Ce mai citesc pisicile: Inimioară de cațel

Bună! Am 10 ani împliniţi şi mă cheamă Dănuţ. Sunt în clasa a IV-a. În certificatul de naştere o tanti de la primărie a trecut „Daniel” dar nu vă speriaţi. […]

Bună! Am 10 ani împliniţi şi mă cheamă Dănuţ. Sunt în clasa a IV-a. În certificatul de naştere o tanti de la primărie a trecut „Daniel” dar nu vă speriaţi. Toţi ai casei mă strigă: Dă-nuuuţ, prelungind litera „u” ca într-un cântecel pentru copii. Mă răsfaţă. Aşa să mă chemaţi şi voi dacă aţi nimerit din întâmplare pe strada mea şi vreţi să vă jucaţi cu mine.

Buuun. Haideţi să vă povestesc ce poznă mi s-a întâmplat mie vara trecută. Noi locuim la casă, avem şi curte, noi, adică eu, mama, tata, bunicul şi bunica. Strada noastră se numeşte Petru Maior şi mi se pare cea mai specială din lume. Are case vechi din secolul trecut, cu sculpturi îmbătrânite ce înfăţişează trupuri de oameni sau îngeraşi durdulii, ca voi când eraţi mici. Bunicul mi-a spus că se numesc cariatide. Case misterioase, întortocheate ca un labirint fără de ieşire, care au parcă ochi şi gură, brrrr, mă înspăimântă. Uneori mi-e teamă să nu fiu înghiţit de ele şi mestecat între măselele de piatră şi oţel. Nu ies niciodată afară din curte seara, de frica lor. Altfel totul e minunat, vara şi primăvara ţi-e drag să mergi pe stradă, toate florile năpădesc gardurile, trandafirii se agaţă cu degeţelele lor verzi de ferestre, petuniile şi liliacul parfumează la nesfârşit aerul. Eu mă joc şi în curte, dar ies mereu şi în faţa porţii, unde mă întâlnesc cu prietenii din cartier, Mircea, Ninu şi Răzvan. Ne dăm cu rolele sau cu bicicletele. Niciodată nu ne certăm.

De ziua mea tăticul mi-a adus cel mai frumos cadou din lume: un căţel. Mi-l doream atât de mult! Era un ghem de blană aurie, un Golden Retriver, aşa mi se pare că se numeşte rasa lui. Nu ştiam ce nume să-i pun. Mămica zicea să-l botez Aurel pentru că era auriu, tata: Spike, iar bunicul o ţinea pe-a lui: să-l strig King, că seamănă cu un rege. Eu eram într-o mare încurcătură. Bunica nu spunea nimic, însă. Stătea aşa şi se uita pierdută în zare. Într-un târziu, pe când ne aflam la masă, sub salcâmul din curte, bunica se trezeşte oftând:

Povestea integrala AICI

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.