La pas prin satul Preafericirii

În inima Banatului, la mai bine de 30 de kilometri de Lugoj, se află satul Dobreşti aparţinând de comuna Bara, locul unde în urmă cu 56 de ani a văzut […]

În inima Banatului, la mai bine de 30 de kilometri de Lugoj, se află satul Dobreşti aparţinând de comuna Bara, locul unde în urmă cu 56 de ani a văzut lumina zilei Preafericitul Daniel, Patriarhul României. 

Aşezarea modestă respiră liniştea adâncă a naturii, tulburată doar de glasul păsărilor şi de adierea molcomă a vântului ce mângâie plopii. Drumul de ţară şerpuieşte anevoios printre coline domoale şi rotunde ca nişte piepturi uriaşe împietrite de mii de ani, presărate cu pomi fructiferi, păşuni grase şi văi adânci. În nopţile sticloase de toamnă târzie lupul mustăceşte pe la stâni şi zgârie cu ghearele uşile gospodarilor. Urletul lui, ca o chemare din trecut, te scutură din rărunchi şi-un fior de răceală te cuprinde pe după grumaji.

Înainte de a ajunge în sat, suntem întâmpinaţi de primarul Ioan Lăzărescu, voios şi emoţionat. Zâmbeşte, ne strângem bărbăteşte mâinile. Îi spunem că am adus o cutie plină cu reviste Q Magazine şi cărţi pentru biblioteca din comună, o mică donaţie din partea noastră pentru copiii şi tinerii din Bara, Lăpuşnic, Dobreşti, Rădmăneşti şi Spata. Se bucură edilul şi, împreună, cărăm în spinare cultura: Marin Preda, Sadoveanu, Coşbuc, mai multe culegeri de aritmetică. Pornim spre satul Preafericitului. Primarul a fost colegul de şcoală şi prietenul IPS Daniel. E aşa de mândru, încât ar vorbi zile în şir numai despre asta. „Uitaţi, pe colina aia mergeam noi, eu şi Daniel, la şcoală, dar când eram la clasele cinci-opt. În Dobreşti, am urmat doar ciclul I-IV. Eram nevoiţi să parcurgem pe jos câţiva zeci de kilometri până la şcoala generală din Lăpuşnic. Iarna era greu, dar pentru noi era mare bucurie, că ne jucam, dădeam cu bulgări, zăpada e tare frumoasă pe aici, e ca în basme. Să ştiţi că era un copil frumos, curat şi liniştit, el nu era nebunatic ca noi, când vedea că ne prostim, stătea de-o parte şi râdea. Ce vreţi, avea educaţie de dascăl, tatăl lui, odihnească-L Dumnezeu, era învăţător la Dobreşti.” În drum spre sat, pe partea dreaptă, întâlnim şcoala veche din Lăpuşnic. Aici au învăţat Preafericitul Daniel şi Primarul. Clădirea e părăsită, cu geamurile sparte. Agonizează, în genunchi, cu pereţii crăpaţi, ridaţi ca o piele de om bătrân. Stă să se dărâme. Edilul din Bara oftează. Ar repara-o, dar n-are cu ce. Lipsesc fondurile, sponsorii. O cioară croncăne uluită, fâlfâind deasupra, ca o cobe.

Alaturi de primarul din Dobresti, coleg de scoala si prieten cu Patriarhul Daniel. 2007.

Adu-ţi aminte de Dumnezeu!

Ne continuăm călătoria şi vorbim câte-n lună şi-n stele. Aflu că IPS Daniel mai are o soră la Bucureşti şi-un frate mai mare în Dobreşti, despre care lumea zice că nu prea se bucură că mezinul a ajuns Patriarhul României. Primarul e supărat, însă, pe ziariştii care „au scris porcării” despre Preafericit, că ar fi fost ofiţer de securitate sau că e certat cu fratele lui, Gheorghe. „Domnule! Eu îl cunosc bine. E un om bun, nu se supără cu nimeni. Are sufletul ca pita caldă abia scoasă din cuptor! Dacă fratele lui o fi zis ce-o fi zis, îi treaba lui, păcatele lui să fie. Cică ar fi rămas sărac lipit după ce Daniel a intabulat terenurile familiei. Minciuni! Gheorghe are în proprietate, împreună cu soţia, o casă, teren agricol, o pădure, un apartament cu patru camere în Lugoj, 200 de oi, cai şi puşcă de vânătoare. E multă răutate la mijloc şi invidie, iar presa speculează orice, până şi dacă tuşeşti de două, trei ori. Nu ştim noi?”

