Degetul de aur, povestea celui mai mare trișor din cazinouri

– Petrică, ce mai ştii de Dorin de la Constanţa? – A murit! – Dorin? – Păi, ce s-a întâmplat cu el? – S-a sinucis. Istoria lui Dorin din Constanța […]

– Petrică, ce mai ştii de Dorin de la Constanţa?

– A murit!

– Dorin?

– Păi, ce s-a întâmplat cu el?

– S-a sinucis.

Istoria lui Dorin din Constanța zis «Degetul de Aur» am cunoscut-o personal şi-am să o povestesc în întregime. A plecat din România în anul 1991, noi doi ne-am întâlnit în Germania de Vest într-un lagăr de emigranţi. La început a câştigat ceva bani la cărţi, era trişor, ştia să măsluiască cărţile şi să joace uneori cu o carte în plus, dar nu era un jucător deosebit de bun, nu avea o dexteritate perfectă şi nici rapiditatea necesară la împărţirea cărţilor.

A început să joace pentru prima oară în puşcărie, pentru că în puşcăriile din România există cele mai înalte şcoli de şah, barbut şi pocher. Deţinuţii condamnaţi cu pedepse lungi nu aveau altă ocupaţie, atât ziua cât şi noaptea, decât să joace aceste jocuri destul de apreciate. Dorin fusese condamnat pentru o perioadă de trei ani şi şase luni de tribunalul din Constanţa pentru furt şi înşelăciune. Prima pedeapsă a executat-o în penitenciarul de la Aiud şi după doi ani a reuşit să evadeze, îşi făcuse «felul», cum se spune în termeni între deţinuţi. Ca să ajungă la infirmeria spitalului a înghiţit o furculiţă de aluminiu. După ce a fost operat, a sărit de la etajul trei direct pe capota unei maşini Dacia 1310. A trecut ilegal, Ungaria, Austria, Germania, în care a stat aproxi-mativ opt luni, acolo a reuşit să spargă un birou social, al lagărului de emigranţi unde era cazat, din care a furat suma de 65.000 mărci. Evadat din România, reuşi să-şi facă acte false cu cetăţenia de portughez, adică certificat de naştere, permis de conducere şi paşaport la preţul de 5.000 de mărci.

Ce să facă cu banii în România? În România îl aşteaptau din nou poliţia, tribunalele, avocaţii şi puşcăria. Actele au fost făcute de un falsificator de origine marocană. Cu aceste acte a reuşit să circule în toată Europa. Plimbându-se prin ţări străine, la un moment dat şi-a dat seama că de fapt nu are casă, nici familie şi nici prieteni.

Dintr-un compartiment a unui T.G.V. care mergea spre Paris fură o valiză în timp ce proprietarul plecase spre vagonul restaurant. În vagonul de dormit îşi alese o cravată de culoare verde cu dungi albastre, folosi chiar şi unghiera proprietarului şi-şi tăie unghiile de la mâini şi de la picioare, apoi desfăcu geamul compartimentului, după care aruncă valiza afară. A doua zi se duse de dimineaţă spre o mânăstire care se află undeva în regiunea 78, cu gândul să se călugărească, dar unde fusese refuzat. Privi dispreţuitor grădina mânăstirii şi cele câteva rândunici care zburau aproape de pământ; rândunicile se avântau în aer cu o viteză de necrezut, ca şi cum ar fi vrut să se piardă privirilor printre nori. Strada care ducea spre gară era aproape pustie, pluteau doar valuri de tăcere. După o perioadă de deziluzii intră în «legiunea străină», pentru că auzise el că acolo primesc refugiaţi din toate ţările, chiar şi puşcăriaşi evadaţi, criminali, oameni fără identitate. Se tatuă chiar şi pe cap, făcu antrenamente istovitoare şi, la un moment dat, se simţi puternic şi invincibil. După un an, a fost dat afară pentru neexecutarea unui ordin; de-acolo, de la Marsilia plecă cu un autostop şi ajunse la Paris.

