Vampirii de la Gara de Nord

Pentru ca viitorii pasionaţi să ştie: Sîngele este un lichid vîscos de culoare roşie constituit dintr-o parte lichidă (plasma) şi elementele figurate în suspensie (eritrocite, leucocite şi trombocite) propulsat de […]

Pentru ca viitorii pasionaţi să ştie:

Sîngele este un lichid vîscos de culoare roşie constituit dintr-o parte lichidă (plasma) şi elementele figurate în suspensie (eritrocite, leucocite şi trombocite) propulsat de inimă în circuit închis prin artere, capilare şi vene. El asigură un număr mare de funcţii: aport de oxigen la ţesuturi prin intermediul hemoglobinei din eritrocite, ca şi de substanţe nutritive indispensabile, transport de deşeuri pînă la organele excretoare (rinichi, plămîni) transport de hormoni, vitamine, unele enzime, susţinerea echilibrului umoral şi a temperaturii, apărare imunitară, în special producerea de anticorpi prin acţiunea limfocitelor şi prin procesul de fagocitoză. Masa sanguină reprezintă aproximativ 1/13 din greutatea totală a corpului.

Cu sînge eu pe trup ţi-am scris

În jurul Gării de Nord, acolo unde îşi găsesc mereu adăpostul irecuperabilii lumii, cerşetorii şi aurolacii de toate vîrstele şi categoriile, există o zonă malefică, zona necuratului. Prostituţie infantilă, droguri, bătăi soldate cu răniri grave. Din cînd în cînd îi mai ridică Poliţia. (Mai nou, cu excavatorul.) Peste cîteva zile apar din nou. Suflete pierdute, cadavre vii circulînd bezmetice printre noi. Mulţi dintre ei, ajunşi la vîrste mature sînt infectați cu HIV, au hepatite sau boli venerice. Bombe biologice bipede care stau să expolodeze în orice clipă.

Mîncarea e ca benzina în maşină

Seara, târziu, cum vii dinspre Calea Griviţei şi Podul Basarab îi vezi cum stau înşiraţi ca rufele la uscat, lipiţi de zidul gării. Lungiţi pe pături jegoase şi cartoane umezite trag din punga cu aurolac sau din sticla cu cea mai ieftină votcă. Ameţiţi de foame, izbindu-se sacadat de pereţi îşi trăiesc poate ultimele clipe ale vieţii sub privirile bucureştenilor. Gică-Patru Deşte are 16 ani şi bîntuie prin Bucureşti de cinci. Are un ditamai herpesul la buza de jos, semne pe faţă rămase de la încăierări, şi nasul spart. Antebraţul stîng este tăiat de sus pînă jos. Unele răni sînt atît de adînci încît se văd bine venele, poți să cânți la ele. Sunt semne ale „bărbăţiei” de genul „am vrut să văd cît rezist la durere”. De fel e din Iaşi, dar nu s-ar mai întoarce niciodată acasă. Înţelept şi cu un deget de la mîna stîngă lipsă, păstoreşte peste o gaşă de pitici belalii, cu stomacele lipite de şira spinării, desculţi, jegoşi şi cu ochii duşi în fundul capetelor. „Foamea e cel mai rău lucru de pe pămînt, zice Patru-Deşte trăgînd tacticos din ţigară. Mîncarea e ca benzina în maşină. Are benzină? Merge. N-are? Se opreşte. Dvs. aţi fost vreodată flămînzi în aşa hal încît să mîncaţi din gunoaie? Io am fost. Cîn’ eşti flămînd îţi vine să haleşti orice. Şi faci orice.”

