Magrebina vrăjitoarea

– Eu ştiu ce gândiţi voi, începu Potcovaru să povestească: interlocutorul vostru este drogat; în România şi în Occident, adevărat vă spun, adevărul-adevărat, să moară fraţii mei, adevărat vă spun, […]

– Eu ştiu ce gândiţi voi, începu Potcovaru să povestească: interlocutorul vostru este drogat; în România şi în Occident, adevărat vă spun, adevărul-adevărat, să moară fraţii mei, adevărat vă spun, că arabii fac ravagii peste tot.

– Ce fel de ravagii?

– Doamne Dumnezeule, ce întrebare naivă mi-aţi pus scumpe bulibaşă! Pe noi ţiganii ne izgonesc de peste tot, pentru că aşa este politica asta occidentală, mai ales că suntem şi noi în UE, dar e absurd, e absurd pentru că avem dreptul de circulaţie în toată Europa, Sarkoaza şi ministrul hăla nazist Brice Hortefeox, ne trimite mereu împachetaţi în România, da nu se uită la cei peste douăzeci de milioane de arabi care distrug occidentul şi religia noastră de creştini.

Uite! Am să vă povestesc puţin despre femeile arabe şi despre politica lor de integrare.

În primul rând pe mine, să nu mă consideraţi că sunt drogat şi nu mai ştiu ce vorbesc… Femeile arabe, mă refer la cele din triada Algeria, Tunisia şi Maroc, majoritatea se căsătoresc cu francezi.

– Spun asta pentru că în ultimul deceniu, au început să ne caute şi pe noi ţiganii pentru căsătorie, pentru că începând din anul 2000 au aflat că suntem şi noi integraţi în Comunitatea hasta Europeană, deci caută să ne converteşte şi pe noi la Islam. Şi pe deasupra femeile marocane, sunt cele mai periculoase din Heu-ropa, femeile astea ne otrăveşte cu tot felul de hafrodisiace ca să ne corupe să ne căsătorim cu ele.

– Pffff! Să nu prind marocană, mai ales din halea învelite cu negru, aici în pădure ori şatra mea, că vă biciuiesc pe toţi!!!

– Păi nu le vedem nici nasul mărite bulibaşă! De multe ori sub sutana lor se ascund chiar şi bărbaţi. Ori noi nu este din hăia homosexuali.

– Aţi înţeles? În primul rând, vă spune Potcovaru, adevărul adevărat, să nu credeţi că vă vând castraveţi, marocancele sunt cele mai periculoase femei din Europa. Toată lumea ştie că politica asta cu căsătoria este o manevră, pentru că fiecare femeie caută să-şi integreze în primul rând părinţii şi apoi toată familia. Folosesc şmecheria asta de foarte mult timp şi apoi cer alocaţii şi ajutoare financiare şi medicale, Doamne Dumnezeule, şi când te gândeşti că s-au amestecat cu autohtonii francezi, care în acest moment sunt pe cale de disparition!!!

– Autohtonii! Care autohtoni? Eu n-am auzit în viaţa mea de numele ăsta!

Marylin îl privi o clipă pătrunzător, parcă ar fi încercat, cu un suprem efort, să ghicească esenţa cuvântului, apoi îşi întoarse privirea spre bărbatul ei Pardailean şi zâmbi, melancolic.

– Autohtonii ăştia francezi sunt pe cale de dispariţie! asta să fie clar… Păcat că m-ai întrerupt Marylino, spuse Potcovaru, coborând glasul, ca şi cum şi-ar fi vorbit sieşi. Eram inspirat, simţeam că voi pronunţa acelaşi cuvânt ca şi tine, cuvântul ăsta «autohton» este extraordinar. Observaţi Parisul şi oraşele din vecinătate.

– Nu ştiu dacă mai vedeţi faţă curată de francezi pe stradă, peste tot numai coloraţi, şi dacă mai vezi câte un francez pe ici pe colo, şi ăsta, e pe cale de dispariţie, din această cauză majoritatea francezilor şi mai ales al franţuzoaicelor au devenit cei mai mari consumatori de antidepresoare de pe planetă.

– Ce este bă ăla antidepresor?

