Haos și panică în beciurile Tribunalului București

Gândiți-vă de două ori înainte de a merge în fața instanței judecătorești! La ora actuală, sistemul judiciar din România este aproape blocat din cauza numărului mare de dosare (1 din […]

Gândiți-vă de două ori înainte de a merge în fața instanței judecătorești! La ora actuală, sistemul judiciar din România este aproape blocat din cauza numărului mare de dosare (1 din 3 români sunt implicați într-un proces) și, pe deasupra, mai este și perioada vacanței, astfel că, programul de lucru al arhivelor, registraturii și grefierilor este mult diminuat.

Două ore de așteptare în căldură, fără aer.

Umilință și ore de așteptare într-un spațiu îngust, la subsol, fără aer, pentru românii care trebuie să-și legalizeze hotărârile judecătorești.

9 iulie 2013. Dimineață, ora 9 fix. La subsol, lume puhoi, în fața ușii cu numărul 126. Arhivele. Avocații pe stânga (în jur de 30), oamenii obișnuiți, poporul adică, pe dreapta (vreo 40 de persoane). Total? 80. La care se mai pun și cei care vin la XEROX. Căldură înăbușitoare, aer puțin, nu sunt ferestre decât în birourile închise. Una singură, cu sârmă, ca în lagăr, se cască spre un cer care e departe. Când se deschide vreo ușă, se mai strecoară o boare de afară. Dar rar. Pe unul dintre ziduri sunt dulapuri din fier, așa că distanța între pereții holului este destul de mică, cam un metru. Ne călcăm în picioare, ne cerem scuze, ne lovim și ne curentăm unul de altul. Păi suntem în beci și n-avem ce face.

Claustrofobii n-au ce căuta aici! Oamenii au venit cu necazuri, te ia groaza dacă stai să-i asculți. Unul face coada a treia oară, e bolnav, face tratament și miroase tot a antibiotic, îi vine să verse („Are careva o pungă?”), nu poate respira că, v-am zis, nu e aer. O bătrânică tremură de la ora 8 pe holul strâmt ca un esofag, vrea și ea să legalizeze ceva. Își face vânt cu hotârârea tribunalului, dar degeaba. Alteia nu-i găsește nimeni dosarul și deja vine a treia oară. „Domnule, murim, cât ne mai țineți?” se aude de undeva, înfundat.

Câțiva intră prin față și omenirea se încinge, vibrează pereții. Miroase a ceartă. Aerul devine lichid fierbinte, înghițim ură, venin și praf de dosare. „Da` mai dați-vă la o parte din drumul meu, mereu îmi blocați calea!”, țipă o grefieră blondă la cei care se bâțâie de două ore la coada legalizării eterne. Un bătrânel încearcă să-i explice că nu putem sta într-un singur loc, de câțiva centimetri de persoană: „Nu suntem la carceră, nici în beciurile Securității și nu suntem nici șobolani, doamnă!” Grefiera, sau ce-o fi fost ea, îi aruncă o privire groasă, taman bună de spart piatra. E supărată! Dar privită dintr-o parte, chiar ea seamănă cu un chițcan gras.

Programul e de la 9 la 11, așa că mulțimea se panichează, încep scandalurile ca pe vremea lui Ceaușescu: „Alo! Domnu` în verde. Dumneavoastră n-ați fost în fața mea! De ce nu stați la coadă?”.

Ăla se revoltă, atacă: „Ba am fost după fata în bluză mov. Mi-a ținut rându` sor-mea!” Țipete. Proteste. „Aia nu e bluză mov, e roz!”, sare o doamnă cu pălărie. Apare iute un jandarm care zâmbește și ne împinge plin de respect: „Câte unul, vă rog!”

Birocrația ucide România!

Și așa, după două ore de chin și bătaie de joc, afli că dosarul…nu se găsește, „dar mai reveniți cu o reprogramare”, că „nu s-a redactat hotarârea nici a treia lună de la pronunțare” ori că s-a făcut ora 11 și tre` să pleci dracului, că programul s-a încheiat, gata! Valea!

