La nunta de alabastru, sui-te-aș p-un cal măiastru

Sfaturi pentru actualele, viitoarele și fostele…mirese. V-ați căsătorit, știe tot neamul, au aflat și toate rețelele de socializare, prietenii sunt la curent cu noutățile și locurile unde v-ați petrecut luna […]

Sfaturi pentru actualele, viitoarele și fostele…mirese.

V-ați căsătorit, știe tot neamul, au aflat și toate rețelele de socializare, prietenii sunt la curent cu noutățile și locurile unde v-ați petrecut luna de miere.

După un an, conform tradiției, sărbătoriți nunta de bumbac sau de hârtie. Eu una prefer bumbacul. E moale, confortabil și deloc scump. După doi ani, bumbacul se transformă în piele, iar la trei în grâu. Sună poetic și, dacă iubirea voastră e mare, n-aveți decât să o aniversați de câte ori aveți poftă.

Răsfoiți încă pozele, computerul duduie de amintiri, uite-l colo pe nașul, da, era mai slab, iată-i pe bunica de la Constanța, tanti Prica de la Zurbaua și pe unchiul Gică din Botoșani, dansând fericiți la nuntă. Și parcă vă e poftă să vă mai celebrați încă o dată dragostea. Nu vă împiedică nimeni, e democrație. Dacă vreți să fiți doar voi doi, mergeți undeva la malul mării, luați o sticlă de șampanie și beți-o acolo, ciocnind cu valurile, cu stelele și Luna.

După cinci ani, relația voastră s-a mai întărit nițel, așa e? Bine, nu e chiar ca betonul, dar poate fi comparată cu duritatea lemnului. Deci, puteți sărbători nunta de lemn. Dacă vreți să fiți mai originali, invitați prietenii la o masă din lemn, cu farfurii din lemn, cănuțe și linguri din lemn.

La zece ani de când ați spus „da” sărbătoriți nunta de cositor sau staniu. Ciudat, nu? De ce cositor? Ce treabă are cositorul cu iubirea? Ați mai auzit vreodată un soț spunându-i soției: „Ah, draga mea, simt cum clocotește cositoru-n mine când apari!”? Sau: „Ochii tăi ca staniolu` îmi înflăcărează doru`.”? Puțin probabil. Apoi am stat și m-am gândit. Păi, cositorul e un element folositor, gospodăresc, aparține grupei metalelor, are o temperatură de topire scăzută, motiv pentru care este folosit în industria electrotehnică în aliaje de lipire a altor elemente metalice. Apoi, unde mai pui că staniul este și foarte maleabil, putând fi ușor laminat în foi subțiri denumite staniol. Așa că e foarte important, nu ratați cei zece ani petrecuți împreună și așterneți o masă mare, chemați lumea. Să nu lipsească staniolul din priviri!

Ați reușit să mai stați împreună cinci ani, ați făcut și-un copil care e deja măricel, nu v-ați certat prea mult, iar, tu, mireaso, ai rămas, dulce, lângă soț fără să-ți iei catrafusele și să pleci la mama doar pentru că el nu te-a dus la Paris de ziua ta. Înseamnă că sunteți niște fericiți. Ați ajuns la aniversarea nunții de cristal. 15 ani. Dacă vă hotărâți să-i sărbătoriți, nu uitați să puneți pe masă și pahare de cristal. Dar să nu le spargeți! Cioburile nu aduc întotdeauna noroc.

În popor se zice că de la 16 la 20 de ani sărbătorim nunta de safir, trandafir, turcoaz, creton și porțelan. O mătușă de-a mea, care a trăit 70 de ani lângă omul iubit, făcea de fiecare dată o petrecere de se ducea buhul în jumătate de județ. Mi-a povestit că la nunta de trandafir a umplut toată curtea, mesele, și piepturile invitaților cu roze parfumate. Unele cu spini. Noaptea, după ce se amețiseră suficient și-și turnau vinul în urechi, de beți ce erau, invitații s-au bătut cu trandafiri, făcând un balamuc teribil și de neuitat. Două săptămâni au mers zgâriați pe fețe și toată lumea din oraș se amuza când îi întâlneau pe stradă ferindu-și obrajii și frunțile. „Hă, Hă. Ia te uită, ăștia au fost la nunta coanei Leonora…” Îmi imaginez ce-au făcut la nunta de mercur, care este aniversată la 38 de ani.

La 20 de ani soții celebrează nunta de porțelan. Iubire, bibelou de porțelan, știți melodia, nu? Și poezia. E un drum destul de lung făcut alături de alesul inimii. O viață de om. Porțelanul e scump. La fel și iubirea. Aveți grijă să n-o fisurați, sau, ferească sfântul Elefterie, s-o spargeți. Există Superglue, dar odată crăpat, porțelanul nu va mai fi ce-a fost. Și nici iubirea.

Nunta de perlă se sărbătorește după 30 de ani de conviețuire, umăr lângă umăr, cot lângă cot, înfruntând greutățile vieții, taxele și impozitele, zăpada, ploaia, canicula, problemele copiilor, kilogramele în plus, glicemia crescută, meciurile de fotbal ale soțului și sforăitul lui. Dacă ați trecut peste toate astea cu bine sunteți niște învingători. Și înțelepți, pe deasupra. Felicitări!

După 40 de ani este aniversată nunta de smarald. Făcând o socoteală simplă, asta ar însemna că, dacă v-ați luat pe la 20 de ani, acum aveți vreo 60, sunteți la pensie, încheieturile încep să scârțâie sonor, dar încă e bine dacă mergeți pe drumul vieții împreună fără să vă scoateți ochii sau să vă păruiți din te miri ce.

Au trecut 50 de ani de când v-ați căsătorit? Încă vă mai recunoașteți unul pe celălalt? Excelent! Aveți o memorie bună. Chemați toate rudele, copiii, nepoții, faceți o masă mare. Ta-daa-daaa-daaam! E timpul pentru nunta de aur.

Încă zece ani pe scara vieții și ați ajuns la nunta de diamant. 60 de ani în aceeași echipă. Tu și el. Oare unde ți-ai pus ochelarii? Erau aici, pe masă. Nu mai contează. În caz că vă amintiți unul dintre voi data la care v-ați căsătorit, luna și anul, e cazul să organizați o paranghelie. Chemați toți cunoscuții, care mai trăiesc, copiii, nepoții și strănepoții. Faceți fotografii, și dați muzica la maximum. Să auziți și voi ceva, nu?

Nunta de platină reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui cuplu. Este sărbătorită după 70 de ani de conviețuire și cine o apucă e un fericit. Cârcotașii sunt de părere că, după atâta amar de vreme, soții nici nu se mai cunosc între ei. El tremură liniștit în fotoliu și trimte în aer o duioasă flatulație, confundând-o pe ea cu Greta Garbo. Ea, plescăind din placa dentară zâmbește unui gând poznaș, convinsă fiind că bărbat-su e prințul Ghica, fluturând gingaș o eșarfă roșie…

La 80 de ani de la căsătorie, (cine-i apucă!), aniversează nunta de alabastru, urcă pe un cal măiastru și ajunge pân` la astru. Soții sunt deja centenari, merită respect, toată atenția și admirația celor mai tineri. Chiar dacă nu vor putea sta la masă prea mult, bătrâneii trebuie cinstiți cum se cuvine. O infuzie de mușețel n-ar strica, iar eu mă opresc aici. Mai departe nu ajunge nimeni. Sau mă înșel?

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.