Cum era să devin socrul fratelui meu

Viața ne oferă tot felul de povești incredibile. Din unele se fac și filme. Pun pariu pe ce vreți că voi nu ați auzit niciodată o întâmplare ca a mea. […]

Viața ne oferă tot felul de povești incredibile. Din unele se fac și filme. Pun pariu pe ce vreți că voi nu ați auzit niciodată o întâmplare ca a mea. Nu sunt căsătorit, mă numesc Ciucurel Georgel Petrescu și am 36 de ani. Ai mei mă strigă Ciucu. Știu, o să râdeți de numele meu, toți o fac, dar asta e situația. Am vrut să mi-l schimb, dar sunt atâtea formalități de făcut, iar eu am atâta treabă zilnic, că tot am amânat. Și timpul a trecut. Eu lucrez pe macara, sunt macaragiu și îmi place meseria asta la nebunie. Problema vieții mele e că m-am îndrăgostit de cine nu trebuia. Nooo, nu de soția prietenului meu cel mai bun, (ar fi fost mai normal!) nici de sor-mea (Doamne ferește!) nici de tanti Lucica, mătușa din partea mamei. M-am îndrăgostit de…soacra fratelui meu. Apoi, după o relație de 3 ani, în care ne-am iubit ca nebunii sfidându-i pe toți, m-a înșelat cu unul de 24 de ani. Ea având 56. E halucinant, știu.

Acum câteva cuvinte despre fratele meu: e mai mare decât mine și s-a căsătorit, recent, cu fata unei femei care a fost menajeră în tinerețe, apoi a făcut un curs de dactilografă și s-a măritat cu un ștab plin de bani. Soacra lui e foarte frumoasă, arată de 40. Ce vreți? M-a lovit amorul fix în inimă. O cheamă Viviana. Eu îi spuneam Vivicuța când o alintam. Cât am fost împreună, fratele meu, Lolică, nu voia să audă nici de mine nici de iubita mea, care era…mama soției lui.

La început a făcut totul ca să ne despartă. Dar nu a reușit. Prima dată, am văzut-o pe Viviana la nunta lui Lolică. Doamne! Era mai frumoasă decât mireasa, care semăna cu tat-su. Ăsta murise, bietul, cu două luni înainte de cununia civilă. Normal ar fi fost să o amâne, dar ei nu credeau în Dumnezeu și nu prea aveau respect față de morți. Bine, nici pentru cei vii nu manifestau vreo afecțiune, asta am constatat-o mai târziu.

Soacra-mică arăta excepțional, în genul Monicăi Belluci, cam așa… Când am vazut-o, parcă am fost lovit cu o măciucă direct în stomac. N-am mai avut aer. I-am sărutat mâna. Petală de trandafir, nu alta. N-ai fi zis că a fost menajeră.

-Arăți extraordinar, Viviana!, i-am zis.

-Multumesc, Ciucu.

Vaaai, am dansat, am stat lângă ea la nuntă, mă mângâia cu piciorul pe sub masă. Era nebunatică rău, cucoana mea.

Lolică făcea spume la bot ca taurul în arenă. Avea salivă pe barbă, mă stropea când urla:

-Nenorocitule, îmi strici reputația și nunta. Ia laba de pe soacră-mea, că te plesnesc. Io sunt profesor universitar, nu ca tine, un pârlit de macaragiu și afemeiat pe de-asupra! Ce-or să zică toți colegii mei când vor vedea că fratele meu mi-a devenit…socru? Cretinule! Degeneratule!

-Poți să-ți rupi cele trei fire de păr de pe dovleacul ăla de intelectual, pe mine nu mă desparți de Viviana. O să ne căsătorim, ai să vezi!, îl puneam eu la punct pe ipochimen.

Din ziua nunții nu ne-am mai vorbit niciodată față în față. Nu mi-a fost dor de el niciodată, sincer vă spun, nu l-am iubit ca frate, pentru că nu am simțit vreodată că e rudă cu mine. Atâta era de rău și de urât fizic, că multă lume credea că e făcut cu altcineva, nu cu tatăl nostru. În fine, eu îmi continuam idila cu Viviana, am fost la Paris cu ea, în Italia, m-am mutat în apartamentul ei din Militari. Eram fericiți.

Fratele meu însă făcea tot posibilul să ne despartă. Băga intrigi între noi, îi făcea cunoștință lui Vivi cu alți bărbați, evident dintre colegii lui de la facultatea unde preda, îmi dădea telefoane de amenințare, mă blestema să se rupă macaraua cu mine și să mor (aiurea! macaraua mea Potain e una dintre cele mai meseriașe și mai stabile din lume, el e un mâhnit fără speranță și cu chelie)

Totuși, ruptura între mine și Viviana s-a produs din cauza lui. Nu s-a lăsat până nu ne-a despărțit. Lolică a invitat, într-o zi, un student la ei acasă. Era și mama-soacră acolo, pentru că avea grijă de fiica lor, Carmen. Așa s-au cunoscut. Studentul i-a făcut avansuri lui Vivi. Care, plictisită, probabil, pentru că eu lucram în schimburi la șantier, a început să se vadă cu el. Cea care a dat-o de gol a fost fetița lui frate-miu. Copiii spun adevărul. Îi serbam ziua, împlinise patru anișori, dar ne aflam în apartamentul lui Vivi, căci părinții ei nu veneau acolo unde eram și eu. Și, după ce a suflat puștoaica în lumânări, Vivi a pornit televizorul. Urma un serial de dragoste la care se uita frecvent. Pe ecran un el săruta o ea…Atunci, Carmenuța a spus:

-Așa făcea și mamaia cu Sergiu când mămică era plecată.

-Cum?, am sărit eu ca ars.

-Ei, e copil, ce știe ea?, a comentat Vivi cam speriată, e drept.

-Și ce mai făcea Sergiu ăsta?, am întrebat-o pe micuță care se pornise pe pârât.

-Sergiu făcea pipi în gura lu` mamaie! Credeau că dorm, dar mă uitam la ei cum se joacă de-a pipi…Ha! Ha! Ha!

Am crezut că-mi fuge pământul de sub picioare. Cum era posibil? Atunci am hotărât să mă despart de Vivi, chiar dacă ea a negat tot timpul că ar fi făcut ceva cu Sergiu.

Mi-am luat lucrurile chiar în ziua aia și am plecat la mine acasă. Am suferit cât am suferit și mi-a trecut. Vivi mă suna mereu, dar nu-i mai răspundeam. Lolică mă agasa și el, ba o punea și pe nevastă-sa, ca să mă întrebe tot felul de lucruri. Nu le mai ziceam nimic. La câteva luni de la întâmplarea asta, eram pe șantier, mă pregăteam să urc pe macaraua mea, când mi s-a părut că o văd pe Vivi. Da. Ea era. Se ținea de mână cu…un tinerel. Mi-am dat seama că ăla e Sergiu, studentul, cel care obișnuia să facă pipi în gura ei… Mi-a venit să vărs, dar am continuat să urc spre cabină. Aveam de terminat un bloc, nu-mi ardea de prostii. Adio, Vivi! (C.Petrescu)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.