Darvari – schitul din centrul Bucureştiului

Pe strada Darvari nr. 3, în miezul unui Bucureşti supraaglomerat, vulgar, poluat, zgomotos şi aflat parcă în pragul nebuniei, cu buticurile lui violent colorate, cu strălucirea falsă de neon a […]

Pe strada Darvari nr. 3, în miezul unui Bucureşti supraaglomerat, vulgar, poluat, zgomotos şi aflat parcă în pragul nebuniei, cu buticurile lui violent colorate, cu strălucirea falsă de neon a sutelor de reclame ce-ţi taie privirea de fiecare dată, răsare blând, pe o palmă de pământ, o bisericuţă albă ca o lebădă. Ridicate în veacurile demult apuse, Schitul Darvari şi biserica lui formează o altă lume, în care dacă intri, respiri acelaşi aer cu sfinţii. Părintele Nicolae Steinhardt iubea foarte mult această bucăţică de Rai adusă de îngeri pe pământ: “Schitul Darvari e o bisericuţă de vis, în mijlocul unei grădini de roman semănatorist, şi e un fost metoc atonit. Trecusem de multe ori cu jind pe lângă Schit şi făcusem odată Învierea acolo […]. Locul nu poate să nu atragă prin graţia, micimea, liniştea lui tupilată.”

Biserica schitului Darvari

Biserica schitului Darvari

Mihalache Darvari, iubitorul de Dumnezeu

În anul 1834, căminarul Mihalache Darvari împreună cu soţia sa Elena, născută Buzescu, iubitori de cele sfinte şi cu mare dragoste faţă de Dumnezeu, au cumpărat de la familia Băbeanu, cea care ctitorise biserica “Icoana” aflată în apropiere, un teren pe locul unde fusese un vechi cimitir. Aici, pe cheltuiala lui Darvari a fost ridicată o mică şi modestă biserică, fără turlă, care avea hramurile Învierii Sfântului Lazăr, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil. La început, intenţia lor a fost să construiască pe acest loc un paraclis unde membrii familiei Darvari şi apropiaţii lor să vină şi să se roage. Cu timpul, curtea bisericuţei s-a împrejmuit cu nişte ziduri groase, înalte, iar în partea nordică şi vestică s-au ridicat case, sub forma unor chilii, pentru adăpostirea preoţilor care urmau să slujească în biserică. Lăcaşul a purtat prima dată numele de “Schitul Icoana”. În următorul an, pe la 1835, familia Darvari a adus 12 călugăriţe de la mănăstirile Ciorogârla şi Pasărea ca să se îngrijească de sfânta biserică şi să cânte la toate slujbele. Adăpostindu-se în chiliile din jurul bisericii, ele au format aici întâia obşte monahală, condusă de maica stareţă Sofia, fiica unui boier din Câmpulung. Ea a fost prima stareţă care a cârmuit aici măicuţele, între anii 1834-1846 şi 1854-1859, slujbele fiind oficiate de preoţi de mir.

Domnitorul A. I. Cuza a închis schitul

La Darvari se gasesc moaștele mai multor sfinți

La Darvari se gasesc moaștele mai multor sfinți

În 1864 a intrat în vigoare “Legea secularizării”, dată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin care multe mănăstiri româneşti, majoritatea închinate Locurilor Sfinte, au fost închise. Aşa se face că, în anul 1865 cele 12 măicuţe vieţuitoare la Schitul Darvari sunt trimise înapoi la mănăstirile Pasărea şi Ciorogârla. Timp de mai mulţi ani Schitul Darvari este părăsit. Însă în 1869, schimonahul Isaia de la Schitul Românesc Prodromul, aflat la muntele Athos, a cerut permisiunea ctitorilor ca monahii prodromiţi care treceau prin Bucureşti să se poată adăposti în chiliile din jurul bisericii, obligându-se să săvârşească sfintele slujbe, după orânduiala mănăstirească. Aceşti călugări de la muntele Athos veneau adesea în ţară ca să strângă ajutoare pentru fraţii lor şi nu aveau unde să poposească. Ctitorii Schitului Darvari au fost de acord, astfel încât, din 1869 până în 1959 aici au vieţuit călugării prodromiţi, fără să încheie un act legal cu ctitorii prin care să le dea vreun drept asupra schitului. Lor le era îngăduit numai să locuiască în chilii şi să săvârşească sfintele slujbe religioase. Între timp, călugării au organizat la schit şi o mică editură, o librărie pentru răspândirea în popor a icoanelor şi a tuturor tipăriturilor religioase – mici cărticele cu vieţile sfinţilor şi cu scrieri al Sfinţilor Părinţi. Tot aici ei au înfiinţat şi o fabrică de lumânări pentru nevoile proprii. În 1894, pereţii lăcaşului de cult au început să se crape. Oricând se puteau desprinde cărămizi din trupul bisericii care ar fi putut răni pe cineva. Văzând biserica deteriorată şi gata să cadă, mitropolitul Ghenadie Petrescu a cerut familiei Darvari să facă reparaţiile necesare, altfel va interzice oficierea serviciului divin. Auzind aceasta, Epitropul Nicolae Darvari a refăcut complet biserica, adăugându-i o turlă de o rară frumuseţe. Şi, pentru a face mai mult loc credincioşilor veniţi în număr mare la slujbe de pe tot cuprinsul Bucureştiului, a construit şi un pridvor.

