Antenele şi nu numai – fabrici de şantaje

O parte din drumul parcurs de Sorin Alexandrescu l-am folosit şi eu: delirul ratingului e mamă vitregă. M-am prefăcut şi eu că voi face şi voi drege, doar ca să […]

O parte din drumul parcurs de Sorin Alexandrescu l-am folosit şi eu: delirul ratingului e mamă vitregă. M-am prefăcut şi eu că voi face şi voi drege, doar ca să obţin un contract pentru supravieţuire. Ce-i drept, n-am mers niciodată până la capăt. Şi nu din scrupule morale, ci din nepricepere. Priceperea în arta şantajului nu e o podoabă din naştere. Se dobândeşte. Este, în cea mai mare măsură, un produs al mediului.

Nu ştiu mare lucru despre afacerile domnului Sorin Alexandrescu. Şi, foarte sincer, nici nu mă interesează. Un ins, matrapazlâcuri, interese, caractere…

Şi, iată-mă, scriind totuşi. Resortul implicării s-a declanşat în mine după lectura stenogramelor. Acestea nu incriminează vădit, nici punţi spre lumină nu aruncă. Decopertează, însă, mecanismul ascuns până acum al şantajului generalizat în ţară. Pentru că, dacă domnul Alexandrescu a folosit mecanismul, n-a făcut-o în calitate de demiurg. Ci de biet escroc – tagmă stăpânitoare, invidiată în societate. Altfel ar fi socotit prost. Altfel n-ar fi acolo. Altfel n-ar fi respectat.

Armate care ocupă multe hectare în viaţa publică, indiferent de numele postului tv sau publicaţiei, procură, sub acoperirea dreptului la informaţii, date care apoi trec în laboratorul unde se confecţionează şantajul. E de reţinut că domnul Sorin Alexandrescu, după ce a ratat şantajul, nu şi-a pus ameninţarea în practică. Căci fabrica nu produce adevăruri, ci doar aparenţe de adevăr, motive de şantaj. Şantajul în presă nu mai e şantaj, e crez, ţintă, El Dorado-ul visat. Adevărul fără o finalitate de orice fel rămâne în sertarul asiguratoriu, până coace oarece. Oana Stancu şi alte Ioana d’Arc de aiurea, şi alte sute de pălmaşi în goană după o bucăţică de privilegiu, cu sau fără ştiinţă, alimentează retortele şantajului ceas de ceas. Efectele se văd în parcări şi în conturile din bancă ale sforarilor.

Şi în ţinuta editorială a ştirilor: aceasta nu-şi mai găseşte rostul în profesionalism – titluri fraudate, informaţiile se contrazic la doi paşi una de alta, bombe fumigene, păcăleli circăreşti, agramatisme cu duimul, minciuni sfuntate, sloganuri puerile. Nici din greşeală nu-şi face loc o ştire-ştire, o ştire profesionist lucrată. Corectitudinea? – un anacronism. Profesionalismul? – un moft păgubitor, mâncător de timp. Panoramate, paginile printate sau on-line oferă imaginea unui sat fără câini, unde mulţimi de indivizi hălăduiesc la întâmplare, fără şefi, fără rigori, fără legi, fără habar. Având o singură ţintă: aparenţa care satisface interesul bănesc, gloria personală, jocurile stăpânului.

Presa română, astăzi, este placa turnantă a haosului, creuzetul corupţiei, al debandadei. Autorul personajelor gen Gigi Becali, Dan Diaconescu, Sorin Roşca Stănescu… În hora penibilă a devălmăşiei şi cimiliturilor se înscriu, iată, după Traian Băsescu, alţi comedianţi: Victor Ponta, Crin Antonescu şi paparude ca Monica Tatoiu. Serie fără sfârşit, care se înmulţeşte prin sciziparitate.

Şi doar asanarea acestei mocirle puturoase ar deschide drumul însănătoşirii vieţii publice. Persistenţa ei îl închide în decadenţă şi desfrâu.

de Nicolae Cristache – Sentinta.ro

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.