Timbre pentru călătorii în trecut

Vă mai aduceți aminte de micile hobby-uri ale copilăriei din urmă cu trei–patru decenii? Pe vremea când computerele, jocurile pe Internet sau consolele video nu se aflau nici în visele […]

Vă mai aduceți aminte de micile hobby-uri ale copilăriei din urmă cu trei–patru decenii? Pe vremea când computerele, jocurile pe Internet sau consolele video nu se aflau nici în visele cele mai îndrăznețe ale omenirii, existau pentru cei mici spații de evadare din rutina cotidiană, îndeletniciri și pasiuni, cercuri aplicative și educaționale care astăzi au rămas doar niște amintiri duioase în sertarele prăfuite ale memoriei.

Era pe la începutul anilor 80, când descoperisem în lumea curată ca o față de masă apretată a Brașovului, gustul pentru colecționat timbre. Pe vremea aceea, aproape că nu era băiat de gimnaziu care să nu dețină un clasor chinezesc pentru păstrat mărci poștale. La intrarea pe Bd. Republicii era magazinul „Filatelia”, pentru colecționarii profesioniști. Până să dau de acest Rai al timbrelor, cumpăram plicuri filatelice de patru lei cinzeci sau șase lei de la poștă. Erau pacă unele și de 15, deja prea scumpe. Mi-aduc aminte de primele colecții și schimburile pe care le făceam între colegii de clasă sau tovarășii de cartier. O colecție splendidă era cea cu reproduceri după operele din muzeul Luvru. Avea și o coliță, era o raritate în clasoare. Cine n-a avut colecția cu emblemele județelor sau cele cu dirijabile, cu locomotive și avioane de epocă, colecția Daciada din 1978 sau de cea dedicată Olimpiadei de la Los Angeles din 1984? Erau timbre cu pictori celebri, sportivi, oameni de știință, flori, copaci, cactuși. Câte și mai câte… Te cufundai în visare privindu-le și pătrundeai dincolo de ele, cu mintea. Imaginația te purta în țările de unde proveneau, Ungaria, URSS, Cehoslovacia, Mongolia, chiar și Cuba.

Așa era pe atunci, veneau mai mult din țările socialiste. Îți puneai întrebări, curiozitatea te mâna spre biblioteci, spre cărți. Informația nu era la un „click” distanță (pentru unii din ziua de azi nu e nici acolo) și drumul pentru aflarea ei avea farmec. Reprezentau o realitate materială, palpabilă, trebuia să ai grijă să nu le îndoi, adică să le filezi. Cu câtă nerăbdare așteptam salariul părinților, tremuram de emoție de fiecare dată, visând să-mi cumpăr încă ceva frumos pentru colecția mea de timbre. Și îmi amintesc cum intram în magazin, încet, parcă să nu deranjez timpul, cum mirosea înăuntru a hârtie nouă și a încă ceva, nedeslușit care mă uimea și mă făcea fericit fără să înțeleg de ce.

Timbrele ștampilate erau la sfert de preț, câțiva lei acolo, în timp ce o serie completă putea ajunge și la câteva sute de lei cu tot cu coliță. Cea mai valoroasă era „Capul de bour”, în special cea cu un defect de tipărire. Costa vreo 70.000 de lei, cât o Dacia 1300 pe vremea aceea. Știu pe cineva care nici pentru suma asta nu voia s-o vândă. Astăzi, când poșta clasică mai are puțin și este îngenuncheată definitiv de instrumentele de corespondență electronice, timbrele nu mai reprezintă o bucurie pentru copiii și adolescenții încolonați de timpuriu pe magistralele virtuale. De timbre nu auzim decât când guvernul mai pune câte un nou bir și ni se face pielea găină: timbru pentru mediu, pentru țigări sau băuturi spirtoase. Dar astea sunt altceva, nu fluturii multicolori ce ne călăuzesc pe unii dintre noi înapoi în anii blânzi ai copilăriei, în anii aceia cu iz discret de pelicanol, de cerneală chinezească și caiet învelit cu hârtie albastră.

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.