Vânătoare la „vile de câmp”

După atâtea tipuri de locuințe expuse spre vânzare, cum ar fi vilele din Dorobanți, sector 1, Pipera sau Prelungirea Ghencea, case mari, cu două etaje, cu grădini, scări interioare de […]

După atâtea tipuri de locuințe expuse spre vânzare, cum ar fi vilele din Dorobanți, sector 1, Pipera sau Prelungirea Ghencea, case mari, cu două etaje, cu grădini, scări interioare de excepție, jacuzzi și saună, pe piața caselor din România, a prins viață o nouă specie: „Vila neterminată, situată în câmp”.

Vise spulberate

Spre deosebire de suratele ei din Dorobanți, Cotroceni sau Piața Domenii, „vila de câmp”, de regulă, nu e tencuită, n-are ferestre și uși, n-are drumuri care să ducă la ea și nici de la ea încolo, n-are nici canalizare. O astfel de construcție costă cam cât un W.C. de serviciu al unei case din zona Arcului de Triumf, însă există și câteva asemănări, în privința dimensiunilor, a mașinilor „trase în poartă” și a cerului de deasupra.

În anii de vârf ai afacerilor imobiliare din România, bucureștenii cu ceva bani sau credibilitate în fața băncilor au luat cu asalt împrejurimile Capitalei, mai ceva decât făceau yankeii în Vestul Sălbatic. Cucerirea acestor teritorii s-a realizat, deseori, cu sacrificii: mici sau mari „atenții” pentru obținerea autorizațiilor de construcție sau pentru aducerea utilităților în zonă, scoaterea terenului din circuitul agricol, obținerea cerificatului de urbanism, cadastru, etc. Și toate eforturile păreau „să merite”, sub abundența de materiale de construcție și mână de lucru ieftină, pentru a extrage din pământul acestui El Dorado imobiliar, comori din BCA și termopan, care să se învârtă după Soare, și, nu ca în cazurile obișnuite, în care Soarele se învârte după ele.

Azi, pe câmpurile din Otopeni, Pipera, Pantelimon, în zonele dinspre Giurgiu și Alexandria, zac nenumărate construcții neterminate, epave ale unor iluzii pierdute, unele dintre ele aduse de-abia la cota 0, de care proprietarii lor nu mai știu cum să scape. În urmă cu câțiva ani, aceștia visau cu ochii deschiși la viitorul lor cartier rezidențial, cu străzi private și pavate, cu lampioane de halogen și terase albe din marmură, inundate de trandafiri.

Acum, năpădite de buruieni și măcinate de intemperii, cu fierul beton ruginit și suspendat în aer, ca într-o rugăciune mută, fundațiile așteaptă timpuri mai bune. În jurul unora dintre ele au început să se formeze depozite de gunoi, adus de „gospodarii” localităților vecine.

Cine construiește vilele?

În majoritatea întreprinderilor de acest gen proprietarii au apelat la salahori pe care i-au plătit „la negru” și prost. Oamenii, luați cu arcanul nevoii din toate colțurile țării, și-au mâncat o bună parte din tinerețe pentru ca, după finalizarea lucrărilor sau când au considerat „boșii” că trebuie încetate acestea, să se trezească fără vreo Carte de Muncă, fără asigurări sociale plătite, ci doar cu o brumă de bani, ușor de spulberat în valurile crizei, berării și jocuri de noroc. Trecerea lor pe meleagurile binecuvântate din Pipera-Tunari sau Otopeni, hăt departe, până „dincolo de centură” nu este consemnată nicăieri pe la camera de muncă, la protecția acesteia sau la Poliție. Probabil că arheologii din viitor sau simpli urmași ai foștilor proprietari vor descoperi numele unora dintre acești meșteri Manole anonimi săpat cu degetul arătător în fundația veunui imobil, pe vremea când cimentul era încă umed.

Singuri, în liniște, printre ciulini…

Prețul unor astfel de „obiective”, cu tot cu teren, este, în unele cazuri, pe jumătatea celui pe care proprietarii l-au dat pe locul respectiv. Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000 spune, într-un interviu acordat www.Imopedia.ro, că: „O astfel de construcţie merită să fie achiziţionată în doua situaţii şi anume: când nu mai sunt terenuri disponibile în zonă şi îţi doreşti neapărat zona respectivă sau când preţul este atât de mic (în general se apropie de preţul terenului) încât să justifice cumpărarea proprietăţii. Deci, în general, preţul extrem de mic sau zona deosebit de bună sunt avantajele majore care justifică o astfel de achiziţie”.

Există și situații fericite în care oamenii au reușit să ducă la bun sfârșit lucrările, să facă recepția imobilelor și să se mute în astfel de vile izolate, situate la câțiva kilometri de marginea așezărilor omenești. Accesul către aceste vile se face pe fostele drumuri de căruță, pline de hârtoape, imposibil de străbătut pe timp de ploaie sau ninsori abundente. Cei care n-au curent electric folosesc generatoare. Apa curentă se obține din puț, iar pentru canalizare, oamenii și-au făcut fose septice, vidanjabile. Chiar dacă problemele legate de funcționalitatea locuințelor au fost în mare parte rezolvate, expunerea la pericole a locatarilor unui asemenea imobil este maximă.

De ce ar alege cineva să achiziționeze un astfel de bun și care este profilul social a cumpărătorului și viitorului locatar? E greu de spus. Poate pentru a fi mai departe de zgomotul și aglomerația infernale din oraș, pentru prețul scăzut, pentru aerul curat, în speranța că alchimiștii economiei vor pune din nou treaba „pe roate” și, cândva, pe câmpurile unde dansează acum ciulinii în bătaia vântului, se vor naște cartiere rezidențiale? Cine poate ști?

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre Razvan Mateescu

este autorul a peste 1000 de reportaje publicate pe parcursul a două decenii în presa scrisă, în cele mai importante cotidiene centrale. A colaborat la mai multe publicații bucureștene cu articole pe teme de credință, societate, turism, oameni deosebiți. În anul 2006 jurnalistul a primit, împreună cu soţia lui, Dana Fodor, premiul pentru Faptul Divers Pozitiv.