– Antidepresorul este un medicament sub formă de pastile care se consumă cu apă de la robinet de toţi cei care sunt cu nervii la pământ, nu pentru cei ca noi, ei nu trăiesc în libertate deplină ca noi ţiganii; zise Potcovaru, ridicând vocea.

Femeile arabe sunt adevărate vrăjitoare, ţigăncile noastre cu ghiocul şi cărţile lor de joc, sunt în urmă cu un secol faţă de vrăjitoarele harabe.

– Nu nu nu se-se zi-i ce ha-ha harabe; se-se-se zi-zice «arabe» intră în vorbă Streke.

– Lasă gălăgia Streke! La noi nu-i nevoie de gramatică ca să înţelegem istoria! zise bulibaşa Frişcă. Ce, eşti drogat?

– Mai, m-ai vre-vre-au o o o linie!

– Gata lasă vrăjeala Streke; lasă-l pe Potcovaru să vorbeşte.

– Vrem să ştim tot; absolut tot despre femeile arabe; asta să fie clar, puseră problema toţi ce patru bulibaşi. Noi nu facem politică, dar o să încercăm să ne ferim de duşmani.

– Doamne Dumnezeule, zise Potcovaru; viaţa noastră în natură este cea mai frumoasă libertate. Dacă noi vrem să facem dragoste, nu avem nevoie de hafrodisiace, nici morcoave şi ţelini nu mâncăm, noi avem tradiţia noastră fraţilor.

– Trăiască libertatea!

– Trăiască libertatea fraţilor, trăiască ţiganii din toate ţările hastea drogate mânca-v-aş curul vostru de bohemi.

Se înserase, Potcovarul respiră aerul curat, îl trase adânc în piept, apucă un alt cărbune aprins şi îşi aprinse din nou o ţigară.

– Uite, să vă spun ce s-a întâmplat cu mine când lucram pe bulevardul hăla mare, pe Champs Elisse.

Odată, stăteam aşa cu ochii închişi, era o zi foarte călduroasă, eram toropit de căldură pentru că nu bătea nici o adiere de vânt, şi stând eu aşa cu ochii închişi, mă pomenesc cu o femeie brunetă, o brunetă cu părul tuns scurt şi cu nasul ascuţit, ca a lui Pinocchio. Simt că mă trage de mână şi-mi zice într-o franceză cu accent magrebian:

– Vrei să mănânci ceva cald împreună cu mine?

La început am deschis doar un singur ochi, îi vedem doar o parte din picioare, l-am deschis şi pe cel de-al doilea ochi şi atunci am văzut-o pe magrebina în toată splendoarea ei.

Doamne Dumnezeule ce şucară era magrebina!, că mi-a căzut paharul de plastic din mâna, iar pe jos s-au împrăştiat toate centimele. În clipa aia n-am mai văzut centimele, puţin îmi mai păsa de ele, le-am lăsat acolo şi-am încercat să mă ridic, simţeam că mi-au amorţit picioarele, parcă eram paralizat.

– Ridică-te cerşetorule! De azi o să trăieşti lângă mine. Eşti căsătorit?

– Sunt văduv, mi-a murit nevasta acum zece ani.

M-a privit şi s-a apropiat de mine şi m-a sărutat direct pe ochi, mirosea a Cannel nr. 5, că eu în fiecare dimineaţa înainte de a mă instala la cerşit, intram într-o parfumerie unde mă parfumam de fiecare dată cu parfumul ăsta care era doar «testor» şi era gratuit taf – taful, nu şi sticla de parfum!

Şefa magazinului îmi luase seama, mă cunoştea de câţiva ani că mă parfumam în fiecare zi în magazinul ei, nu zicea nimic, intram un minut, făceam de trei ori, taf, taf, taf şi ieşeam afară; la ieşire îi arătam mânecile de la haină, ca să vadă că eu nu am obi-ceiul să fur.

– Eu nu fur madame! Eu e om cuminte… toată viaţa mea am topit metale, am topit atât de multe metale că din cauza mea s-au schimbat polii magnetici ai pământului! Niciodată metalele n-au mirosit aşa de bine ca parfumul ăsta Chanel nr. 5!!!

Am crezut că înţelegea româneşte, că de fiecare dată când treceam spre ieşire mă privea zâmbind.

