Norocul și numele omului

Belciug, Bucinschi, Bolborici, Cocoi, Puţingher, Pistol, Bordei, Minister, Furnică, Ciocan, Troacă, Brânză, Pisică, Pistol, Lăbău, Potârlă, Mămăligă, Bou, Târnăcop. Vă vine să credeţi sau nu există oameni în România care […]

Belciug, Bucinschi, Bolborici, Cocoi, Puţingher, Pistol, Bordei, Minister, Furnică, Ciocan, Troacă, Brânză, Pisică, Pistol, Lăbău, Potârlă, Mămăligă, Bou, Târnăcop. Vă vine să credeţi sau nu există oameni în România care poartă aceste nume din tată-n fiu. Unii dintre ei par a fi mândri şi nu le pasă că lumea râde de numele lor. Altora le este ruşine să spună cuiva cum îi cheamă şi cred că toate eşecurile pe care le-au avut în viaţă au fost cauzate de numele din buletin. Pe lângă aceştia, mai sunt unii cetățeni care au primit prenume ciudate la naştere: Silfida, Vitrina, Logana, Logan, Menix, Matrix, Expertiza, Ulm, Crin, Fântâna sau Somna. Şi aceştia spun că ghinionul sau norocul din viaţa lor au fost date de prenume.

În vremuri vechi, unii oameni de la țară își boteazau copiii născuți prematur sau care erau bolnăvicioși cu nume precum: Ursu, Lupu, Lupa, Vultur, Gorun, Stejar, Brad, etc. pentru ca aceștia să trăiască și să fie feriți de farmece și necazuri.

 „Le-am pus nume din Biblie, să aivă noroc în viaţă”

Pe Somna am întâlnit-o pe un maidan din Bucureşti unde şi-a încropit o coşmelie din cartoane. Are „şase puradei…şi şase mii dă griji”, zice ea cu năduf nedisimulat, în timp ce copiii au încins un „forbal” cu un cap de păpuşă chioară de ochiul stâng. Chiar dacă n-are ce le da de mâncare în fiecare zi, optimismul femeii e de invidiat: „Nu ne lasă El, bunul Dumnezeu, să murim de foame, spune mama Somna. Io le-am pus nume dân Biblie la ai mei, ca să aivă noroc în viaţă. Iote, aia zbanghie și veselă e Raşelica, cealantă, mai neagră, e Rebeca, urmează Iosif, ia zi, mă, săru`mâna la domnii ăștia!, Samuel, David, Natanail, Abigail. Pă lângă ăştia micii, mai am două fete făcute cu alt om, Servanta şi Santinela, da’ ele s-a măritat şi a plecat pă la căşile lor. Norocoase, mânca-le-ar mama!” Femeia zice că prenumele pe care-l poartă de 46 de ani nu i-a adus fericira. „Nu știu dă ce m-o fi botezat mama așa, că io n-am apucat-o. A murit cân ieream dă țâță. Da` Somna? Să-mi fie mereu somn? Noroc ioc!” Copiii sunt fericiţi în inconştienţa lor călduţă şi mândri de prenumele lor biblice. Nu ştiu ce-i ăla un televizor, o carte, un calorifer cald sau un banal săpun. David, cel mai mic, n-are pempărşi. Cele două gemene, Raşela şi Rebeca par două boabe într-o păstaie. Sunt totuşi diferite. Raşela vrea să se facă învăţătoare, iar sor’sa „doctoriţă dă copii”. Să aibă ele asemenea noroc? Bine-ar fi!

„Când te bagi în…Troacă te mănâncă porcii.”

Cerasela-Lorena Lăbău e convinsă că numele ei de familie i-a dus numai nenorociri până acum și abia așteaptă să se mărite. A vrut să și-l schimbe la secția de Poliție, dar „e prea multă birocrație”. S-a lăsat păgubașă. „Când eram mică plângeam de mă umflam când își băteau joc de mine colegii, copiii din fața blocului. Țipau după mine: Cerasela labagioaica, Cerasela labagioaica. Am crescut și, când am vrut să mă angajez casieră la supermarket, la noi în cartier, toți au izbucnit în râs când au auzit cum mă cheamă. Nu mai zic când mă duceam la doctor: Ieșea câte o asistentă să-mi dea rezultatele de la analize și striga tare, pe hol: <<Cine e doamna Lăbău?>> Și o bufnea râsul. Toată lumea întorcea capul să vadă cine dracu` e doamna Lăbău.”

Tudor Troacă a avut cam aceeași soartă când era mic. Nu exista puști sau coleg de clasă care să nu-i facă în necaz strigându-l: „Troacă de porci” . Când a crescut mai mare și a dat la facultate s-au mai potolit lucrurile, dar tot se mai găsea vreum șmecher care să-ia ducă aminte că „atunci când te bagi în troacă te mănâncă porcii.”

„Bou? Ptiu! Mi-a adus numa‘ necazuri numili ăsta!”

La marginea Bucureştiului, undeva pe lângă Antilopa, locuieşte Ioana, o femeie care poartă de peste 75 de ani un nume mai puţin obişnuit: Bou. S-a născut în Craiova într-o familie înstărită. „Aveam cai, vite, pământ. La 18 ani m-am măritat. Să vezi potriveală: pe bărbatu’ meu dintâi tot Bou l-a chemat, aşa că n-am reuşit să-mi schimb numele. Eu abia aşteptam să mă cheme altfel, da’ ce era să fac, eu l-am iubit p-asta, pe Bou. Am trăit bine cu el.” Ioana Bou a avut opt opii. Unul dintre ei, o fată, a murit călcată de tren la 12 ani. Mare supărare a fost pe biata femeie. Se gândea că toate ghinioanele îi vin de la numele pe care-l poartă. „Mi-a adus numai necazuri numili ăsta, plânge bătrâna. Lumea râdea, zicea: ia uitei p-ăştia ai lu’ Bou. Se uitau urât. Bârfeau.” Nenorocirile s-au ţinut scai de capul Ioanei şi într-o bună zi, după 20 de convieţuire cu primul bărbat, s-a trezit văduvă, cu șapte copii mici de crescut. Ce să facă? Încotro s-o apuce? Averea se cam risipise, ai ei muriseră, aşa că s-a gândit să plece din Craiova. A venit la Bucureşti şi a stat în gazdă până l-a cunoscut pe cel de-al doilea soţ. „După trei ani de doliu m-am gândit că trebuie să le dau un tată copiilor şi să-mi schimb numili. De data asta găsisem un bărbat care să nu fie… Bou.” Cel de-al doilea soţ al Ioanei nu se numea Bou, dar îi cam plăcea să bea. S-a bucurat femeia că şi-a schimbat numele în Pandele şi n-o mai striga lumea pe stradă „a lu’ Bou”. Dar noul bărbat o bătea de-o căpia şi, la scurt timp, au divorţat. Ioana şi-a reluat vechiul nume. „Aoleu, maică, mai bine Bou dăcât în mormânt. Era beţiv. Bea ţuică multă. Cu găleata bea, nenorocitu`. Mă bătea rău dă tot, vai dă zilişoarele mele, ce-am îndurat! Bine c-am scăpat dă el.”

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

Foto: Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre Razvan Mateescu

este autorul a peste 1000 de reportaje publicate pe parcursul a două decenii în presa scrisă, în cele mai importante cotidiene centrale. A colaborat la mai multe publicații bucureștene cu articole pe teme de credință, societate, turism, oameni deosebiți. În anul 2006 jurnalistul a primit, împreună cu soţia lui, Dana Fodor, premiul pentru Faptul Divers Pozitiv.