Brățara blestemată

Cred că eram în anul 1998. O vară obișnuită în București. Scriam, printre altele, pentru o revistă despre situații paranormale și medicină alternativă. Greblam orașul după subiecte. Am ajuns pe […]

Cred că eram în anul 1998. O vară obișnuită în București. Scriam, printre altele, pentru o revistă despre situații paranormale și medicină alternativă. Greblam orașul după subiecte. Am ajuns pe la Mitropolie cu picioarele umflate, îmi era sete și, după ce am fost în Catedrală, m-am așezat pe un gard in piatră care străjuiește strada urcătoare. Mă odihneam, scriam și fumam ca un turc. Mă rog, ca o turcoaică.

O bătrînică care vorbește neîntrebată

M-am trezit cu o băbuță lângă mine. Molfăia un covrig cu gingiile. Apoi s-a pornit să povestească, așa ca un aparat de radio care începe să vorbească după ce a revenit curentul. Am ciulit urechile. Zicea ceva despre o întâmplare stranie pe care au trăit-o nuște rude de-a le ei, din Săcele. Cică oamenii ăștia nu duceau lipsă de nimic şi toţi erau tare fericiţi. Mai ales după ce capul familiei, nea Marin, care era fratele bătrânei, a ieşit la pensie şi a început să lucreze acasă. De meserie el era zidar, dar se pricepea şi la tîmplărie. Mai făcea un scaun pentru vecini, mai repară un recamier sau un dulap, toate mergeau bine. Fiica cea mare, Ruxandra, îi dăruise un nepoţel, de care era foarte mîndru, iar cea mică, Nati, tocmai se pregătea de căsătorie cu Ionel, un băiat dintr-o comună învecinată.

„Într-una din zile, continuă bătrîna, înainte de cununia fetei, socrii mari şi ginerele le-au făcut o vizită aducîndu-le tot felul de daruri, care mai de care mai frumoase şi folositoare la casa omului. Însă, cea mai mare bucurie a lui nea Marin a fost un ditamai cocoşul, de ziceai că-i cîine. Mare, roşu, cu creasta cît o palmă de om matur. Cînd cucurigea odată se cutremurau geamurile.

-Să-l ai de prăsilă, nea Marine, i-a spus ginerică în timp ce mîngîia pasărea.

Au fixat şi data nunţii: în luna septembrie. Zis şi făcut. S-au dus la Bucureşti că să-i cumpere fetei una, alta, nişte pături, feţe de pernă, pahare, ca pentru nuntă. Nimic nu prevestea răul. Înainte cu două săptămîni, nea Marin găsi cocoşul mort în ogradă. Nu avea nici o rană.”

Brățara din pipotă

L-au tăiat. În pipotă însă, nevastă-sa a găsit o brăţară din aur, lucrată fin de tot. Fiica lui nea Marin, viitoarea mireasă, cînd a văzut-o, a şi pus mîna pe ea:

– Asta e a mea!, a zis, cred că i-a dat-o Ionel să o mănînce ca să o găsim acum…

Şi şi-a pus-o imediat pe mînă. Îi stătea tare bine.

– Măi, fată, dă-o jos! Ăsta nu-i lucru curat, i-a spus mamă-sa. Mai bine du-te pe la biserică și roagă-te.

Nu şi nu. Aia mică nu înţelegea. Cînd a venit ginerele şi l-au întrebat de brăţară, el habar nu avea de ea. Nu ştia cînd a înghiţit-o cocoşul. Nu i-o dăduse el s-o înfulece.

Ciudat, nu?

Nea Marin l-a mai întrebat pe Ionel de unde au cocoșul. „Păi de unde?, a spus ginerică. L-a clocit găina mamei. Îl avem de cînd era în ou. Și nu înțeleg de unde a furat brățara asta…” Toată lumea s-a mirat și s-a minunat. Nea Marin n-a putut mînca din carnea cocoșului. Se tot uita la el în strachină şi parcă-l vedea cum desfăcea aripile, de se făcea întuneric în curte. Restul familiei a lins tot, pînă la ultima bucățică. E fost foarte bun.

Cu trei zile înainte de nuntă, fetei i s-a făcut rău. Transpira şi nu avea aer. Toți ziceau că are emoţii din cauza căsătoriei. Numai o babă din sat, Anicuța, care se spunea despre ea că făcea tot felul de farmece de dragoste, i-a avertizat pe părinţii fetei:

– O să moară din cauza lănţucului de aur care e blestemat. Daţi-i-l jos pînă nu e prea tîrziu şi duce-ţi-o la biserică!

În loc de nuntă a fost înmormîntare

Nici Nati şi nici ai ei nu au ascultat-o pe bătrînă. În jurul încheieturii mîinii era o dungă neagră, de parcă pielea ar fi fost arsă. Într-un tîrziu, de spaimă, fata a scos brăţara, dar înainte de a ajunge la biserică, a murit. Nunta s-a transformat într-o înmormîntare. Brățara au îngropat-o lîngă mireasă. Nimeni, niciodată nu a aflat exact de ce a murit fata. Cine i-a vrut răul și de ce? Babele din localitate șopteau că un fost iubit de-al ei ar fi cu pricina. El ar fi vrut s-o ucidă, pentru că fata nu a vrut să fie cu el deoarece se născuse șchiop.

Rezultatele necropsiei au fost la fel de halucinante: cancer cu metastaze la ficat, pancreas și plămâni. Dar Nati nu fusese bolnavă, nu s-a plîns de dureri, totul a fost brusc, a pierit în cîteva zile, ca și cînd n-ar fi fost. Maică-sa a murit și ea, de inimă rea, un an mai tîrziu. Înnebunise și repeta întruna: brățara, brățara, brățara…

Da, stranie și nebună poveste, mi-am zis în gînd. Oare femeia din fața mea e în toate mințile? Spune adevărul? Nici nu mai conta. Pentru revista mea care trata subiecte cu OZN-uri, diavoli, blesteme, carcalaci și vampiri, era tocmai bună. Os pe varză. I-am dat băbuței niște bani, cred că ultimii pe care-i aveam, apoi m-am ridicat. M-a oprit cu un gest al mâinii.

-Stai, nu pleca încă. Ia iconița asta de la mine, că o să te apere de rele. Nu știm niciodată cînd o să avem nevoie de ajutor…

Era un tablou mic, ieftin, cu ramă din plastic, o inconiță cu Sfânta Fecioară Maria. I-am mulțumit și am pus-o în geantă. Am coborît dealul, cu gîndul să mă duc pe Bulevardul Mircea-Vodă unde locuiam atunci. Am vrut s-o mai întreb ceva, dar cînd am întors privirea dispăruse.

Iconița

Am luat-o per pedes. La intersecția de la magazinul Unirii n-am așteptat să se facă verde la pietoni, pentru că nu venea nicio mașină, era liberă strada. Și m-am avîntat pe carosabil cu gîndurile aiurea. Chiar în secunda următoare, o mașină neagră a trecut fulgerător pe lîngă mine. Era cît pe ce să mă izbească. Dar nu-mi dau seama cum am sărit, am zburat efectiv în direcția opusă. Am căzut, mi-am julit coatele, dar mai bine coatele decît capul! S-a strîns lumea. M-am ridicat iute și am plecat, cam amețită, e drept. Era vina mea. Dar am simțit cum cineva, o mînă ocrotitoare mă apără. Să fi fost iconița bătrînei?

Dana Fodor

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.