Făt-frumos din coacăze

Dragilor, faceți o socoteală: cât costă chimicalele cu polivitamine pe care le cumpărăm adesea de la farmacie? Mult. Mai bine faceți rost de coacăze roșii, negre sau albe! Dacă locuiți […]

Dragilor, faceți o socoteală: cât costă chimicalele cu polivitamine pe care le cumpărăm adesea de la farmacie? Mult. Mai bine faceți rost de coacăze roșii, negre sau albe! Dacă locuiți la casă și aveți o palmă de pământ, plantați-vă neapărat un arbust de acest fel. Nu veți regreta.

Coacazele albe sunt bune pentru anemii.

Suferiți de digestie lentă, indigestii frecvente, tranzit intestinal încetinit, convalescență, inapetență? Cura cu coacăze roșii e minunată. Mâncați-le în cantități mici, maximum 100 g., înainte și după masă.

Sunt excelente în obezitate, gastrită – (în acest caz mâncați cantități mari, peste 300 g, înainte de fiecare masă). Vreți să ronțăiți „ceva” la televizor? Uitați de alune, semințe, snacksuri și alte „furaje”! Haliți coacăze! Sunt sănătate curată. Ajută în hepatită cronică, congestie hepatică, ciroză hepatică inițială, dischinezie biliară și tulburările asociate.

Totodată, au un puternic efect benefic în cazul leucemiei, sarcoamelor, reticulosarcoamelor, mieloamelor și altor forme de cancer. De asemenea, ajută la dispariția fenomenelor nedorite în timpul tratamentului cu citostatice.

În uz extern, fierbeți frunzele timp de 5 minute, apoi puneți-le între panze și aplicați-le pe tumoră. Tratamentul este util și în adenopatii.

Puteți să beți și un pahar cu suc înainte de fiecare masă. Zeama se obține prin zdrobirea fructelor proaspete, urmată de stoarcere prin tifon. Se prepară întotdeauna cu câteva minute înainte de a fi consumat, pentru a nu se oxida. Beți, fraților, câte un pahar, cu un sfert de ora înainte de masă. E tonic digestiv și decongestiv hepatic. Eficient și în dischinezia biliară și in migrenele asociate acesteia.

Coacăza este o adevarată armă secretă a dietoterapiei în obezitate, în digestia leneșa și în bolile de piele, rebele la alte forme de tratament. Coacăzul negru este plin de Vitamina C, fortifică sistemul de apărare al organismului și grăbește vindecarea. Taninii combat diareea, tusea și răgușeala.

Coacăzele, fie ele albe, roșii ori negre, sunt excelente și pentru ten. O cură de două-trei săptămâni va redă frumusețea și strălucirea pielii. Și în cazul acneei coacăzele fac minuni. Mâncați 250 de grame în fiecare zi, timp de două săptămâni, și veți vedea câta putere au.

Iată și o cură simplă cu coacăze roșii:

Pentru copiii mofturoși sau persoanele lipsite de poftă de mâncare, cu digestie lentă, astenice, e nevoie de 50-100 g de coacăze roșii sau albe înainte de masă si aceeași cantitate la sfârșitul ei. Piticii trebuie păcăliți eventual, dacă nu vor să le înfulece. Găsiți voi o metodă. Pentru grăsunii cu foame puternică, eventual cu gastrită, specialiștii recomandă consumul unor cantități mai mari (300-500 g) înainte de fiecare masă, deoarece în cantități mari coacazele roșii inhibă secreția gastrică și „taie” foamea.

DFM

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.