3.065

Mesaje telefonice de dincolo de moarte

Zi banală de iunie, în cursul săptămânii. Pe la prânz tot navigam în derivă pe net, pe site-uri cu mașini second-hand și ziare online. Prin geamul deschis larg, parfumul teilor […]

Zi banală de iunie, în cursul săptămânii. Pe la prânz tot navigam în derivă pe net, pe site-uri cu mașini second-hand și ziare online. Prin geamul deschis larg, parfumul teilor înfloriți plutea pașnic, uscat și cald, în atmosfera aceea de început de vară, când vine vacanța „cu trenul din Franța”. Copilul desena ceva jos în altă cameră și se uita la desene animate.

La un moment dat, becul robotului de la telefonul fix începe să pulseze, ca și cum cineva lăsase un mesaj. Aparatul n-a sunat deloc. Dealtfel, de când cu mobilele astea, ponderea lui s-a redus la zero în casa noastră. Îl foloseam când vorbeam în fiecare seară cu parinții. Dar acum, de când au plecat aproape toți într-o lume mai dreaptă (doar socrul meu mai traiește), telefonul „clasic” a devenit un obiect aproape inutil. Și totuși cineva sunase. Poate în timpul când mă aflasem la bucătărie să-i încălzesc mâncarea lui Andrei?

Până să apăs, curios, butonul de redare a mesajelor, acestea încep să curgă. Singure!

Mai întâi se aude tatăl meu, decedat pe 9 martie, de Sf. Mucenici, anul trecut. Îi aud din nou vocea clară, simt că m-am despărțit acum 15 minute de el. „Păi m-ai sunat? Nu ți-am zis să nu mă suni? N-ai cheia? Intri direct când vii la mine!” A fost ultimul mesaj al lui de pe lumea asta…

Până să mă dezmeticesc, vine un altul: „Mamaia sunt! Nu sunteți acasa? Am vrut să vorbesc cu Andrei…” De data aceasta, era soacră-mea, mama Danei, moartă și ea la începutul lui iulie, tot anul trecut. Apoi alte și alte mesaje, de parcă cei duși și-ar fi dorit să vorbim din nou, dar n-au putut, momentan, să ia legătura cu noi. Și aproape toate înregistrările terminate cu acele „vorbim mai târziu!” sau „vorbim mai încolo!” Telefonul nu mai sună…

Dar vorbele morților noștri sunt ACOLO, încă vii, fluturi închiși în cutiuța aia din plastic plină cu butoane. Nu vor ieși de acolo niciodată decât dacă apăsăm pe „delete”. Dar noi nu avem puterea să ștergem vocile părinților. Le mai păstrăm o secundă, două, un an. Poate totuși…

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.