Glasul care anunță trenul

Text dedicat iubitei mele mame care a fost, în anii 70, „informatoare” la Gara de Nord. Se spune că femeile vorbesc mai de timpuriu şi mai mult decît bărbaţii. Acest […]

Text dedicat iubitei mele mame care a fost, în anii 70, „informatoare” la Gara de Nord.

Se spune că femeile vorbesc mai de timpuriu şi mai mult decît bărbaţii. Acest lucru este dovedit de-a lungul timpului, statistic vorbind. Aşa se explică de ce în megafoanele de la gările din ţară auzim numai glăscioare feminine. Alături de semnalul sonor specific, cu melodia „Glasul roţilor de tren”, vocea din megafoanele instalate pe peroanele Gării de Nord răsună zilnic în urechile a zeci de mii de oameni. E un fel de „Bun venit” pentru cei care sosesc în capitală.

Ce este o informatoare?

În trecut nu existau megafoane ca acum, iar plecările şi sosirile trenurile erau scrise pe nişte plăcuţe existente la fiecare linie. Apoi, cu timpul, s-au instalat difuzoarele pe stîlpii din gară şi a luat fiinţă o nouă meserie: cea de informatoare-operatoare.

„Trenul de persoane 2005 care pleacă în direcţia: Ploieşti-Vest, Cîmpina, Braşov, Copşa Mică, Sibiu, pleacă peste cinci minute de la linia a treia. Rugăm persoanele care au condus călătorii la tren să coboare. Vă mulţumim!”

De cîte ori n-aţi auzit acest gen de anunţuri în momentul în care, tîrîndu-vă bagajele şi cu biletele în dinţi, alergaţi pe peroanele Gării de Nord ca să nu pierdeţi trenul? De cîte ori v-aţi gîndit cine este în spatele megafonului? Cum arată femeia care rostește cuvintele astea? Ce gânduri are, ce culoare de ochi, e veselă, tristă, înaltă sau minionă? Are părul blond sau ondulat? Pistrui sau alunițe? Eu m-am întrebat adesea. Din cauza asta am și scris acest text.

La Informaţiile din Gara de Nord lucrează 20 de femei cu vîrste pînă în 40 de ani. E destul de obositor şi stresant, dar dacă ştii să te stăpîneşti şi eşti calmă, reuşeşti să faci faţă. Unii cred că simplu, dar nu e chiar aşa de uşor să anunţi, fără să te bîlbîi, inteligibil, zecile de trenuri care sosesc şi pleacă din cea mai mare poartă feroviară a ţării. Ori să răspunzi calmă şi corect tuturor întrebărilor venite din partea călătorilor care vin la biroul de informaţii. Meseria de operatoare-informatoare CFR este una dintre cele mai solicitante din punct de vedere nervos. Trebuie să ai răbdare de fier şi o mare rezistenţă psihică.

„Asta-i Getuța noastră!”

Georgeta Rînjan este una din vocile care anunţă călătorilor trenul. Lumea o aude mereu în difuzoare. Și pentru că are contact cu publicul, musai trebuie să arate şi bine. Georgeta este angajată la Calea Ferată din anul 1986 şi îşi iubeşte meseria, chiar dacă uneori e dificil să stai la ghişeu, fie vară fie iarnă şi să răspunzi cu zîmbetul pe buze miilor de întrebări puse de călători. După 16 ani de repetat traseele trenurilor întruna, creierul ei e ca un computer. Ştie pe de rost toate opririle, plecările, orele, staţiile, haltele, gările mari sau mici. „E o meserie frumoasă şi destul de grea, mărturiseşte operatoarea. Dar, ca în oricare dintre meserii, contează să îţi placă ceea ce faci. Călătorii provin toate mediile, de la ţară, de la oraş sau bătrîni care nu aud prea bine. Unii nu prea ştiu cum şi ce să întrebe, alţii sînt mai nervoşi şi ţipă. Mai ne şi înjură. Noi trebuie să zîmbim şi să nu ne enervăm. Cu toţii trebuie să plece de la ghişeu lămuriţi în legătură cu sosirea sau întîrzierea unui tren.” Uneori rude de-ale ei care au treabă prin Gara de Nord îi recunosc imediat vocea la megafon. „Eheei, asta-i Getuţa noastră!” zic ei, urcîndu-se mîndri în tren.

