Donez un ochi căprui şi un sân mărimea 3

La început de mileniu III, unii dintre semenii noştri visează o soluţie inedită de a face rost de bani: comerţul cu propriile organe interne sau chiar externe. Vînzarea organelor umane […]

La început de mileniu III, unii dintre semenii noştri visează o soluţie inedită de a face rost de bani: comerţul cu propriile organe interne sau chiar externe. Vînzarea organelor umane pe bani grei este greu de probat de către autorităţi, din cauză că medicii nu sunt în măsură să evidenţieze cadrul infracţional. Mai precis, să dovedească faptul că donatorul a pretins şi luat bani de la bolnavul respectiv. Nevoia de organe în scopul transplantului este imensă. Un procent cu mult sub 10% dintre pacienţi sunt salvaţi în acest mod. În aceste condiţii apare inevitabil oportunitatea unei afaceri.

Ce mai vinde românul?

E necesară însă şi o doză de sânge rece din partea donatorului ca să renunţe, fie şi prin contract de vânzare-cumpărare, la câte o parte a trupului cu care l-a înzestrat Cel de Sus. Unii vor să-şi ofere leşul, după moarte, pentru cercetări. Aceasta în schimbul unei sume, pe care să o cheltuie eventual în timpul vieţii. La Spitalul de Urgenţă „Floreasca” şi la Institutul Fundeni s-au primit zeci de scrisori în care cetăţeni de pe tot cuprinsul patriei, după ce îşi deplîng starea de sărăcie, se arată dispuşi să renunţe contra cost, la organele pretabile pentru transplant (rinichi, o bucată din ficat, plămân, piele), dar şi la sâni, ochi şi urechi. Dar legea interzice prelevarea de organe şi ţesuturi umane de la persoanele lipsite de discernământ, aflate în viaţă. Pentru a clarifica lucrurile de la bun început trebuie să spunem că donatorul poate fi un individ aflat în viaţă sau în stare de moarte cerebrală care donează ţesuturi şi organe umane. El trebuie să fie compatibil genetic cu potenţialul primitor. În cazul persoanelor decedate, prelevarea organelor şi a ţesuturilor se poate face numai dacă moartea cerebrală a fost confirmată medical. Conform legii privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, acest diagnostic va fi stabilit de doi anestezişti reanimatori sau de un neurolog, neurochirurg şi un reanimator, prin două examinări repetate la un interval de şase ore.

Pe lista donatorilor nu intră cei cu HIV şi, Hepatită

Prelevarea ţesuturilor şi a organelor în scop terapeutic se poate face de la persoane majore în viaţă, cu o capacitate mintală deplină, numai în cazul în care nu pun în pericol viaţa donatorului şi cu consimţământul scris, liber şi expres al acestuia. Acordul se dă numai după ce respectivul donator a fost informat de către medic despre eventualele riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, care ar putea surveni după prelevare. Donarea voluntară în timpul vieţii sau consimţământul scris pentru prelevarea de organe şi ţesuturi după moartea cerebrală în scopul transplantului, act profund umanitar, dă dreptul celui în cauză la înregistrarea şi primirea cărţii de donator. Totodată, donatorul va semna, de faţă cu doi martori următoarea declaraţie: „Subsemnatul X, în speranţa că după moartea mea îi pot ajuta pe ceilalţi semeni, declar că accept, ca după decesul meu să-mi fie recoltate şi donate următoarele organe şi ţesuturi anatomice:…” De obicei, potenţialii donatori sunt aceia care au suferit accidente grave de circulaţie, sau accidente vasculare cerebrale. De pe lista de donatori sunt excluşi din start indivizii care au infecţii virale, HIV, Hepatita C sau cei cu organe (rinichi, inimă, plămân, ficat) deja bolnave.

BCCO intră în acțiune

„Într-un an de zile avem în jur de 27 de donatori de organe, pe toată ţara, spune prof.dr. Şerban Brădişteanu, şeful Institutului de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul spitalului Fundeni. Sperăm ca într-un viitor apropiat numărul acestora să crească. Trebuie, de asemenea, subliniat încă o dată faptul că, în conformitate cu legea prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane nu pot face obiectul vreunei tranzacţii. E clar. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fapta unei persoane care donează ţesuturi şi organe umane, în scopul obţinerii unor foloase.” Când este vorba despre donatori care fac parte din familia pacientului şi sunt compatibili, nu există suspiciuni că ar putea pretinde sume de bani pentru operaţie. Există totuşi şi cetăţeni care vor să-şi doneze câte un organ în schimbul unor sume substanţiale. De aceştia se ocupă ofiţerii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO). Aici apar unele semne de întrebare, pentru că sunt rare cazurile în care cineva oferă voluntar un organ fără să aibă vreo pretenţie financiară.

Inima, ficatul sau rinichiul?

În disperare, unii sunt în stare să dea părţi importante din trup înainte de a muri, ba chiar să-şi ofere corpul pentru cercetări ştiinţifice, după deces. Bani să iasă. Când s-a reuşit efectuarea primelor transplante de organe a fost o nebunie generală. Toţi oamenii vroiau să doneze câte ceva, de parcă împrumutau vecinului de la parter un pumn de orez sau o ceaşcă de ulei. „După părerea mea, în rândurile unei anumite părţi ale populaţiei, mai ales în mediul rural, lipseşte o educaţie medicală elementară, constinuă prof. dr. Brădişteanu. Lumea crede că se poate dona orice organ, aşa, oricând. Am primit un vraf de scrisori în care cetăţeni aflaţi la limitele existenţei îşi oferă, în viaţă fiind, diferite organe: o femeie insista să-şi doneze unul dintre sâni, (auzise ea pe undeva că medicul îl poate tăia şi apoi coase unei alte paciente), altul îşi oferea cu mărinimie un ochi, o mână sau chiar inima. Se vedea clar din conţinutul scrisorii că toţi aveau probleme grave. Trebuie să se ştie că donatorul viu nu poate ceda organe unice. Prelevarea acestor organe se poate face numai de la cadavre şi în condiţii speciale.”

Răzvan Mateescu (2001)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.