Lupte între caini și ursi, sponsorizate de un mare producator de hrana pentru animale?

Producătorul mondial de hrană pentru animale ROYAL CANIN a sponsorizat astfel de concursuri. Organizația pentru protecția animalelor VIER PFOTEN dezvăluie o practică scandaloasă: în ultimele luni, producătorul mondial de hrană pentru […]

Producătorul mondial de hrană pentru animale ROYAL CANIN a sponsorizat astfel de concursuri. Organizația pentru protecția animalelor VIER PFOTEN dezvăluie o practică scandaloasă: în ultimele luni, producătorul mondial de hrană pentru câini și pisici ROYAL CANIN a sponsorizat lupte ilegale de câini cu urși în Ucraina, în care animalele sălbatice sunt supuse unor tratamente brutale.   

VIER PFOTEN este în posesia unui material video care surprinde imagini de la un astfel de ”concurs” sponsorizat de ROYAL CANIN. Competiția a avut loc în luna aprilie 2013, într-o pădure de lângă orașul Vinița, centrul Ucrainei. De-a lungul câtorva ore, la intervale de câte zece minute, doi-trei câini sunt asmuțiți asupra unui urs imobilizat în lanțuri. Spectatorii privesc cum câinii atacă și mușcă ursul, care nu se poate apăra aproape deloc. Ursul nu se poate mișca liber, fiind manevrat cu un lanț de câțiva bărbați, care-l trag în mod constant în zona de luptă. Un ”specialist” acordă puncte fiecărui câine. Trofeele concursului, pe care se poate observa logo-ul Royal Canin, așteaptă să fie acordate proprietarului care deține cel mai agresiv câine.

Anual, patru până la șase astfel de concursuri sunt organizate în taberele speciale de dresaj pentru câinii de vânătoare din Ucraina. VIER PFOTEN deține dovezi că ROYAL CANIN a sponsorizat astfel de spectacole în ultimele luni. Compania ROYAL CANIN a confirmat faptul că a sponsorizat concursul din luna aprilie, însă a refuzat orice contact sau discuție directă cu reprezentanții VIER PFOTEN.

Organizația noastră solicita companiei nu numai să sisteze pentru totdeauna sponsorizarea acestor concursuri pline de cruzime, dar și să-și asume responsabilitatea pentru urșii exploatați în cadrul acestora. ”ROYAL CANIN își promovează imaginea de companie care respecta câinii și pisicile ca animale, plasând bunăstarea lor în centrul filosofiei sale. Prin sponsorizarea acestor lupte îngrozitoare de câini cu urși, ROYAL CANIN reduce animalele sălbatice, precum urșii, la rangul de animal de categoria a II-a”, arată Dr Amir Khalil, veterinar și director de proiecte la VIER PFOTEN.

Acest tip de concursuri încalcă legislația ucraineană. Ursul brun este protejat prin lege, iar orice activitate care provoacă suferințe unui urs în captivitate este interzisă. VIER PFOTEN face apel ca autoritățile responsabile să ia măsuri concrete pentru salvarea urșilor. ”Nu va fi suficient ca ROYAL CANIN să se distanțeze declarativ de asemenea activități. Compania trebuie să-și asume responsabilitatea și să sprijine autoritățile în asigurarea unui spațiu propice speciei, pentru relocarea urșilor folosiți în concursuri. Guvernul ucrainean a solicitat deja ajutorul VIER PFOTEN pentru implementarea unui proiect prin care urșilor să li se asigure un cămin adaptat nevoilor lor”, mai arată Dr Amir Khalil.

VIER PFOTEN estimează că în Ucraina există între 15 și 20 de urși folosiți în lupte cu câini. Animalele duc o viață chinuită, în cuști mici cu podea de ciment, din care sunt scoase doar atunci când sunt folosite ca momeală pentru câinii asmuțiți asupra lor. De obicei urșilor li se dă hrană și apă insuficiente, pentru a-i face oponenți mai slabi în fața câinilor de vânătoare, iar multora dintre ei li se înlătură ghearele.

Urșii provin din grădini zoologice, circuri sau sălbăticie. Sunt smulși brutal de lângă mamele lor, la vârste de numai câteva luni. Cruzimea acestor despărțiri forțate a fost documentată video de VIER PFOTEN anul trecut, tot în Ucraina. În mai 2012, comercianți fără scrupule au cumpărat-o pe micuța ursoaică Nastia de la grădina zoo din orașul ucrainean Lutsk. Puiul de numai cateva luni a țipat si s-a tânguit îndelung atunci când a fost smuls de lângă mama sa. Nastia fost băgată cu forța într-o cușcă mică și dusă la Vinița. În iulie 2012, VIER PFOTEN a reușit să o elibereze din mâinile samsarilor pentru a o duce înapoi la mama ei. Dupa 4 luni, Nastia a fost dusă în noua rezervație pentru urși de la Jitomir, construită de VIER PFOTEN, unde mai exista cel puțin încă două locuri disponibile.

Material realizat de organizatia Vier Pfoten Romania

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.