Timp de un an de zile caută ţiganii trăgători de alba-neagra, pe care îi găsi prin cartierul Saint Denis. Fusese angajat de ţigani să lucreze ca tiră, martor şi gorilă în situaţia că existau reclamaţii. De fapt se angajase împreună cu ţiganii nu pentru bani, ci ca să înveţe meseria lor, rapiditatea şi dexteritatea cu care manevrau jetoanele de cauciuc, pentru că se instalase ceva în mintea lui, un gând, un gând frumos: cu meseria asta de alba-neagra el o să lucreze prin cazinourile din Franţa, de fapt nu numai în Franţa, ci în toate cazinourile mari din Europa Occidentală. Cu statură impozantă, blond cu ochii albaştri care păreau în permanenţă puţin înlăcrimaţi, gene lungi, rafinat şi în permanenţă parfumat şi pantofii bine lustruiţi, intră pentru prima oară într-un cazinou din Monaco.

Primul lucru pe care îl făcu când intră în cazinou, se duse la cafe bar, îşi comandă o cafea tare, un pahar de whisky şi mâncă cu îmbucături mici un croissant umplut cu ciocolată. Intră apoi la toaletă, se aşeză în faţa oglinzii, îşi netezi părul cu palmele umede şi făcu o rugăciune.

– Doamne Dumnezeule, ajută-mă şi pe mine, să câştig bani mulţi, să câştig un munte de bani, că ăsta e visul meu Doamne, să fiu bogat Doamne şi să mă iubească toate femeile Doamne! Strânse mai bine nodul la cravată, apoi, mulţumit de imaginea lui, îşi zise:

– Te iubesc, Dorine, ai grijă de tine.

Se întoarse cu spatele la oglindă, parcă puţin cu regret pentru că nu-şi mai vedea imaginea. Aerul din jurul lui vibra insesizabil şi îşi lipi în podul palmei o bucăţică de bandă adezivă trans-parentă şi lipicioasă. Masa verde la care se aşeză, era ocupată de câteva persoane, şi pentru câteva minute privi masa de joc, ruleta, valoarea jetoanelor şi feţele clienţilor care în acel moment erau concentrate asupra jocului.

«Eu sunt cel mai tare psiholog, nu ăia care mă privesc în acest moment prin cameră!» gândi el. Ruleta este unul dintre cele mai uşoare jocuri de cazinou. Ca de obicei însă, cu cât este mai uşor de jucat şi atractiv, cu atât mai mare este limita casei. Pentru cei care preferă ceva uşor de înţeles şi captivant, ruleta este o soluţie care te poate duce spre îmbogăţire, dar şi la ruină.

Una dintre principalele diferenţe dintre ruletă şi celelalte jocuri oferite de cazinouri este că jetoanele utilizate în cazul jocului de faţă, nu au inscripţionate valori. Astfel, masa de ruletă oferă o serie de 6 până la 8 seturi de jetoane colorate, iar fiecare set conţine aproximativ 300 de jetoane. Fiecare jucător îşi alege o culoare a jetoanelor, iar valoarea unuia se poate calcula cu uşurinţă, împărţind suma plătită la numărul de jetoane primite. Datorită diferenţierii culorii jetoanelor, crupierul reuşeşte să distingă jucătorii şi pariurile lor, afară de faptul că există camere de luat vederi din trei unghiuri şi mai există şi un psiholog care analizează feţele clienţilor şi mai ales gesturile mâinilor lor. Dorin îşi alesese o culoare mai puţin bătătoare la ochi. Cu o rapiditate de nedescris îşi aşeză jetoanele în apropierea celorlalţi jucători, la întâmplare, pe culori diferite şi reuşi să facă să dispară în zece minute de joc 16 jetoane. Cum funcţionează?

