Femeia în negru

Să tot fi avut vreo cinșpe primăveri, veri, ierni și toamne adunate la un loc, adică prin `92. Mă aflam în vacanța binemeritată după ce terminasem și mă terminase și […]

Să tot fi avut vreo cinșpe primăveri, veri, ierni și toamne adunate la un loc, adică prin `92. Mă aflam în vacanța binemeritată după ce terminasem și mă terminase și el, la rândul lui, primul an de liceu. Nu cel pe care-l vrusesem eu… nu, cel la care m-aș fi facut popă și nu intrasem pentru că erau treizeci de locuri și o revoluție de candidați, acum terminasem primul an din liceul din care trebuia să ies asistent medical.

Așadar mă aflam la Sătic, un cătun din creierul munților Muscelului, de la poalele Pietrei Craiului, în care îmi petreceam mai toate vacanțele, unde aveam o grămadă de prieteni, vreo trei-patru adică. Primise bunică-mea vorbă, că doar așa era la țară, în anul ăla le băgase și curentul electric, – până atunci ne uitam la televizorul Sport 251 alimentat la o baterie de camion, – primise bunica vorbă să merg de urgență la București și apoi la Călărași – de fapt o comună din apropiere – că cealaltă bunică a mea, Dumnezeu s-o ierte, era la spital în capitală și n-avea cine să aibă grijă de curte și de orătănii.

Am ajuns într-un târziu la casa bunicii din Călărași. Treaba mea era sa dau ceva la găini, rațe, capră, câine, să mătur prin curte și în rest mergeam pe gârlă cu barca, la pește. Trebuie spus că toată gospodăria se află pe malul unei bălți destul de mari, dai la pește direct din curte. Am prins în vara aia la pește de ajunsesem să-l usuc pe sârmă, ca pe covrigi.

Întâmplarea despre care vroiam să vă povestesc, de-abia acum începe. Taică-miu când venea, în fiecare noapte pleca să prindă pește cu halăul. Într-o noapte dintr-asta, plecat el fiind, am încuiat ușa de la prispă, pe unde se intra în casă și m-am băgat la somn. Dimineața devreme, pe la patru, era rândul meu să pescuiesc. Dacă mă plăteai să mă trezesc la ora aia, nu mă dădeam jos din pat, dar când era vorba de pescuit, eram primul.

Dormeam eu liniștit și când, deodată, se aude cum se dă ușa de perete, moment în care m-am trezit brusc. În cameră a intrat o femeie îmbrăcată în negru. Nu i-am văzut fața. Am dat să mă ridic, dar parcă aș fi fost paralizat total, nu puteam nici măcar să o întreb cine este și ce caută în casa mea în toiul nopții. A venit lângă pat, a pus mâna pe marginea lui și mi-a zis că urmează să fac ceva. Apoi s-a îndreptat spre ușă, s-a întors către mine din nou și mi-a zis: „Vezi să nu mai spui la nimeni ce am vorbit acum!” Și a plecat. Ca prin minune, după ce a ieșit, am putut să mă mișc și am fugit către ușă. Am constatat cu stupoare că era descuiată, deși eram sigur că o încuiasem cu mâna mea când a plecat tata la pește. Mi s-a făcut frig instantaneu. Am încuiat din nou ușa și am aprins lumina, căci trebuie să spun că era întuneric. Apoi m-am uitat la ceas. Era 3:30. Am lăsat lumina aprinsă și m-am băgat în pat. După vreo trei sferturi de oră, timp în care mi se părea că aud tot felul de zgomote prin curte, vine și tata de la pescuit și zice: „Ce, mă, n-ai avut răbdare să sune ceasul și te-ai trezit să pleci la pește? Vezi că eu nu prea am prins!”

M-a luat somnul și m-am trezit peste o oră. Tata curăța peștele prins de el și-l dădea cu sare. Mi-am luat undițele și ce alte scule de pescuit mai aveam eu pe acolo și am tăiat-o cu barca la pește. În timp ce mă uitam ca prostul la pluta undiței, mă gândeam la întâmplarea din noapte aia și încercam să-mi aduc aminte ce anume mi-a zis femeia în negru să fac. Poate era ceva esențial pentru viața mea. Nici acum, după mai bine de douăzeci de ani, nu-mi amintesc. OARE CE MI-A SPUS SĂ FAC?

Șoimu (Mircea Baraitaru)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.