Și merii se duc în Rai?

Semnele divine nu apar niciodată întâmplător sau atunci când le chemăm. Este nevoie de multă credință și multe frământări pentru ca cineva să poată lua contact cu lumea nevăzută. Dumitru […]

Semnele divine nu apar niciodată întâmplător sau atunci când le chemăm. Este nevoie de multă credință și multe frământări pentru ca cineva să poată lua contact cu lumea nevăzută. Dumitru Dumitrică, poet-scriitor, cu multe volume publicate și fiu de tâmplar din Bolintin, a fost crescut de mic în dragoste pentru Dumnezeu și respect pentru muncă. De când se știe a avut un cult pentru părinții lui care i-au oferit o educație sănătoasă. Își amintește și azi cum a plantat un măr împreună cu mama lui, Ancuța Dumitrică, în grădina casei. „Noi mai aveam deja un măr la poartă, sădit de tata, povestește poetul. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, dorea să aibă și ea, pomul ei. Așa că, într-o zi a venit cu un pui de măr. Mi-a spus să-l țin cu ambele mâini, ca să facă mere. Dacă îl ții doar c-o mână se spune că el nu va da roade. Și a trăit mărul ani de zile. Mama îl iubea ca pe un om. Îl îngrijea, îl uda, îl curăța. El se bucura. Primăvara înflorea ca o mireasă. Singura dată când mărul n-a mai vrut să înflorească a fost în primăvara în care a murit mama! S-a uscat de sus și până jos, dintr-o dată! Parcă a știut.”

Marin, tatăl poetului și-a plâns luni întregi nevasta, pentru că fusese o femeie bună ca pâinea caldă, credincioasă și iubitoare de Dumnezeu. În ultimii ani al vieții spunea că îl supără singurătatea, chiar dacă locuia împreună cu fiul și cu nora. O altă întâmplare uimitoare s-a petrecut, însă, după nouă ani de la decesul Ancuței. Bătrânul tată suferise un atac cerebral și trăgea să moară. În același timp, mărul plantat de mâinile lui, a început să se usuce, deodată, cu fructe cu tot. Nu-l lovise grindina, nu era secetă și nici nu avea vreun vierme în scoarță. Au murit amândoi, și măr și om.

Fiul a tăiat pomul și din trunchiul lui a făcut o măsuță, la care scrie și azi frumoase poezii. „E curios că tata s-a stins din viață pe 13 iunie 2001, iar mama, în 1992, tot într-o zi de 13, dar aprilie! Eu cred că părinții mei așa de mult au iubit merii, încât au vrut să-i ducă în Rai cu ei.”(Dana Fodor Mateescu)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.