Georgeta recunoaşte că la început, cînd abia se angajase, vorbea noaptea în somn trezind pe toată lumea. „Mi s-a întîmplat adesea să anunţ trenurile în toiul nopţii, în timp ce dormeam: stimaţi călători, la ora 14:20 pleacă acceleratul de Constanţa sau spuneam toate opririle personalului de Teiuş. Vă daţi seama ce rîdeau ai mei! Nu mai zic că, de multe ori cînd sună telefonul acasă eu mă trezesc că răspund: informaţii CFR, Gara de Nord.”

„Alo, madam, nu-l știi pă Fane din Pitești?”

De fiecare dată cînd un tren soseşte cu întîrziere sau nu pleacă de la linia anunţată, călătorii, supăraţi foc, îşi varsă nervii pe informatoare. În viziunea lor, ele ar fi vinovate de neajunsurile respective. Dincolo de aparenţa unei anume severităţi, impusă de natura meseriei, femeile care anunţă trenul sînt sensibile şi emotive. Există călători care, abia sosiţi din cine ştie ce sat îndepărtat, le chestionează despre tot felul de lucruri. Întrebările lor au legătură cu CFR-ul şi cu trenurile, cum are baba cu mitraliera. Unii vin la ghişeul de informaţii, stau la coadă şi, cînd ajung în faţă cer amănunte despre strada pe care locuieşte Fane, o rudă de-a lor… „Cum? Nu-l știi pă Fane din Pitești? Unu` înalt și blond, cu un dinte spart în față…”  Alţii întreabă de restauranul „Doi Cocoşi”, de unde se poate cumpăra nişte pîine sau cu ce autobuz se ajunge pe aeroportul Băneasa. Bețivii sînt cei mai nesuferiți. Încearcă să intre în vorbă cu ele, făcîndu-le viaţa un chin. Ei îşi vîră capul, ca nesimţiţii, cît mai aproape de geam. Să vadă mai bine. Oricum ei văd dublu sau triplu…

Milioane de vorbe…

Dacă în 12 ore de serviciu vin vreo patru-cinci din ăștia care te întreabă de ce calul lui Mihai Viteazul de la Universitate ţine o copită sus, deja îți vine să explodezi. Şi unde mai pui că, nu de puţine ori ţi se vorbeşte urît sau eşti jignită. Operatoarele ştiu însă că cel mai bine este să nu pună la suflet, să aibă răbdare, şi să-şi vadă de treabă. Ele respiră adînc şi numără pînă la cinci. Altfel s-ar îmbolnăvi de nervi şi ar claca.

Valentina Sîrbu e schimbul Georgetei de la megafon. Lucrează la informaţii din 1985, fără întrerupere. S-a adaptat repede şi e mulţumită de ceea ce face. Mai puţin îi place cînd călătorii o iau la trei-păzeşte gratuit. „E multă lume vulgară. Şi bărbaţii şi femeile vorbesc urît cu noi, dar ce să facem? Trebuie să tăcem din gură şi să înghiţim. Asta este. Eu mă calmez foarte repede şi trec uşor peste mitocăniile unora. La început e mai greu, dar te obişnuieşti cu timpul.”

Aşa trec zilele şi nopţile operatoarelor de la Gara de Nord, femeile care vorbesc la fel de mult ca telefonistele. Într-un an de zile ele scot pe gură miliarde de cuvinte, în afara celor uzuale, folosite în familie sau cu alte ocazii. Poate de aceea nu s-au mai pomenit în acest post bărbaţi. Pe ei, s-ar putea să-i mai doară limba din cînd în cînd…

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

(material apărut în anul 2001 în Național)

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.