Aproape de Dobreşti, la intrare, ne oprim să ne tragem sufletele. Un aer albăstrui, să-l atingi cu degetele, coboară ca o ceaţă peste noi. Se face frig. Pe un semn din tablă bătut într-un ţăruş în pământ cineva a scris: „Adu-ţi aminte de Dumnezeu!”  Mama patriarhului, Stela Ciobotea, a ridicat, în urmă cu mai mulţi ani, o cruce pentru cei doi fraţi ai ei, Ion şi Gheorghe Brancu, ucişi de tineri pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, în Caucaz. IPS Daniel va construi aici şi un monument al eroilor. Alegerea patriarului în fruntea BOR a influenţat chiar şi afacerile imobiliare din zonă. La ora actuală oamenii nu mai vând un metru de pământ pentru că au aflat că localitatea are serioase perspective de dezvoltare turistică. Există orăşeni care vor acum să-şi costruiască vile pe meleagurile unde s-a născut Preafericitul.

Când s-a ales Patriarhul s-a făcut lumină-n sat

Intrăm în Dobreşti. Uliţa e pustie. Aerul tare, împletit cu mirosul de iarbă crudă şi dulce, abia tăiată de coasă, îmbată simţurile bucureşteanului obişnuit numai cu gaze de eşapament şi înjurăturile din trafic. Se aude până şi suspinul fluturilor înainte să moară de frig. Un delir vegetal, acum înveşmântat în ţoale noi, aurii şi roşcate, întregeşte peisajul patriarhal. Cerul e aproape, greu şi gata de ploaie. Pe străduţă nici ţipenie de om. Doar un cârd de gâşte uimite ne privesc dispreţuitor pentru că le-am stricat siesta. Alegerea Înalt Preasfinţitului Daniel a generat aici mare agitaţie spirituală printre localnici. Primarul Lăzărescu şi încă vreo cinci-şase săteni, au urmărit cu sufletul la gură emisiunile de ştiri de la televizor. Nu se mai dezlipeau. Apoi, în final, când s-a ales Patriarhul, au chiuit de bucurie. Oamenii adunaţi în mica biserică ce poartă hramul Sf. Parascheeva, declarată monument istoric şi construită în 1779, i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat pe fiul satului, Dan Ilie Ciobotea, să ajungă Patriarh. „Vai ce fericiţi am fost!, continuă primarul Lăzărescu. Am tras clopotele la biserică minute în şir, am făcut o slujbă frumoasă şi am aprins toate luminile în sat, să se ştie că e mare bucurie la noi, chiar dacă suntem sărăcuţi. N-am plătit curentul şi ni l-or tăiat, am stat pe întuneric luni în şir. Din aprilie, anul ăsta. Noroc că am primit bugetul pe 2008 şi am plătit ceva, dar tot mai avem datorii. Pentru noi e o mare cinste numirea lui Daniel. El o să reînvie satul. Deja a refăcut şcoala, care datează din anul 1785. Dacă mai trăia Ceauşescu, noi dispăream de pe harta ţării. Au rămas acum doar 30 de gospodării cu 50 de locuitori. Şi sunt mulţi bătrâni bolnavi, la pat, d-aia nu vedeţi oameni prin curţi şi locul pare pustiu.”

Pe aici toti caninii se numesc Dodo, iar pisicile Cindy.

