„Am fost instalatorul lui Ceauşescu!”

Imediat după Revoluție, robinetele din „aur” ale lui Ceaușescu făceau înconjurul lumii prin intermediul imaginilor difuzate în premieră de Televiziunea Română Liberă. Totul s-a dovedit până la urmă o cacealma. […]

Imediat după Revoluție, robinetele din „aur” ale lui Ceaușescu făceau înconjurul lumii prin intermediul imaginilor difuzate în premieră de Televiziunea Română Liberă. Totul s-a dovedit până la urmă o cacealma. Erau robinete obișnuite, din alamă aurită.

Pavel, un meseriaș cu dosar curat

Acum câțiva ani, l-am cunoscut întâmplător pe maistrul Pavel, specialistul care a avut grijă de instalaţiile şi robinetele lui Ceauşescu. Ne-a povestit despre experiența lui de-a lungul a celor 17 ani cât s-a aflat alături de „cei mai iubiți tovarăși” din România. Meseriașul s-a născut pe 8 februarie 1945, într-o localitate de lângă Bucureşti. Tânăr cu origine curată, cuminte şi muncitor, el a ajuns repede în vizorul celor care se ocupau cu racolarea „cadrelor bune”. În 1970 a terminat Școala de Maiştri Instalatori şi, timp de doi ani, s-a perfecţionat participând la ridicarea unor hoteluri de la Neptun, în cadrul Trustului de Construcţii Carpaţi. Apreciat de şefii lui, iar dosarul lui fiind curat, Pavel a fost invitat să lucreze pentru casele tovarăşilor de la Gospodăria de Partid. Timp de 17 ani a avut grijă de instalaţiile sanitare din vila Primăverii (denumită P 50) unde trăiau Elena şi Nicolae Ceauşescu, de la Casa Snagov, de la locuinţele reprezentanţilor Comitetului Central din Bucureşti şi din Neptun, Sinaia, sau Olăneşti.

Securiștii, cu ochii pe instalatori

Bun meseriaş (unde punea el mopsul se cunoştea!) maistrul Pavel mai avea în îngrijire Sala de Sport Floreasca, vila K 3 (peste drum de P50), adăpostul anti-atomic sau vilele din Predeal. Când se întâmpla să se spargă vreo ţeavă de la WC-urile prezidenţiale, echipa lui nea Pavel era chemată pe loc. Extremă urgență! Instalatorii nu aveau voie să intre în alt perimetru decât cel desemnat pe legitimaţiile de acces şi nici să deseneze vreo schemă sau să copieze planul clădirii. Securiştii erau foarte atenţi la acest aspect. Totuşi, ei reuşeau să mai „scape” câte ceva. „Trebuia să ţii minte toate cifrele, cât măsoară ţeava cutare, câţi centimetri are colierul pe care îl instalam nu ştiu unde. Nu aveai voie să desenezi sau să notezi vreo cifră de faţă cu securiştii, dacă te prindeau că ai trasat o singură linie, nu era bine de loc! Dar noi îi mai şmecheream pe ofiţeri şi scriam pe ascuns pe dosul hârtiei, care avea tipărit planul casei. Era greu să ții minte atâția metri de țevăraie și atâtea numere, dacă le încurcam era vai de capul nostru.”

Bude prezidențiale

Mândru, nea Pavel, ne-a înşirat pe masă vreo 20 de legitimaţii de intrare în obiectiv, toate cu ştampila „Protocol”. Ar putea să facă o adevărată colecție. „Uite, cu astea intram. Țineam la ele ca la ochii din cap. Chiar dacă mă cunoșteau după figură, nu aveam voie să pătrund nicăieri fără legitimația de protocol. Așa era regula.” Atunci când erau demonstraţii, parade militare sau spectacole omagiale în aer liber, tot maistrul Pavel avea grijă ca toate lucrurile să funcționeze corespunzător. Împreună cu echipa lui, nea Pavel instala toalete pentru tovarăși, la tribuna oficială. Pentru Nicolae Ceauşescu una separată, iar pentru Elena alta. Ceilalţi membrii ai PCR aveau un grup sanitar comun. Din când în când, ei dispăreau de la tribună pentru a-şi satisface nevoile firești. „Eu controlam zona. Trebuia să fie totul în regulă, că altfel…Aveau tovarăşii şi bufet, dacă li se făcea foame, doar întindeau mâna şi mâncau tot felul de bunătăţi. Construiam tribuna din lemn, învelit cu pânză de diferite culori, iar pe jos puneam o mochetă frumoasă. După ce se termina mitingul, demontam totul. Luam WC-urile, robinetele, că mai aveam nevoie de ele şi atădată. Rămâneam trăsnit de ce găseam la marginea covorului: numai mucuri de ţigară, pitite pe la colţuri, să nu vadă Tovarăşu’, că el nu fuma și nu-i plăcea să-i vadă pe alții trăgând din țigară lângă el. Făcea urât. Îi certa. Aoleu, ce supărat era. Așa că, unii dintre ei, se furișau în tipul spectacolelor și puf, puf, trăgeau o țigară, două la closet.”

Ceauşescu juca volei, tovarăşa „Popa Prostu’”

Echipa lui nea Pavel a aranjat şi sala de sport de la Floreasca, unde tovarăşii îşi petreceau clipele de recreere sau organizau chefuri şi Revelioane. Iarna, de Crăciun ori la trecerea dintre ani, când aleşii poporului se întâlneau să ciocnească un pahar de şampanie în cinstea împlinirilor măreţe al partidului, temperatura din sală ne trebuia să depăşească 24 de grade Celsius. Dar nici să coboare, că era jale! Tot în această sală de sport, Ceauşescu juca, adesea, volei. Îi plăcea la nebunie. Când se plictisea, se ducea la popice şi la biliard. În tot acest timp, Elena se mulţumea să bată cărţile la un „Popa prostu’” ori făcea un „Tabinet” scurt, împreună cu soţiile tovarăşilor din C.C.