Îmi plăcea la nebunie parfumul doamnei Chanel, că de la ea i se trage numele.

Şi dacă vreţi voi să ştiţi mai ţiganilor analfabeţi, că pe cucoana asta Chanel, o mai chema şi Coco, Coco fiind căţelul ei pe care îl iubea foarte mult, aşa că tot ceea ce a creat ea mă refer la îmbrăcăminte, era semnat cu numele căţelului şi numele ei «Coco Chanel».

– Je m’apelle Potcovaru! Coco, Coco, Coco… nr. cinq.

Magrebina avea nişte sâni perfecţi, m-a lăsat să o sărut acolo direct în stradă, şi din cauza emoţiei am uitat să-mi iau pătura şi valiza mea cu căţelul. Căţelul meu se numea Azorel, a rămas şi cred eu că nu rămas singurel, pentru că aproape toţi francezii aduceau zilnic bunătăţi pentru el. Aşa că, mai mult ca sigur că l-a luat cineva cu inimă bună.

Începând cu ziua aia, toată viaţa mea s-a schimbat în bine. Locuiam împreună cu magrebina la un hotel de săraci, undeva la Porte de Clichy, ea se ducea toată noaptea la produs pe Champs, era frumoasă şi era solicitată de turiştii saudieni şi de unii arabi din Dubai. În fiecare dimineaţă venea cu câteva mii de euro.

Ce să vă spun? Saudienii plătesc cu o mie de euro o noapte de sex, alţii plătesc mai mult, alţii nu plătesc nimic, pentru că se prefac că sunt saudieni.

– Sunt şi ţigani saudieni! să mor eu. Mare lucru să-ţi pui un turban pe cap şi să vorbeşti o altă limbă în locul limbii noastre ţigăneşti?

– Da, aşa este, afirmă bulibaşa Frişcă.

Nu mai trebuia să cerşesc, şi mi-am zis eu într-o bună zi că asta a fost cea mai urâtă meserie din viaţa mea. Mai bine cerşetor decât peşte!

Nu ştiu ce dracu îmi punea în fiecare dimineaţă în cafea! Că începusem să umblu după ea ca un căţel, adică vreau să spun că umblam după ea, exact ca Azorel al meu mânca-l-ar taica să-l mănânce! Îmi e dor după el, zise Potcovaru ştergându-şi cu o batistă roşie lacrimile de pe obraz.

– Ce îţi punea în cafea? întrebă Marghioala curioasă.

– Păi ce să pună? Punea pe o bucăţică de zahăr ovule şi spermă de la ultimul bărbat cu care făcuse dragoste. Începusem să aiurez şi ziua şi noaptea, nu mai aveam somn, o doream în fiecare clipă, când pleca de la hotel, o aşteptam zi şi noapte privind pe fereastră. Aşa făcea şi cu alţi bărbaţi, la mulţi le punea în mâncare ovule cu spermă şi în câteva zile bărbaţii se curăţau de toţi banii. Eu slăbisem atât de mult încât mi se adânciseră ochii în orbite, de-venisem un schelet ambulant.

*

Într-o perioadă de doi ani de zile şi-a adus în Franţa toată familia. Familia ei era compusă din cinci surori şi patru fraţi, apoi a divorţat de mine şi mi-a pasat-o pe soră-sa Hajiba. Mi-a zis:

– Bagă divorţul la amiabile şi însoară-te cu soră-mea. Sor-sa era şi mai periculoasă pentru că Hajiba îmi punea în cafea o doză dublă de ovule.

Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc că mi-ai lăsat viaţa, că sor-sa Hajiba, era să mă omoare cu zile. Hajiba făcea dragoste cu mine toată noaptea. M-a întrebat într-o bună zi ce am lucrat eu în tinereţe, iar eu i-am răspuns că am fost fierar, i-am spus că făceam potcoave pentru căi, şi iertat să fiu, n-am reuşit să-mi profesez meseria de potcovar până acum în zilele noastre din cauză că acum în loc de potcoave se fabrică roţi din oţel pentru Ferrari şi Mercedes. A avut totuşi o replică frumoasă Hajiba că n-am s-o uit în viaţa mea, mi-a zis:

– Potcovare scula ta seamănă cu o bucată de fier înroşită! Ştiţi la ce fac aluzie, începu Potcovaru, aşa a fost afirmaţia ei, întocmai aşa cum ea a spus, aşa vă spun şi eu vouă. Mă aflam într-o situaţie fără ieşire, că imediat am trântit-o pe pat şi i-am rupt membrana, a ţipat, a ţipat aşa de tare că un vecin a venit şi a bătut la uşa noastră crezând că îmi bat nevasta.