Modul de desfăşurare a jocului la ruletă este unul cât se poate de simplu: pariezi pe o cifră şi, dacă bila cade pe ea, eşti câştigător! Tot ce trebuie să ştiţi sunt câteva pariuri standard, iar prin vizionarea câtorva jocuri veţi înţelege rapid mecanismul. De asemenea, devine mai interesant şi complicat jocul, când te hotărăşti să pariezi pe diferite combinaţii de cifre cu un singur jeton. Astfel şansele de câştig cresc considerabil. Strategia lui Dorin era simplă, îşi alegea psihologic un jucător care era neglijent cu jetoanele şi care îşi plasa jetoanele la grămadă, chiar puse puţin dezordonat, iar el, amabil şi zâmbitor, ajuta la aranjamentul jetoanelor, iar în podul palmei se lipea de fiecare dată câte unul mai valoros. Apoi îl prelua cu mâna stângă şi îl băga în buzunar, unde avea toate jetoanele adunate prin aceeaşi metodă.

Târziu, spre dimineaţă, se duse la casa cazinoului şi încasă 175.000 de franci. După ce ceru de la casieră o plasă specială, păşi cu pieptul umflat de mândrie, şi îşi zise: «Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, nu-mi irosesc viaţa şi timpul degeaba! În România nu cred c-aş fi realizat vreodată atâţia bani! Ştiam doar că în ţara mea n-aş fi reuşit niciodată să-mi găsesc un locşor pentru biata mea viaţă, de puşcărie nici nu vreau să mai aud, puşcăria nu se compară niciodată cu un paradis; pentru că eu atunci când m-am născut, am crezut că trăiesc într-un paradis, dar când am ajuns un om, un om matur şi mama şi tata nu mai existau, abia atunci am realizat că sunt într-adevăr un om singur. Apoi, mi-am dat seama că puşcăriile sunt pline de oameni şi, sincer, există o parte din ei care nu au nici o vină, săracii, c-au ajuns acolo, aşa că ar fi existat în permanenţă un loc asigurat la puşcărie pentru un om inteligent ca mine!»

Mândru şi plin de sine, Dorin îşi continuă în gând monologul: «Abia când m-am făcut mare de 1,85 m. mi-am dat eu seama că, de fapt, acolo unde m-am născut eu, nu este un rai, ci iadul pe pământ, să mor eu dacă vă mint! Adică există o diferenţă, o ches-tiune de echilibru, care se aseamănă cu yin şi yang…

– Iată de ce puşcăriile sunt pline, în ele intră oamenii cu buzunarele goale, pe când elefanţii (barosanii), trăiesc fără teamă şi emoţii, cu buzunare pline, aşa că fraţilor «mânca-v-aş gura» m-am hotărât ca în decurs de doi ani să devin multimilionar, să văd dacă pot ajunge şi eu elefant barosan.

– Ce vreţi? Aşa sunt eu! Zic eu că omul ar fi sortit pierii, dacă n-ar avea o perspectivă optimistă, fie ea chiar greşită!

– Este totuşi o perspectivă care-mi aparţine şi vă jur c-am să mă bucur de ea.

– Vreţi să ştiţi cine sunt eu?

– Vreţi să ştiţi cine a fost tatăl meu şi mama mea?

– Eu am fost fiul unui om foarte puternic, care a fost unul din directorii unui serviciu secret, care a lucrat la Direcţia de informaţii economice şi financiare a Securităţii Române. Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, a lucrat ca secretară la un serviciu de la Direcţia de paşapoarte în oraşul Constanţa. După revoluţie, în 1990, i-am găsit pe amândoi împuşcaţi în cap, ascunşi în şifonierul de haine din camera lor. Aşa că, dragilor, mânca-v-aş gura, odată cu dispariţia lor s-a terminat cu viaţa şi cu cariera mea.

– Cred eu că tata avea ambiţia să mă vadă student, cu studii superioare, undeva prin America.»

Dorin îşi puse căştile şi ascultă ultimele noutăţi muzicale din România. «Ori o pun, ori n-o mai pun/ Sunt al dracului de bun,/ Vă fac eu demonstraţie/ Ca să fac senzaţie».