Unei femei i se face rău. Zice că are tensiune mare. Se sufocă. Bagă sub limbă o pastilă. Bea apă. Se sprijină de pereți. E albă ca și ei. Dar cui îi pasă dacă moare pe loc sau face un accindent vascular cerebral stând la coada umilinței pentru că își caută dreptatea? Fiat justitia, pereat mundus!

În București, spre exemplu, la sectorul 1, există o singură zi pe săptămână, marți, când se fac legalizări, și asta numai între orele 9 și 11 dimineața! Suprasarcina care apasă pe umerii sistemului judiciar din România, ca instituție abstractă, aproape fără nicio legătură cu interesul cetățeanului se resfrânge asupra acestuia prin multe ore, zile, luni de așteptare a hotărârilor și sentințelor, dar, mai cu seamă, printr-o serie de umilințe pe care contribuabilul trebuie să le suporte în drumul lui spre aflarea judecății drepte. Sau strâmbe, că nu mai știe nimeni ce e corect în țara asta…

Există o birocrație infernală, iar în subsolurile Tribunalului București ai ocazia să te rupi de timp. Să vezi, într-adevăr, dimensiunea hidoasă în care se zbate nu să trăiască, parcă, ci să moară, o biată țărișoară înapoiată precum România. Suprapus peste metehnele și mentalitățile consfințite de sistemul socialist, progresul tehnologic actual încurcă și mai mult arhivistica de abac și numărătoare cu bile. Calculatoarele n-au ce cauta în această lume a justitiei românești, pentru că oricât s-ar calcula cu ele, puhoiul de oameni din subsolul tribunalului nu poate fi descurcat, lămurit, servit omenește.

Mai trebuie un timbru de 0,15 lei, adică 15 bani, o taxă judiciară de achitat la poștă în contul Trezoreriei primăriei de domiciliu, o cerere tip de legalizare. La poștă, altă coadă. Aici trebuie completat un mandat cu datele primăriei de sector și contul de la trezorerie, pentru fabuloasa sumă de… 5 lei. Se face o programare la legalizare, stai la o coadă de cel puțin două ceasuri, se merge apoi în ziua programării, se mai stă iar la o coadă de două ore chinuitoare, fără aer, într-o căldură care te strânge de beregată. Când, în sfârșit, fleașcă de transpirație și plini de nervi ajungi în fața grefierului, acesta îți comunică senin că la dosar nu există una dintre comunicările ce trebuie remise părților implicate în proces, astfel că nu se poate ști cu precizie dacă respectiva parte nu a formulat o cale de atac. Și tot așa.

Trebuie refăcută o comunicare și mai ai de așteptat încă 15 zile. Dar cine să ceară să fie făcută comunicarea? Evident, partea careia nu i-a fost transmisă. Iar dacă aceasta nu o cere, procesul se blochează, practic, în sensul că hotărârea nu poate fi legalizată. Și stai pe loc. Există hotărâri din 2009 și chiar mai vechi pe care cei implicați încearcă zadarnic să le legalizeze.

Fereastra prin care vine aerul în subsolul legalizărilor...

Unora dintre justițiabili le expiră pașaportul, trebuie să plece din țară sau nu își pot lua liber de la serviciu, ca să atârne pe la ușile tribunalelor, există în tot acest mecanism absolut sinistru minori cărora trebuie să li să decidă soarta, care trebuie să fie încredințați unuia dintre părinți. Iar hotărârile, amânarea lor, trenarea redactării, care depășește cu mult termenul legal de o lună, ajungând și la peste trei, șase și chiar opt luni, apoi programarea la legalizare, legalizarea, statul la rând la timbre și taxe judiciare, le fac viața imposibilă.

Nimănui nu-i pasă, iar funcționarii publici dau ce-i mai rău din ei în momentul în care sunt în incidență cu plătitorii de taxe și impozite. Jandarmii sunt gata să te ia la palme în orice clipă, încă de la intrare. Singura comparație care mi-a venit în minte pentru a descrie ce se întâmplă în subsolul Tribunalului București este că aici se află iadul.

Dana și Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.