Vis de pitic cu Mengele

Începuse să ningă cu fulgi mărunţi, zăpada se aşternuse peste tot, acoperind mormane întregi de locuinţe distruse de artileria americană şi rachete ruseşti. Căpitanul rus se întâlni cu Tandoi într-un […]

Începuse să ningă cu fulgi mărunţi, zăpada se aşternuse peste tot, acoperind mormane întregi de locuinţe distruse de artileria americană şi rachete ruseşti. Căpitanul rus se întâlni cu Tandoi într-un restaurant de la periferia Berlinului de Est. Se aşezară la o masă rotundă, lângă o sobă de teracotă.

– Aici este mai cald! zise căpitanul Adamov suflând în degetele îngheţate, aşezând la picioarele lui Tandoi o geantă plină cu dolari.

– Documentele şi fotografiile sunt interesante! Şeful meu v-a trimis 20.000 de dolari şi zice că începând cu ziua de astăzi o să lucraţi pentru el.

Tandoi trase geanta plină cu bani şi o plasă imediat lui Pişpirică.

– Aici dacă n-ai o casă călduroasă o mierleşti de frig! Şi nu vrem să ajungem în gropile commune, domnule Adamov. Noi putem lucra pentru dumneavoastră zi şi noapte.

Căpitanul se uită cu milă la Pişpirică.

– Şi el cu ce se ocupă ?

– Ştiţi, noi suntem cu buzunarele, el e cu casele.

– Şi cum se poate urca el pe case, că e tare mititel!?

– El?

Păi el nu urcă căpitane, el intră prin cele mai mici găurele, în schimb tovarăşul lui, Păpurică, e un artist la căţărat pe acoperişurile caselor!

– Aşa tovarăşi, aşa e bine, haraşo! E bine să fiţi organizaţi. Dacă o să meargă bine treaba, o să vă angajăm pe toţi. Adamov bău grăbit paharul cu vin, îşi fixă bine pălăria pe cap şi părăsi restaurantul.

– O să vă aduc şi ceva de haleală, dacă-mi spuneţi unde o să vă găsesc.

Tandoi îi lăsă adresa scrisă pe o bucăţică de hârtie albă, cu un desen nu prea reușit.

– Uite! Aici ne găseşti.

Cozile la alimentare şi micile băcanii erau interminabile, de fiecare dată când furau câte-un portofel de la nemţi, erau uimiţi că în majoritatea portofelelor găseau foarte mulţi bani.

Gutuie a reuşit să aducă câteva valize furate cu faimoasa lui «gură de rechin», unde câte-un voiajor gură cască, lăsa valiza lângă picior şi se uita curios la mersul trenurilor. El, «fraierul gură-cască» nu vedea nimic, valiza lui era înghiţită de altă valiză mai mare şi niciodată nu se vedea nimic. Gutuie se ducea apoi cu valiza lui mare în sala de aşteptare, o punea sub cap şi se făcea că doarme. Acolo în valize găsea îmbrăcăminte şi chiar alimente, fără aceste alimente viaţa lor, a celor patru supravieţuitori ar fi fost imposibilă; erau uniţi şi sperau cu toţii să se reîntoarcă în România. Gutuie nu era furios, nu o lua la fugă, nici teamă nu avea, uneori spunea cu un surâs trist:

– Dacă nu le ai cu furatul, frica şi emoţiile te trădează mereu. Şi dacă te observă «ginitorul», eşti «un fraier asigurat».

Nemţii erau plini de bani, nu toţi, dar majoritatea aveau ascunse averi inestimabile! Ca să omori 50 de milioane de oameni şi să le furi averile, înseamnă pentru un stat ca Germania o bogăţie imensă. Cu bogatiile lor, sigur, mai mult ca sigur, nu vor intra niciodata în criză. Majoritatea celor judecaţi la Nuremberg au declarat că nu sunt vinovaţi pentru crimele acestui război, au declarat că ei nu au făcut altceva decât să îndeplinească ordinele lui Hitler!

Dar eu pun o altă întrebare, a reuşit Hitler să ucidă singur cele 50 de milioane de oameni? A reuşit Hitler să fure şi să devalizeze singur toate bogăţiile din ţările ocupate? Eu, personal, zic că nu! Hitler nu a reuşit să vadă toate crimele și furturile de-acolo din buncărul lui, chiar comorile lui Musolini nu se ştie încă, în care castel din Germania au fost ascunse.

Din Franţa, Italia, Spania şi Rusia au fost furate bogăţii imense, bogăţii care n-au mai fost niciodată recuperate: aur, diamante, opere de artă, tablouri cu valori inestimabile. România a plătit cu epuizarea totală de petrol din Valea Prahovei.

Urmează acum un moment de tăcere, pentru că istoria şi secretele acestui popor încă nu este cunoscută în totalitate. Astăzi în Germania când poliţia mai prinde la furat câte un amarât de ţigan îl bagă în puşcărie şi apoi îl trimite împachetat în România.

Şi zice:

– România este o ţară coruptă, plină de hoţi şi de ţigani, o asemenea ţară nu trebuie să facă parte din Comunitatea Europeană și nici din Shenghen.

Între timp, cei patru oameni eliberaţi din lagărele morţii nu s-au mai despărţit niciodată, frica şi grozăviile morţii prin care trecuseră i-a unit până la moarte. Într-una din nopţi, Pişpirică se trezi transpirat, îl visase pe Mengele; se ridică în picioare şi ridică mâna dreaptă, exact aşa cum îl punea Mengele uneori să îl salute pe Hitler. Tandoi se trezi primul, se treziră şi Gutuie şi Păpurica. Tandoi le făcu un semn discret cu degetul la gură, să nu râdă şi nici să-l sperie pe pitic. A urmat un moment de tăcere, doar aripile unui fluture de noapte se mai auzeau bătând cu disperare în jurul lămpii cu petrol. Pişpirică se apropie de fluture şi îl prinse de aripioare, era un fluture de noapte din familia Saturnia pyri, cu ochii ca de păun, cu corpul păros şi aripile uriaşe, colorate în culoarea roş-gălbui. Îl prinse cu mâna stângă şi merse aşa cu el până ajunse lângă Tandoi şi cei doi prieteni. Tandoi preluă fluturele şi îl duse la geamul unei alte încăperi din casă. Fluturele eliberat îşi luă zborul, dispărând în întuneric. Din depărtare se auzi zgomotul unei arme, pistolul mitralieră mai răpăi o dată şi din nou linişte.

Încă «un mort» gândi Păpurică tremurând de frică. Pişpirică adormi, prietenii lui îşi aprinseră din nou câte o ţigară, Tandoi îl mângâie pe frunte şi îl privi cu milă. Visase că era acasă la el, împreună cu fraţii lui, se liniştise, avea fruntea descreţită şi semăna foarte mult cu piticul Dopey «Mutulică» din «Albă-ca-Zăpada».

Visase că era linişte acolo în casa lor, atâta linişte că se auzea doar tic-tac-ul ceasului de buzunar al tatălui său şi clipocitul apei, susurul apei, cu care era obişnuit. Acolo unde apa trecea grăbită în fiecare secundă printre pietrele pârâului din spatele casei, acolo departe, se născuse marele artist de circ Pişpirică.

« În copilăria noastră,/

Jocul pe care-l jucam/

Era un pistol cu capse/

Ne făceam că ne împuşcam./

Bang, bang, în inimă/

Bang, bang noi ne împuşcam/

Bang, bang, bang,

Ne făceam că ne jucăm… »

de Samson Iancu

(Fluturi de noapte 6)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.