Intră într-un hotel şi plăti o cameră de lux, băgă plasa doldora de dolari sub saltea şi intră sub duş; lăsă jetul de apă fierbinte să-i lovească faţa şi umerii, apoi deschise televizorul şi adormi…

Când ajunse la Berlin, acolo unde avea câţiva prieteni şi relaţii la serviciul paşapoarte, îşi cumpără un paşaport original, permis şi certificat de naştere de la un turc care lucra la prefectură. Preţul nici nu l-a discutat, a plătit 5 000 de mărci pe loc, apoi după o săptămână plecă în America. Acolo reuşi să strângă într-o lună un milion şi jumătate de dolari, nu intra decât o singură dată într-un cazinou, revenea poate pentru a doua oară foarte rar, numai când simţea el că o să-i meargă treaba. Intră într-o bună zi într-un ca-zinou din Las Vegas, în renumitul cazinou Bellagio, fără să ştie că în acea zi cineva va ataca cazinoul. Se opri liniştit la o masă cu ruletă, sorbi o gură de cafea fierbinte, apoi se aşeză pe scaun; îi sclipiră ochii de bucurie când văzu jetoanele de 100.000 de dolari bucata.

Prinse un moment şi, scurt, foarte rapid, în câteva secunde, reuşi să palmeze cinci jetoane. Parie şi el aceleaşi jetoane şi câştigă dublu. Grupul de milionari din Dubai, mai jucară câte 20-30 de jetoane odată, aşezându-le pe patru numere diferite, sub formă de cruce, apoi, începură să piardă. De data asta instinctul îi spuse că trebuie să fie precaut, calm şi cuminte. Milionarii din Dubai mai pierdură câteva milioane, Dorin decise că era momentul să-şi încaseze banii de la casierie. Câştigase un milion de dolari, primi banii în pachete de 10.000, îşi luă plasa şi se duse din nou la cafebar. În acelaşi timp în cazinou se produse un jaf, camerele de supraveghere au surprins jaful pas cu pas, însă făptaşul era nu era numai înarmat, ci şi mascat. Dorin profită de învălmăşeală şi se strecură afară. De regulă, jetoanele nu sunt interschimbabile între cazinouri. Totuşi, localurile din aceeaşi reţea au jetoane identice. Aşa se face că pentru un timp oricine va veni la casierie să încaseze jetoane de valori mari va trebui să justifice precis dobândirea lor la masa de joc. Încă o dată Dorin mai privi în urmă, se urcă într-un taxi, aprinse o ţigare de foi şi se duse la acelaşi hotel. Avea de la cazinoul Bellagio o factură pentru primirea banilor.

Îşi pregăti minuţios trei valize mari, una dintre ele o umplu cu cele aproape două milioane de dolari. Mângâie pachetele de bani şi începu să plângă de bucurie, apoi peste bani aşeză cu grijă câteva cămăşi de mătase şi o singură cravată; era aceeaşi cravată verde cu dungi albastre pe care o furase din T.G.V.-ul care mergea spre Paris, exact cu patru luni în urmă. Îşi şterse lacrimile şi începu să râdă, găsind că istoria cu furtul valizei din tren se asemăna cu o găinărie de doi bani. Aşeză cu grijă costumele noi, la «ţiplă» aşa cum îi plăcea lui să spună, alte cămăşi de mătase, câteva zeci de ciorapi de bumbac foarte subţiri, multe parfumuri Channel, două cartuşe de ţigări Kent şi o brichetă marca Dupont.

Coborî la recepţie şi comandă un taxi. Ajuns la aeroportul internaţional Mc. Carron din Las Vegas cumpără un bilet de retur pentru Paris, îşi aşeză cu grijă biletul în portofel şi depuse valizele la cală.

