Atenție! Escrocherie telefonică prin Metoda Accidentul Rutier

-Alo -Da! -Tată. Am pățit o nenorocire! -Cum? Nu prea te aud bine… -Am lovit o fetiță cu mașina. Sunt în spital în Anglia, și ea e în comă. Am […]

-Alo

-Da!

-Tată. Am pățit o nenorocire!

-Cum? Nu prea te aud bine…

-Am lovit o fetiță cu mașina. Sunt în spital în Anglia, și ea e în comă. Am nevoie de bani. De mulți bani. Ajută-mă! Vinde casa, împrumută-te la bancă…Urgent! O să te sune un avocat de la Ambasada Marii Britanii să-ți dea mai multe informații și contul în care să pui banii…

Cam așa a început dimineața de 2 iulie 2013 bietul meu tată. Gata să facă infarct, tremurând ca varga, abia a reușit să-mi dea mie un telefon și să-mi povestească plângând. Nu, nu e o glumă și nici un tango literar de-al meu. E realitatea, din păcate. M-am speriat la rândul meu, apoi am stat și m-am gândit: nu poate fi adevărat. E o escrocherie. Dacă frate-meu ar fi făcut așa ceva, pe mine m-ar fi sunat prima.

L-am întrebat pe tata de pe ce număr a sunat VOCEA. N-a putut spune pentru că nu era afișat niciunul. Deci, secret.

Încet, încet, l-am mai liniștit după ce am reușit să vorbesc personal cu fratele meu. Habar n-avea despre ce era vorba. El era la serviciu. Aici avem un indiciu important: tipul care a sunat știa că fratele meu este plecat în Anglia, că tata e singur și cam vulnerabil. Deci, e cineva ori din blocul unde locuiește ori din cartier. Așa că, dragii mei, fiți foarte atenți dacă aveți părinți în vârstă, singuri! În România fiecare face ce vrea, iar legea se aplică extrem de ciudat…ea știe cum. Din păcate, trebuie să ne apărăm singuri, așa cum putem. „Telefonul mă trezise din somn. Eram buimac. Așa se explică faptul că…nu mi-am dat seama că vocea nu era a lui Doru. Semăna, dar nu prea. Am fost la un pas să mor de inimă. Mi s-a taiat respirația, vedeam în ceață. M-am așezat pe scaun și după cinci minute mi-am luat tensiunea arterială. Aveam 8 cu 9. M-am uitat în oglindă și eram alb ca varul. Puteam să mor.”, mi-a mai spus tata.

De la începutul anului şi până în prezent au fost sesizate câteva zeci de infracţiuni de înşelăciune/tentative la înşelăciune comise prin Metoda Accidentul Rutier în toată țara. Numai în ultimele 24 de ore au fost sesizate Poliţiei trei astfel de fapte (trei tentative), victime fiind persoane în vârstă din municipiul şi judeţul Iaşi. Acestora li se cere să transfere bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani (MoneyGram sau Western Union).

Pentru a nu deveni victimele unei astfel de înşelătorii, verificaţi, pe un număr de telefon cunoscut deja, dacă situaţia de urgenţă este reală. Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că sunt avocaţi şi reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”. Sunaţi la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiţi, spuneţi despre ce este vorba, interesaţi-vă de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în astfel de situaţii.

L-am îndemnat pe tatăl meu să anunțe Poliția. N-a vrut în ruptul capului. Nu are încredere. Nici pe mine nu m-a lăsat să sun la 112. „Ce rost are? Mai rău mă încurc. Și oricum n-or să-i prindă…Nu am încredere nici în Statul român, nici în Justiție, nici în Poliție. Amin!”, mi-a spus el.

Și nu știu dacă nu cumva bătrânul chiar are dreptate pe undeva…

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.