O să sug sînge ca ţînţaru’

Ca să-şi învingă setea şi foamea în zilele în care nu reuşeşte să ciordească nimic sau să primească de pomană, Gică Patru-Deşte zice că a găsit o metodă stranie şi periculoasă, de neimaginat pentru oamenii normali. Băiatul îşi suge propriul sînge. Sau pe al altora. I-a învăţat şi pe ăia mici cum să se taie pe mînă şi cum să lingă sîngele care ţîşneşte din vene. După aia mai trag niţel aurolac pe nas şi dau ochii peste cap. E bine! „ Am fost cu gagica mea odată la spital, că făcea spume la gură. I-a făcut o injecţie şi s-a trezit. Cît am stat acolo am întrebat un doctor dacă e bun sîngele şi a zis că da, are vitamine din alea, e ca un suc. Şi ajută omu’ la viaţă. Prima dată am băut sînge cînd m-am făcut frate de cruce cu unu, Calculator, un băiat din Rahova. Dup-aia m-am îmbătat şi mi-am tăiat rău vinele de la mînă. Nu mai mi-era foame. Şi am zis: gata, o să sug sînge ca ţînţaru’!”

 Sângele lui Gică are gust de clanță

Aurolacii sînt palizi şi slăbănogi, le numeri coastele una cîte una. Toţi sînt „fraţi de cruce”. Îşi sug sîngele mai mult din terilbilism, pentru că văd la alţii mai mari şi mai respectaţi, nu că ar simţi în gură o nevoie acerbă de hematii. Cei care o fac din plăcere par puţin plecaţi cu sorcova şi sigur au nevoie de tratament într-o clinică de specialitate. Altfel, visează şi ei, ca toţi copiii, la ciocolată, prăjituri, la pateurile de peste drum, care te înnebunesc cu aroma lor. Rareori au parte de ele şi atunci cînd le primesc de pomană trebuie să zică „Bogdaproste!” pentru sufletul nu ştiu cui. Un ţigănuş de nouă-zece ani, negru ca fundul ceaunului şi beat mangă, îmi arată mîndru o tăietură făcută artistic cu lama la încheietura mîinii. De slab ce e, sîngele nu-i curge. Trebuie forţat. „Io sug sînge, beau votcă, mănînc şi pîine. Mă satur şi mă culc. Patru-deşte zice că sîngele meu e mai dulce. Mie nu-mi place al lui pentru că e iute şi sărat. Are gust de fier de clanţă.” Un „frate”, mai înalt decît el şi îmbrăcat cu un tricou jegos pe care scrie: „No school, no job, no problem” îl roagă înghiţind în sec: „Dă, bă, şi mie niţel sînge dă la tine, nu fi chitră! Că io ţi-am dat cîn’ ţi-a fost rău ieri, nu?” Spre dimineaţă, îi las pe micii vampiri certîndu-se pe un pachet de biscuiţi şi ce le-a mai rămas din votcă. Ţipă, chiţăie, înjură. De la depărtare par lilieci de peşteră, turbaţi.

Un pericol social

În cazul aurolacilor, care nu se ştie dacă au fost vreodată văzuţi de un medic, pericolul îmbolnăvirii este foarte mare. Dacă în momentul sugerii şi înghiţirii sîngelui există răni superficiale la buze, limbă ori gingii viruşii invadează organismul. Sîngele infectat care face contact cu leziuni buco-faringiene poate transmite numeroase boli grave, cum ar fi SIDA, hepatita, sifilisul, gonoreea, herpesul. „Nu am mai auzit pînă acum de aşa ceva. Probabil că iluzia de saţietate se petrece doar în mintea lor, nu cred că sîngele le poate potoli foamea. Fenomenul este extrem de periculos, chiar dacă ei înghit puţin sînge”, ne-a spus psihologul Eliza Ciulu Nicolaescu. „Gîndiţi-vă numai la cîte boli se pot transmite aşa. Referitor la aceşti copii fără căpătîi care îşi beau sîngele între ei, cred că au grave probleme psihice. Reprezintă un pericol social şi cei de la protecţia copilului ar trebui să ia măsuri de urgenţă.”

EM (text din 2002)

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.