Căsătorie pe muchie de…cuțit

Nu pot să cred că au trecut cinci ani de cînd sînt căsătorită cu Răzvan. Mi se pare că am stat împreună o veşnicie. Povestea e ruptă din filme. Ne-am […]

Nu pot să cred că au trecut cinci ani de cînd sînt căsătorită cu Răzvan. Mi se pare că am stat împreună o veşnicie. Povestea e ruptă din filme. Ne-am cunoscut în anul 1995, cu puţin înainte de a mă căsători cu …altcineva. Ne-am plăcut atît de mult, încît am fost nevoită să anulez nunta respectivă. Nu vă povestesc ce scandal a ieşit.

-Tu nu eşti sănătoasă la cap?, îmi spunea mama. Am cheltuit o rămadă de bani, toată lumea ştie că Sorana mea se mărtită, iar ea se îndrăgostește ca proasta de un terchea-berchea.

N-au reuşit însă să-mi schimbe hotărîrea. Ştiu, am dezamăgit multă lume, inclusiv pe Cătălin, cel care urma să-mi fie soţ. Ţineam la el, dar nu era focul acela al dragostei pe care l-am simţit în timp ce l-am cunoscut pe Răzvan. I-am spus lui Cătălin că este mult mai bine aşa. Nu avea rost să încheiem o căsătorie care nu avea sorţi de izbîndă de la început.

-Dacă tu crezi că aşa e bine, mi-a zis el plin de tristeţe, n-ai decît să faci cum te taie capul. Eu nu mai hotărăsc nimic şi cred că am să plec din ţară.

Ceea ce a şi făcut, în scurt timp de la acest incident, să-i spun aşa. Relaţia mea cu Răzvan era superfantastică. Simţeam că mi-am găsit sufletul pereche, ne înţelegeam de minune. Eu eram medic rezident, specialitatea pediatrie, iar el era profesor de chimie la un liceu din Bucureşti. Nu cîştigam cine ştie ce, dar ne descurcam.

„O să-mi găsesc o gagică cît timp eşti tu cu burta la gură”

La două luni după ce ne-am cunoscut ne-am şi căsătorit, spre nemulţumirea mamei care îl considera pe Răzvan un bădăran. Nici familia lui nu mă înghiţea pe mine, pentru că şi Răzvan, la rîndul lui, trebuia să se însoare cu o tipă mai mare decît el cu trei ani, dar plină de bani. El m-a preferat pe mine, aşa că toată lumea ne ura şi ne bîrfea pe la colţuri. M-am mutat la el, pentru că eu mai am un frate şi nu aveam loc în trei camere, plus părinţii mei. Soacră mea, Dumnezeu s-o ierte, că a murit în urmă cu un an, era paralizată pe vremea aceea şi noi aveam grijă cu rîndul de ea. Tare greu mi-a fost! Dădeam examenele de licenţă, apoi făceam stagiul şi alergam toată ziua de dimineaţa pînă seara. O clipă nu stăteam. Cînd ajungeam acasă trebuia să am grijă de ea: spălat, călcat, dat de mîncare, injecţii. Mă turba, nu alta! Era şi o fire foarte ciudată, nimic nu ar fi mulţumit-o, toţi erau nişte idioţi pentru ea. Mereu îi spuneam lui Răzvan:

-Nu mai pot, nu mai rezist. Într-o bună zi cred c-am să-i dau cu ceva în cap dacă se mai poartă aşa de urît cu mine.

-Încearcă să o ignori, mă sfătuia Răzvan. Nu trebuie ca noi doi să avem de suferit de pe urma ei. Şi apoi, nu cred că o s-o mai ducă mult aşa. Ori se face bine, ori…

Vă închipuiţi că soacră-mea era mereu subiect de discuţii între noi, ba chiar ajunseserăm să ne certăm pe tema asta, pentru că Răzvan se săturase să mai aibă grijă de ea şi tot greul cădea pe capul meu. Plus de asta rămăsesem însărcinată şi eram disperată. Îmi doream un copil, dar cum aveam să-l cresc în aceeaşi casă cu soacră-mea paralizată? Cum aveam eu grijă şi de Răzvan şi de micuţ şi de soacră-mea? Mă frămîntam zi şi noaptea, eram foarte stresată, în timp ce soţul meu începuse să devină nepăsător, ca să nu zic de-a dreptul nesimţit. Nu mai făcea nimic în casă, despre curăţenie nu vă mai spun, niciodată nu mă ajuta, mai ales cînd ştia că sînt însărcinată. Nu-l mai recunoşteam. Răzvan cel galant şi curtenitor de la început se transformase într-un mitocan. Vorbea urît cu mine, dacă îl rugam să-mi cumpere ceva se făcea că uită, ba mai mult, fiind în ultimele luni de sarcină, mă tot ameninţa:

-O să-mi găsesc o gagică cît timp eşti tu cu burta la gură, că eu sînt bărbat şi trebuie să mă descarc, nu?

Dar credeam că minte.