De când era milionar Dorin devenise vegetarian, îşi permitea din când în când să mănânce câte o friptură de porc cu cartofi prăjiţi, dar de fiecare dată după ce o mânca era cuprins de regrete şi trecea din nou pe vegetale. Până la îmbarcare mai era o oră, aşa că intră într-un restaurant şi bău o bere fără alcool, ceru în final o cafea capuccino. O fată care făcea publicitate, îmbrăcată tradiţional cu o pancartă pe care scria «Welcom to Las Vegas» îl privi cu un ochi critic că părăseşte America. Se duse până la ea şi o sărută pe obraz şi simţi el că inima începu să-i bată mai repede, pentru că fata răspunse la sărutul lui cu un alt sărut. Mai avea 20 de minute la dispoziţie, o părăsi pe fata cu panoul publicitar cu regret.

Ajuns la Roissy Ch. de Gaulles, coborî împreună cu toţi pasagerii şi după controlul paşapoartelor se duse în sala de aşteptare pentru a recupera valizele. Parcurse mergând încet pe unul din culoarele care duceau spre ieşire, apoi grăbi pasul pentru a nu distona, realizând că toată lumea se grăbea acum pentru recuperarea bagajelor. Îşi recuperă bagajele fără probleme deşi valiza plină cu cele două milioane de dolari o găsi puţin mai târziu, emoţiile îl părăsiră.

Se aşeză la rând în staţia de taxi, se urcă într-un BMW ultimul model. Taximetristul, un arab cu alură de marocan, pitic şi amabil, îl ajută să depună bagajele în portbagaj. Valiza cu banii nu o lăsă din mână, aşa că urcă cu ea cu tot şi o aşeză lângă el.

Arabul degaja o energie negativă şi el o simţi. Alungă gândul departe la spate şi ceru taximetristului să-l ducă la Creteil, un orăşel care se află în apropiere de Paris. În minte începură să i se perinde diferite gânduri, zâmbea, fiecare muşchi al obrazului, fiecare nerv i se încordaseră la maxim, gândind că taximetristul poate să fie poliţist! Dar nu era poliţist…

Ajunse la Creteil, taxiul opri exact acolo unde dorise el să oprească. Plăti şi lăsă bacşiş zece franci, apoi cără geamantanele pe rând, până ajunse în dreptul unei vile cu două etaje. Sună îndelung la soneria de la poartă, strident, dar nu răspunse nimeni, scoase dintr-un buzunar o cheie bizară, pe care meseriaşii o numesc «şperaclu» răsuci de câteva ori cu el în broască şi îl întoarse o dată brusc spre stânga; învelise zona cu o cârpă uriaşă ca să nu facă zgomot. Uşa se deschise, învârti spre dreapta butonul auriu şi aprinse lumina. Verifică dacă între butonul auriu şi suportul întrerupătorului rămase încă agăţat firul de păr, pe care îl lăsase ca «semn» la plecare. Răsuflă uşurat, fiind convins că de la plecarea lui în America, nimeni nu pătrunsese în casă, şmecheria cu firul de păr o învăţase la cursurile de pregătire în legiunea străină. Fredonând o melodie, aşeză valiza plină cu dolari pe pat şi fără să o piardă din ochi se aşeză pe un scaun mobil cu care făcu câteva rotaţii în jurul axei. Se opri din rotaţie în dreptul valizei, o deschise şi începu să aşeze pachetele de bani într-o cutie de metalică de inox pe care o transportă cu greu la subsolul clădirii, coborând scara interioară cu paşi mărunţi şi repezi.

Spațiul unde ascunsese lada metalică plină cu dolari era plasat într-un loc bine calculat, avea acces la bani direct de la stradă, intrând la subsolul clădirii printr-o mică fereastră de aerisire prevăzută cu bare groase de fier ruginite din cauza umezelii, alt acces fiind direct pe scara pe care coborâse cu o jumătate de oră mai înainte.

Ieşi din casă şi sună de la o cabină telefonică un prieten vechi, pe care toţi amicii lui, ţiganii români şi francezi, îl numeau «Contele de Futilac». Contele răspunse la telefon şi se scuză că nu poate veni la Paris pentru că avea nunta cu iubita lui, Popeda, la Strasbourg.

de Iancu Samson

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.