– Chiar nu a murit nimeni?

– Nu domnule, nu a murit nimeni! între timp Hajiba i-a tras o palmă de s-a auzit până la parter. Altă dată să nu mai vii să ne deranjezi… urâtule.

 Şi după cum vă spuneam, în acest fel milioane de arabi au invadat occidentul. Şi dacă nu mă credeţi! Vă dau cuvântul meu de ţigan onorabil, ca să ştiţi că Potcovaru nu minte niciodată, că vrăjitoria femeilor arabe este adevărată, pentru că vrăjitoria lor face parte din «chimie» iar metoda asta cu ovulele şi sperma, se practică în ţările arabe de mii de ani. Încercaţi să puneţi ovule ori câteva picături de spermă pe o bucăţică de zahăr şi daţi-o la un căţel ori o pisică şi-atunci o să observaţi că animalul nu se mai dezlipeşte de lângă voi. Deci este vorba de «chimie»!

– Aşa este, afirmă Popeda.

– Metoda asta este tare periculoasă, vă dau cuvântul meu de onoare, completă Potcovaru afirmaţia Popedei.

-Voi ştiţi pe Sarkoază?

– Care Sarkoază bă! Lumea de-aici îi zice Sarkozy; interveni un ţigan care era îmbrăcat într-un trening jerpelit, iar la gât purta o cravată de culoare roşie.

– Sarcoaza praleo! ori Sarcozy e tot una, ăla de ne trimitea împachetaţi în România, aşa cum erau trimişi ţiganii şi evreii la Haujvitz.

– Haoleu ca mare dreptate ai, bre! zise un alt ţigan aproape adormit; ştii ce i-a făcut Carla lu Sarcoaza? I-a pus ovula în ciorbă, că d-aia a înnebunit gagiu după ea.

– Băi ce chimie, ce chimie fraţilor! aşa că arabii au dat cu bomba asta chimică în toată Europa şi aşa au ocupat ei Franţa.

Nu-i asa? Apoi în Germania şi Spania şi Belgia şi Olanda şi în final or să ajungă şi la noi în România, că zice că noi suntem vinovaţi de o alta chimie, o chimie care se numeşte «mizerie»!

– Devla, Devlesco! Doamne Dumnezeule ce ipocrizie!

– Da Potcovare ştim asta, ştim cu toţii ca noi suntem elevii harabilor bre, în ceea ce priveşte higiena, sărăcia şi morala, interveni bulibaşa Contele de Futilac.

– Hai să ne oprim aici, o mică pauză nu strică!… că politica nu-i de noi şi să întărim puţin focul nostru ţigănesc cu ceva butuci de lemn. Bogdaproste că România a scăpat! spuse bulibaşa Trandafir, făcându-şi cruce.

Apoi, se adresă bătrânului Potcovaru:

– Fierarule ai avut perfectă dreptate. Nu a fost bombardament, nu au fost gloanţe, nu s-a auzit nicio bubuitura de tun. Arabii au ştiut să ocupe Europa inteligent, au ocupat-o fără să tragă un singur foc de armă! Noi ţiganii nu suntem aşa de mulţi ca ei şi nici uniţi nu prea suntem. Să mă calce tancurile dacă vă mint !

-Ce-ai zis, mă ?

-Am zis: să mă calce tancurile dacă vă mint! Este clar?

În privinţa asta, ţiganilor le-ar trebui o altă educaţie. Îşi scoase ceasul de buzunar, îl întoarse, privi ora de aproape, pentru că nu-şi găsea ochelarii; încruntându-se, zise:

– E pauză! Să cânte muzica!

– Haide bre! Să cânte muzica…

S-o penel vere? Sopenel

Ca mai naima galbenel

Si pofundo le la dacooooo

Dabuleo mai lenga daco.

de Iancu Samson|

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.