L-am găsit în dormitor făcînd sex cu o femeie

Am îndurat totul fără să crîcnesc. Cînd eram singură acasă, şi începeam să fiu din ce în ce mai des, plîngeam cît puteam. Şi, odată cu mine, cred că plîngea şi copilaşul meu, care nu avea nici o vină. Făceam curat, mîncare, o asistam pe soacră-mea. Abia aşteptam să vină pe lume copilul! Mă gîndeam că atunci Răzvan nu va mai fi atît de morocănos, că va înţelege anumite lucruri şi că se va maturiza încetul cu încetul. Am născut, cu greu, prin cezariană, am suferit fizic foarte mult, dar soţul meu nu s-a schimbat. Ba mai rău, îl apucase aşa, o nebunie şi zicea că băieţelul nu este al lui. Şi semănau ca două picături de apă. Clar nu ne mai înţelegeam. Parcă eram doi străini şi doar bucuria de a-mi vedea fiul la piept mă mai alina. Cînd voiam să-i atrag atenţia că se poartă cam urît cu mine, începea să urle ca un apucat. O dată a pus mîna pe un cuțit de bucătărie:

-Sorana, nu înţeleg ce tot vrei de la mine! Bani îţi aduc, de bătut nu te bat, nu îţi zic absolut nimic, ce vrei atunci?

De teama cuțitului și văzînd că e nebun, l-am lăsat baltă și nu i-am mai spus nimic. Alergam cît e ziulica de mare, începusem din nou serviciul pentru că ne trebuiau bani. Ba uneori, cînd nu aveam cu cine să-l las pe Cristi, îl luam cu mine la cabinet.

Într-o zi, cînd m-am întors mai devreme de la serviciu cu băieţelul în braţe, ce credeţi că mi-a fost dat să văd? Iubitul meu Răzvan era cu o tipă la noi în dormitor. Făceau sex. I-am prins tocmai cînd erau pe punctul de a termina. Mi-a fugit pămîntul de sub picioare. Copilul a început să urle cît îl ţinea guriţa, pesemne simţea că ceva nu este în regulă cu mine.

-Nu e ce crezi!, a sărit imediat sotul meu.

-Dar ce e? l-am întrebat turbată. Jucaţi leapşa pe ouate în pielea goală?

-Ei, nu chiar în pielea goală, mi-a răspuns Răzvan. Narcisa are o brăţară la mînă. Are și cercei…

Apoi către jivina din pat:

-Ia scoate, dragă, limba, să vadă și nevastă-mea ce ai tu acolo!

 Am ieșit ca o furtună. Canalia!

Și iar am rămas gravidă…

Am aflat ulterior că individa era o colegă de la liceu, profesoară de limba engleză, proaspăt divorţată. Gîndul acesta îmi tot dădea şi mie tîrcoale, i-am şi spus lui Răzvan:

-Eu divorţez să ştii, dar copilul va rămîne, cum e şi normal, cu mine.

-Mai gîndeşte-te, mi-a aruncat el în timp ce se uita la un important meci la televizor. Eu te iubesc şi pe tine şi pe copil, nu te lua după faptul că am greşit şi eu odată. Un bărbat ca mine rar mai întîlneşti!

-Sînt convinsă.

Ce să vă spun? Am, trecut peste acest incident, cu riscul de a devni ridicolă. Îl iubeam. Așa că i-am mai dat o şansă. Și iar am rămas gravidă. De data asta mi-a fost foarte rău şi abia am suportat. Răzvan se mai liniştise, parcă devenise altul. „Doamne, să nu fie o părere!”, mă rugam.

A urmat iarăşi o perioadă de calvar. Îmi împărţeam viaţa între cabinet, casă şi mama soacră, care era într-un stadiu avansat de boală şi stătea acum internată în spital. Medicii nu-i mai dădeau multe şanse de suprevieţuire. Cu toate acestea continua să fie foarte caustică cu mine. Cu două săptămîni înainte ca eu să nasc cel de-al doilea copil soacră-mea a murit. Vă închipuiţi ce nebunie a fost după. Testamentul, împărţirea averilor, caselor şi alte treburi de acest gen, care m-au obosit şi scîrbit în acelaşi timp. Dar am continuat să lupt şi să îndur. Simţeam că într-o zi va fi bine şi pentru mine. Naşterea a fost foarte dificilă, era să mor. Două zile n-am ieşit de la reanimare. Cred că atunci l-am văzut prima oară pe Răzvan speriat cu adevărat. A intrat la mine, mi-a pus mîna pe frunte şi mi-a spus cu lacrimi în ochi:

– Sorana, dacă mureai veneam după tine, să ştii! Iartă-mă dacă am fost un nenorocit şi te-am făcut să suferi.

Eu eram toată intubată, aveam perfuzii la ambele mîini, dar zîmbeam. Ştiam că am învins şi moartea şi caracterul soţului meu. Abia aşteptam să-l văd pe copilaş, care era tot băieţel. I-am pus numele Tudor şi e frumos de pică.

Sînt fericită!

A trecut ceva timp de atunci, băieţelul are doi anişori, e deştept foc şi nu-mi face deloc probleme. Cel mare însă e cam plîngăcios şi sensibil, probabil pentru că atunci cînd eram cu el gravidă am suferit mult şi am plîns. El a simţit asta. Acum situaţia noastră este total schimbată în bine. Răzvan a devenit cel mai bun tătic din lume, e nebun după băieţii lui, eu mă descurc la serviciu, iar relaţia noastră ca soţ şi soţie decurge neaşteptat de frumos. Stau acum şi mă gîndesc: dacă divorţam atunci cînd Răzvan o luase razna cred că mi-ar fi părut rău acum. Oricine merită o a doua şansă şi sînt convinsă că fiecare bărbat are ceva bun în el, ceva care trebuie scos la lumină şi exploatat. Acum mă simt şi eu cu adevărat fericită şi împlinită ca femeie, alături de copiii şi de soţul meu.

Sorana

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.