Un puț, două puțuri…

Casa din Primăverii are un puţ de apă în interiorul ei, adânc de 180 de metri. De acolo se putea bea apă limpede de izvor, foarte rece şi curată. Tovarăşii însă consumau numai apă minerală Borsec, din sticle speciale care aveau capacele galbene. Cea din puţ era folosită doar la bucătărie şi în piscină. Medicii de la Policlinica nr. 10 veneau şi o controlau foarte des, ca nu cumva să conţină otravă. Un puţ de apă, cu pompă submersibilă, săpat la o adâncime de peste 200 de metri, exista şi în bunkerul atomic. Adăpostul prezidenţial anti-atomic se afla la peste 20 de metri adâncime sub pământ şi era amplasat undeva între obiectivele P 50 (Primăverii), Sala Floreasca şi vila K 2. La el se putea ajunge şi din Primăverii şi din Sala de Sport Floreasca. Bunkerul era pregătit pentru orice eventualitate. În el intrau 40 de persoane, avea alimente care se schimbau la patru săptămâni, instalaţii sanitare, sistem de ventilaţie, prize de aer şi se putea trăi în el şase luni de zile.

Operaţiunea picătura

Toaletele „tovarăşilor” funcţionau, obligatoriu, la standarde occidentale. Aveau gresie, fainaţă scumpă, robinete din alamă aurite. Fiecare baie avea un nume, în funcţie de personalitatea care o folosea. În Primăverii, instalatorii aveau grijă de mai multe săli: „baia lui Nicuşor”, „baia de ceai” (cu plante medicinale), „baia trifoi”, jakuzzi, „baia lui Valentin”, a lui Zoia, şi a tovarăşilor, Elena şi Nicolae Ceauşescu. „Noi ne mai permiteam să glumim când repram oarece la toaletele tovarăşilor. Ziceam: mă, du-te la El că trebuie să schimbi un robinet la apa caldă. Sau: vezi că s-a stricat flotoru’ la WC-ul Ei. Râdeam. Copiii lor erau de treabă, şi Nicuşor şi Valentin şi Zoia. Foarte bine crescuți, amabili.” Nea Pavel îşi mai aminteşte că, într-o zi, s-a fisurat o ţeavă în casa din Primăverii. Apa se strânsese într-o lustră imensă, care era deasupra unei mese de şedinţă. Şi picura: pic, pic, pic. Ochiul vigilent al tovarăşei Elena a văzut picătura întinsă pe masă. Imediat s-a dat alarma în casă şi instalatorii, morți-copți, erau la datorie. Aveau de rezolvat „Operațiunea picătura”. După ce „academiciana” s-a dus la serviciu să se joace cu nişte formule chimice, echipa lui nea Pavel s-a pus pe treabă. „În zece minute am reparat tot. Când au venit ei acasă ţeava era în regulă. Se vorbea după Revoluţie că Ceauşescu avea robinete din aur la baie. Nu-i adevărat, fraților. Erau doar aurite. O dată pe an, noi, cu mâna noastră, le demontam din toate casele de protocol şi le duceam la Monetăria Statului. Acolo se aureau cu un gram de aur. Asta era tot.”

O femeie a furat WC-ul în care făcea pipi Ceauşescu

Maistrul Pavel şi echipa lui de meseriaşi urmau să monteze şi băile din Casa Republicii, dar n-au mai apucat, pentru că a venit Revoluţia din decembrie 1989. Instalatorul era atunci în casa din Primăverii, când a văzut că vine un puhoi de lume. Un tanc avea tunul îndreptat spre vilă. I-a fost frică. A înțepenit. Ofiţerii care se aflau în obiectiv au deschis porţile. Mulţimea revoltată a intrat înăuntru şi a început dezastrul. „N-am văzut în viaţa mea asemenea vandalism, îşi aminteşte tulburat nea Pavel. Întrebau: <<unde-i Porcu’?>> Adică Ceauşescu. Au tăbărât pe bucătărie şi au spart totul, au furat chiar borcanele cu dulceaţa tovarăşei, mezeluri, brânzeturi, ce-au găsit p-acolo, furculiţe, linguri. Am văzut cu ochii mei cum o femeie a luat din dulap două căciuli de-ale tovarăşei, pe care şi le-a pus pe cap, una peste alta. La subraţ avea vasul WC-ului din toaleta lui Ceauşescu. Până şi pe ăla l-a luat. Nu-mi venea să cred! Ce forță trebuie să fi avut ca să care vasul ăla, și cu ce l-o fi dezlipit din podea? E greu să faci lucrul ăsta de una singură. Și ce Dumnezeu făcea cu el? M-am îngrozit. Unii, tuciurii la față, ieşeau din casă îmbrăcaţi în costumele tovarăşului. Costumele lui celebre pe care le folosea la vizitele de lucru!”

După ’89, ştiindu-l priceput la toate, discret şi amabil, „foştii” tovarăşi l-au solicitat pe nea Pavel adeseori pentru diferite reparaţii sau montarea instalaţiilor sanitare în noile lor vile. Iar maistrul nostru, de care ne vom despărți acum, n-a putut refuzat asemenea oferte.

Dana Fodor

Răzvan Mateescu

Foto: din arhiva maistrului instalator Pavel.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.