grijă de ea, are ea de mine! Dar lasă că mă fac eu bine!

Nu avea televizor, iar pe jos, peste pământ pusese carton. Trebuia să te apleci să nu te lovești cu capul de tavan. Cici era omul care venea să-ți facă pârtie dacă-l chemai, ducea bomboane mentolate bunicii mele, bătea coasa bătrânilor, făcea porți, ascuțea topoare, dădea de mâncare vitelor, când stăpânii casei erau bolnavi. Cici era omul care încăleca salcia plecată de la marginea drumului și o bătea cu biciul când se îmbăta, strigând:

– Dii, Petrică!

Petrică era calul pe care îl mâna și cu care își câștiga existența. Cici era omul care, atunci când oamenii răi au râs de el că l-au văzut făcând dragoste cu o bătrână și, culmea, venerabila doamnă era deasupra, le-a spus împăciuitor:

– La ce naiba mă judecați, mă? Am făcut tot posibilul ca să se simtă și ea bine! Vă e necaz?

Numai că bătrâna promitea că va vinde tot ce are, să-și ia mașină de cusut, să devină nora mamei lui Cici…

Înainte de a muri, când durerile s-au întețit, a sunat toți cunoscuții să-i aducă vreun leac, să-i aline durerile. M-a sunat și pe mine, dar vorbea greu:

– Veniți, mă, pe la mine că mă plictisesc iarna! La vară mă fac bine și mă apuc de casă. Nu mai stau în pat ca acum. Curăț grădina, adun lemne, repar zidul și acoperișul…

Doctorii îi dăduseră trei luni de trăit, dar neștiind adevărul făcea planuri pe un veac. Nu mi-am imaginat totuși că o să părăsească lumea atât de repede pentru că în ciuda sărăciei și a greutăților îi plăcea să râdă și să glumească, să se bucure de viață. Era confidentul femeilor măritate care aveau amanți, dar când era întrebat despre vreun lucru indiscret, spunea:

– Cici știe multe, dar nu spune. Tace o gură, tac mai multe!

Când fosta iubită îl bătea cu pumnii în spate sau se certa cu el în văzul lumii, bărbatul spunea împăciuitor:

– E mică și ea și nu știe ce face!

Mâine, Cici va pleca în călătoria fără destinație, iar salcia pe care o bătea la beție și căreia-i spunea cu năduf: ”Dii, Petrică!” îi va urmări cu ochii în lacrimi plecarea…

Elena Stan

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.