Trucuri de supravieţuire pentru bunicii săraci

Astăzi, într-o Românie vopsită, ca să placă străinilor, bătrâneţea e lovită peste obraz. E pusă la colţ, scuipată şi îngenuncheată. După o viaţă întreagă de muncă există bătrâni profesori, artişti, […]

Astăzi, într-o Românie vopsită, ca să placă străinilor, bătrâneţea e lovită peste obraz. E pusă la colţ, scuipată şi îngenuncheată. După o viaţă întreagă de muncă există bătrâni profesori, artişti, ingineri, muzicieni sau constructori, croitori şi sculptori, care au rămas singuri, cu o amărâtă de pensie, fără medicamente şi cu din ce în ce mai puţine zile de trăit. Unii dintre ei îşi calcă pe inimă şi, de foame, ies în stradă la cerşit. Aşteaptă ceva, orice, de la oricine. O pâine, un bănuţ, o vorbă bună. Alţii însă, sunt în stare să muncească până în ultima clipă a vieţii lor, inventând mereu şi mereu, noi metode de supravieţuire.

„Trăiesc din pijamale”

De-a lungul Pieţei Moghioroş, cum o iei spre Favorit, întâlneşti zilnic bătrâni trişti care-şi vând lucruri din casă. Pantofi scâlciaţi, dar din piele, „îi am dă la cununia lu’ fiică-mea”, flori de apartament puse cu grijă în casolete de margarină, fuste, cutiuţe vechi, mărgele de pe vremea lui Pazvante. O bătrânică plimbă zilnic fuste şi pijamale de la un capăt la altul al pieţei. Sunt cusute la maşină de mâna ei. Nu le vinde scump: 10 lei, adulţi şi 5 lei pentru copii. Materialul, finet sau bumbăcel, îl ia ieftin, tocmai din angroul Europa. Cu banii câştigaţi bătrâna reuşeşte să-şi plătească întreţinerea şi medicamentele. Leonora este pensionară şi a fost pe vremuri croitoreasă. Copiii o vizitează din când în când, dar nici ei n-o duc prea bine. Aşa că băbuţa, ca să nu le fie povară, stă noaptea şi coase la maşină. Se pricepe. „Nu mă milogesc pe la biserici sau pe la primării, chit că mor de foame în casă!”, zice indignată. „Muncesc, vând şi am bani. Trăiesc din pijamale. Să ştiţi că lumea mai amărâtă cumpără de la mine, că dau ieftin. La cantina săracului n-am fost decât o singură dată şi mi-a crăpat obrazul de ruşine. Așa sunt eu făcută. Aveam mâna ruptă şi n-am mai putut să cos vreo trei săptămâni. Erau acolo numai ţigani tineri, în putere, cu o târlă de copii după ei. M-am simțit prost.”

trucuri de supravietuire pentru pensionari pe timp de criza

Zilnic, in apropierea pietei Sergiu Celibidache (fosta Moghioros), oamenii iși scot la vânzare tot felul de lucruri de prin case.

„Vaco, du-te cu Dumnezeu!”

Sprijinită în două ciomege noduroase o bătrână cu spatele aproape frânt în două poate fi văzută în cartierul Ghencea, pe la intersecții. Legată strâns cu o broboadă, îmbie clienţii să cumpere borş. Uneori vinde şi lapte. Bătrâna se numeşte Maria Ion şi are 95 de ani. Stă tocmai în Măgurele, dar distanţa n-o sperie. „Pensia mea dă agricultor o dau pă buline. Sunt bolnavă dă gută. Şi dă inimă. Şi dă circulaţie. Da’ nu cerşesc. N-am cerşit niciodată! Am lucrat la mazăre, la dovleci, la fasole. Pă câmp. D-aia am rămas aşa gârbovită. Am stat aplecată. Copii n-am. Rudele-s moarte. O să mor şi io, da’ până atunci muncesc ca să-mi îngrijesc vaca. Am o văcuşoară. Pentru ea trăiesc. E ca o fată. Vorbesc cu ea, mă ascultă, mă înțelege. Știe tot. Numai că n-are vorbe. Când n-o să mai pot munci, o s-o dezleg şi o să-i zic: vaco, du-te cu Dumnezeu! Îi dau drumu’ să plece. Iar io mă duc la cimitir, îmi aprinz o lumânare şi mă culc lângă mormântu’ lu’ Gică, bărbatu-meu.”

„Psihiatrul mi-a zis să mă apuc de croşetat”

la vârsta când ar trebui să-și aștepte liniștiți pensia, bătrânii ies sa-și vândă ultimele lucruri de prin case „la paturică”

La varsta cand ar trebui să-și aștepte liniștiți pensia, batranii ies sa-și vândă ultimele lucruri „la păturică”

Prin faţa magazinului Unirea Shop Center, contrastând cu luminile şi reclamele din jur, nea Bucur e însuşi o reclamă. Dar la mileuri. Făcuţi migălos cu igliţa, metri întregi de lucrătură fină, dantelată, s-au închegat într-o faţă de masă rotundă. Pentru că nu îi place să piardă timpul la 78 de ani, croşetează încontinuu, cu ghemul în buzunar. Chiar şi atunci când e pe stradă. Se plimbă de la Unirii până la restaurantul Budapesta. „Eu am fost profesor de geografie la liceu, dar m-am îmbolnăvit de nervi la cap. Nu știi, domniță, cât e de greu să ai 40 de loaze, de dobitoci, într-o clasă, și toți să urle și să facă altceva, numai la tine să fie atenți, nu! Te apucă toți dracii, înger să fii. Psihiatrul mi-a zis să mă apuc de croşetat. Şi m-am apucat, uite. Mă cunoaşte lumea şi cine a luat de la moş Bucur un macrameu frumos, mai vine odată. Nu cer mult. 200 de lei pentru ăsta mare. Pot să-l las şi la 150. Am acasă un munte de mileuri. Dacă le deşir, cred că pot să înconjur pământu’ de trei ori. Cu ele îmi câştig existenţa. Nu întind mâna la cerşit. Nu pot! Dacă mă vede vreun fost elev?”

Macrameurile sunt prinse cu ace de siguranţă de hainele bătrânului. Stă aşa, toată ziulica, aştepând ca cineva să cumpere măcar unul. La KFC miroase a aripioare. Moş Bucur lăcrimează de poftă. Dar scoate din buzunar un covrig tare ca piatra. Îl morfoleşte încet, între gingii, trăgând pe nas adânc miresmele amăgitoare care vin dinspre KFC, aştepând zadarnic pe cineva să-i cumpere mileurile.

Dana Fodor

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.