Arghezi venea adesea la Schitul Darvari

Primul stareţ a fost schimonahul Isaia, căruia i-a urmat, în anul 1910, arhimandritul Simeon Ciumandra. Acesta din urmă a cârmuit cu dragoste schitul până în anul 1959, când sfântul lăcaş a fost desfiinţat. Părintele Simeon Ciumandra, duhovnic iubit de credincioşi, cu preocupări intelectuale, bun la suflet ca pâinea abia scoasă din vatră, era pe vremea aceea foarte apreciat şi căutat de politicieni, oameni de ştiinţă, cultură, artişti sau scriitori. Personalităţi ca Tudor Arghezi, sculptorul Gheorghe Anghel ori profesorul N. Şerban Tanaşenco se adunau adesea în chilia stareţului ca să-i asculte învăţăturile. De multe ori ei erau văzuţi rugându-se în biserică şi aprinzând câte o lumânare pentru morţii şi viii lor. În perioada interbelică, biserica şi chiliile au început din nou să se deterioreze. Era necesară o refacere a construcţiilor din temelii. Aşa că, între anii 1933-1934 vechiul lăcaş este complet dărâmat. Generalul Mihail Darvari, epitrop şi nepot al ctitorului Mihalache Darvari, a ridicat altă biserică, cea care există şi astăzi în această formă. Ea este construită într-un pur stil oltenesc-muntenesc, după planurile arhitectului Gheorghe Simotta, interiorul fiind decorat cu o superbă pictură în frescă de I. Keber. În anul 1956 regimul comunist a intervenit brutal în viaţa schitului, aşa cum făcea de obicei, evacuându-i cu forţa pe cei 13 călugări vieţuitori şi pe stareţul lor, Simeon Ciumandra. Toţi au fost trimişi la mănăstirea Cernica, iar schitul a fost transformat în biserică de mir, ca o filială a bisericii Icoanei.

Renaşterea

După decembrie 1989 schimbările petrecute în societatea românească au dus şi la revigorarea duhovnicească a vechiului lăcaş de cult. Pictura interioară a fost spălată de fumul adunat de-a lungul anilor şi restaurată în 1993 de către părintele Sofian, stareţul mănăstirii Antim. Prin grija Patriarhului Teoctist, la 31 martie 1996 Schitul Darvari este reactivat, reluându-şi statutul de aşezământ monahal. Chiliile, deterioarate de chiriaşii aduşi aici de regimul comunist, au fost şi ele restaurate, păstrându-li-se arhitectura iniţială. În primăvara anului 2000 s-au început lucrările de construcţie la un nou corp de chilii în incinta schitului, pe partea sudică. Cu ajutorul arhitectului Nicolae Vlădescu s-au realizat transformări majore la schit. Clopotniţa veche a fost dărâmată şi după arhitectura iniţială s-a construit alta. Apoi, s-au mai ridicat un Paraclis de rugăciune şi o Trapeză. La Schitul Darvari vine de obicei foarte multă lume, chiar și din alte parohii. Sunt aduși cei mici pentru a li se face cateheze. Tot aici poposesc şi studenţii de la ASCOR, ca la nişte prieteni, pentru că și călugării de aici sunt tineri.

Noul Paraclis de la Darvari

Noul Paraclis de la Darvari

Noul Paraclis ce poartă hramurile Sfântul Nicolae şi Sfântul Ambrozie este de o frumuseţe tulburătoare. Când păşeşti înăuntru, timid, întreaga fiinţă ţi se umple de iubire şi căldură. Ridici ochii din pământ şi vezi strălucire. Sculptura catapetesmei, o adevărată dantelă cioplită cu fineţe în lemn de sculptorul Constantin Moroiu, se alătură picturii realizată pe ziduri de artiştii Ioan şi Daniela Moldoveanu. Icoanele aflate pe catapeteasmă au fost pictate cu măiestrie şi har de un tânăr, aproape necunoscut, fără nici o şcoală de specialitate. Se știe că pe iscusitul pictor îl cheamă Mircea. Atât. Dar ne e deajuns, pentru că minunatele icoane pictate cu atâta talent, cu dragoste de frumos şi de Dumnezeu, grăiesc totul despre sufletul lui curat.

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.