Uliţa e goală şi tremură de frig ca un om dezbrăcat. Stă să plouă. Lumina a ostenit, iar salcâmii înfoiaţi dansează bătuţi de vânt. Ajungem la casa în care s-a născut Patriarhul României. E refăcută, renovată şi încuiată. IPS Daniel a donat-o mănăstirii ce se va ridica aproape. Va fi casă de oaspeţi. Pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul a trimis aici câţiva călugări din Moldova care se ocupă acum de toate treburile gospodăreşti. Cu ocazia aceasta au reuşit să repare asfaltul, gardurile, au renovat biserica şi şcoala căreia i-au pus termopane. În faţa casei iarba e grasă şi înaltă. În jur peri şi meri. Aici a făcut primii paşi Daniel, aici a căzut întâia dată, poate, şi şi-a julit genunchii, aici a plâns prima oară şi a spus cuvântul cel mai drag de pe lume: mama. A învăţat să scrie şi să citească. Seara stătea cu spatele lipit de pământul cald încă şi, înainte să meargă la culcare şi să-şi zică rugăciunea, atingea stelele cu degetele. Primarul îşi aminteşte că bătrâna casă, pe care o ştia el din copilărie, avea întotdeauna un cuib de barză deasupra. Trecem şi pe la şcoală. Edilul Ioan Lăzărescu e năpădit de amintiri: „Parcă-l văd. Mic, frumuşel, curăţel. Avea 5 ani, dar venea la şcoala unde preda tatăl lui, Alexe Ciobotea, şi se aşeza în ultima bancă. Ştia mai multe decât copiii mai mari, el învăţa din zbor, ce auzea pe la ore. Era foarte deştept.” Acum nu studiază nimeni aici, pentru că în sat nu e decât un singur copil elev în clasa I, care merge zilnic la Lăpuşnic, cu microbuzul primăriei. Ajungem la familia Izgărean, Petru şi Elena. Un căţel de culoarea caramelelor, legat într-un lanţ, latră de-şi rupe plămânii. Stăpânii sunt bucuroşi de oaspeţi şi ne invită înauntru. Elena Izgărean, timp de 32 de ani profesoară de fizică şi chimie la liceul din Săvârşin, actualmente pensionară, a fost la aceeaşi şcoală cu IPS Daniel, în clase simultane. Apoi au fost colegi de liceu. „Învăţa foarte bine, era un copil minunat, cuminte şi modest, îşi aminteşte femeia. Colegii îl porecliseră popa. El e mai mic cu un an decât mine. Să ştiţi că mergea pe jos la şcoală, pe ploaie sau vânt, pe ninsoare, prin noroaie. Mereu citea cărţi. Vorbea vreo 5 limbi străine şi studia Latina. La liceu, la Buziaş apoi la Lugoj, era mai retras. Îl plăcea să se ducă pe la mănăstiri în pelerinaj. Nu juca fotbal şi nu venea cu noi la petreceri. Asta nu înseamnă că nu glumea sau că nu râdea. Vaai, de-aţi şti ce simţ al umorului are! Ştie să te facă să râzi şi are răspunsuri pentru toate.”

„Io-s din sat cu Patriarhu’ României, măă!”

De bucurie că vorbim despre Patriarh, soţul profesoarei, Petru, umple repede pahărelele cu ţuică. Le dăm peste cap, cu toţii, în sănătatea Preasfinţitului. Gazda înghite tăria care arde plăcut şi amorţeşte beregata, apoi zice: „Noi suntem tare emoţionaţi şi mândri. E o mare onoare că din satu’ nostru, uitat de lume, o plecat un om care ne reprezintă în lume. Daniel îi născut pentru a deveni preot. De mic avea aptitudini. Visu’ întregului sat o fost ca el să ajungă Patriarh. Ne-am adunat mai mulţi la mine acasă, a venit şi dom’ primar şi am aşteptat cu sufletu’ la gură. Când s-or anunţat rezultatele, am sărit în sus de bucurie. E ceva! Unul dintre ai noştri o ajuns o persoană atât de importantă în stat. Acu’ o să zicem: ehe, io-s din sat cu Patriarhu’ României, măă! Asta o fost menirea lui. Gata! Să ni-l trăiască Dumniezău mulţi ani! Hai, noroc să trăiţi şi dumneavoastră!”

„Să ştiţi că aici pe toţi câinii îi cheamă Dodo, iar pe pisici Cindy”

Coboară seara încet peste Dobreşti şi frigul ne aminteşte că e octombrie. Cât ne mai dezmorţim pe uliţă, primarul ne povesteşte istoria locurilor. Cică pe la 1800, ar fi fost stăpân pe aceste meleaguri baronul ungur Dobrozd, de unde vine şi numele satului Dobreşti. Mai târziu, bogătaşa Amalia Halas din Debreţin, a locuit într-un castel care fusese ridicat chiar în zona unde acum Patriarhul vrea să construiască mănăstirea. Din 1858 şi până în 1931 administratorul moşiei a fost Avraam Brancu, străbunicul IPS Daniel.

Ieşim din sat şi cutreierăm colinele din jur, pe care încă pasc oile. Miroase sălbatic a blană udă şi curată, a ţâţă caldă şi dulce care stă să plesnească de lapte. Soarele şi-a lipit buza roşie de frunzele copacilor de la orizont. Un câine mare şi flocos de la stână ne simte şi începe să latre rar. Primarul îl strigă pe nume: „Mă, Dodo, mă, tu te dai la noi, mă!?” Apoi către mine, râzând: „Să ştiţi că aici pe toţi câinii îi cheamă Dodo, iar pe pisici Cindy. Ca să nu fie discuţii!” Fiara se potoleşte ca prin farmec şi ne descoperă cu ochi aproape umani. „Ham! Ham! Primare, tu erai, mă? Lătram şi eu ca să nu adorm! Hai, pa!” Şi se aşază cuminte pe labele din spate privind înţelept apusul de soare sângeriu.

Dana Fodor Mateescu/Andrei Cristian Mateescu, foto Razvan Mateescu- text aparut in revista Q Magazine.

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.