Farmece care te scapă de DNA?

La o margine de București, acolo unde doarme troleibuzul 69, într-un cartier cu străduţe prăfuite şi pustii la orele prînzului, se află locuinţa unei femei „cu puteri vrăjitoreşti moştenite din […]

La o margine de București, acolo unde doarme troleibuzul 69, într-un cartier cu străduţe prăfuite şi pustii la orele prînzului, se află locuinţa unei femei „cu puteri vrăjitoreşti moştenite din neam îndepărtat”. Așa zice ea. Se numeşte Irina şi s-a specializat în farmece făcute pentru studenţi, elevi, candidaţii la permisele de conducere, parlamentari, oameni de afaceri care au probleme cu legea, ba chiar şi profesori, atunci cînd au de susţinut vreun examen de grad. Cică succesul este garantat. Nu știm dacă are de gând să-și înregistreze invenția la OSIM, nu cred că o interesează, cert e că femeia are de lucru mai mereu.

Mirosul care „rezolvă” problemele

Cei mai mulţi dintre clienţi sînt elevii cu părinţii lor şi studenţii care au de trecut examene grele, viitorii jurişti sau chiar cei de la actorie. Irina susține că are o licoare al cărei secret de fabricaţie îl păzeşte ca pe ochii din cap. Cum scoți dopul sticluţei, zeama fermecată emană un miros puternic care, zice Irina, „rezolvă totu’ ”. Femeia stă de vorbă cu clientul, încearcă să îl cunoască îndeaproape, ca să ştie ce fel de om este şi ce capacitate intelectuală are. „Dacă cineva inspiră aeru` meu dîn steclă, mintea lui dăvine mai limpede, copiii învaţă uşor şi nu mai are probleme cu memoria”, explică magiciana. Gîndiţi-vă că bietu’ copil învaţă şi învaţă păntru un iegzamen. Da’ oboseşte. Uită. Și începe emoţiili care e duşmanu’ succesului. Licoarea mea face ca omu’ să fie stăpîn pă el. Să bazează pă un secret.”

Și, ca să ne demonstreze că are dreptate, ne pune să citim „Somnoroase Păsărele”, de Mihai Eminescu.

-Dă-ne alta, că p-asta o știm, i-am spus.

-Alta n-am. Citiţi poezia, concentraţi-vă cu atenţie, apoi trageţi pă nas mirosu’ dîn stecluţă. Cînd ieşiţi pă poartă o să ştiți poezia pă dinafară şi aveţi şi articolu’ scris în cap.

Licoarea e făcută din ingrediente secrete şi plante culese de Irina din munţii Bucegi. Vrăjitoarea zice că o singură picătură garantează unui elev trecerea unui examen greu, fie de capacitate, bacalaureat sau intarea la facultate. Mirosul din sticlă îi face şi pe profesori să fie mai indulgenţi cu elevii, pe şefi generoşi cu angajaţii. E de ajuns ca studentul sau subalternul să scoată dopul. „Cu stecluța și farmecele mele dîn bătrîni, io pot să îi ajut pă parlamentari, pă ăștia de-i cheamă la DNA, pă Becali, pă Copos, îi rezolv imediat.”

Ion Zaharia are 45 de ani și e agent imobiliar. A fost la Irina și i s-a plîns că era hărţuit zilnic de şefa lui, o canalie care își batjocorește angajații. Chiar dacă îşi făcea datoria, ea îl ameninţa că îl va concedia pentru a aduce un bărbat mai tînăr în locul lui. „Acum am scăpat. Nu ştiu cum acţionează chestia asta, dar tipa s-a calmat în prima săptămînă după ce am folosit sticluţa. I-am scos dopul și am lăsat-o descoperită pe birou. Șefa mi-a mărit salariul şi după aia s-a mutat la altă firmă.”

Parfum pentru… permisul de conducere

Clienţii aşteaptă cuminţi: elevi de liceu cu rezultate slabe la învăţătură, studenţi care vor să ia examenele, candidaţi la permisul de conducere. Fiecare îşi spune păsul. Irina îi îmbărbătează. Pentru toţi are soluţii. „Un elev dă la o şcoală dîn Bucureşti avea probleme la orele dă computer. Nu pricepea. Lua numai note proaste. Mă-sa era disperată că rămînea copilu’ repetent. A venit la mine şi am discutat cu băiatu’. Nu era prost, da’ nu-i plăcea la computer. I-am dat să miroasă licoarea vrăjită şi iaca, acu’ vrea să dea la un liceu de informatică.” Irina zice că nu toţi clienţii au într-adevăr nevoie de licoare. Unii sînt şi puturoşi, nu învaţă sau petrec tot timpul prin baruri şi discoteci în loc să înveţe. Cu aceştia e mai dificil de lucrat, dar Irina îi rezolvă în cele din urmă şi pe ei. „Ieri, m-a sunat o studentă la stomatologie că nu mai poate să înveţe, uită, e neatentă, nu pricepe ce zice profesoru’ la cursuri. Să o ajut, că ea pierde anu’. Am discutat pe-ndelete şi am aflat că-şi cam pierde vremea pîn baruri, cluburi şi discoteci. Păi, fata mea, lasă zbînţuiala, că d-aia eşti obosită! Pun-te cu burta pă carte, şi-ţi dau şi cu aroma pă la nas, aşa dă stimulare. Să vezi că iei toate iegzamenele, da’ numai dacă mă asculţi.”

Irina are succes și cu cei care candidează la permisul de conducere. Cîţi n-au venit după examen şi i-au sărutat mîinile și inelul! Femeia ştie să exploateze psihologic viitorii şoferi şi reuşeşte să le inoculeze stăpînirea de sine şi încrederea în propriile forţe. „Jumătate dintre ei pică la traseu dîn cauza fricii. Chiar dacă ştie să conducă bine. E nevoie de stăpînire şi atenţie. La sală, la calculator, e mai ușor. Ori eşti tare dîn naştere, ai un caracter dă beton şi iei fără nici un ajutor, ori vii la mine…”

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.