Meniul săracului român

Românul este inventiv din fire, indiferent cît de sărac ar fi. Nu stă prea mult pe gînduri pentru a găsi o soluţie, mai ales atunci cînd maţele îi ghiorţăie de […]

Românul este inventiv din fire, indiferent cît de sărac ar fi. Nu stă prea mult pe gînduri pentru a găsi o soluţie, mai ales atunci cînd maţele îi ghiorţăie de foame. Şi astfel se ajunge, cătinel, la surse de hrană neconvenţionale. Există destui oameni care răscolesc gropile de gunoi de la marginea oraşului în căutarea unei bucăţi de pîine. Sau care fac ciorbă din oasele destinate cleiului de lipit. Amărîţii fără casă mănîncă orice. N-au pretenţii. Iarbă, rădăcini, pescăruşi sau frunze de copaci. Incredibil şi poate şocant, pentru mulţi dintre noi, care ne alimentăm cu produse obişnuite cumpărate de la magazinul din colţ sau de la supermarket. 

Ciulama de guguştiuc

Nea Stoica locuia în Ferentari şi a lucrat pînă la pensionarea pe caz de boală la Intreprinderea „Autobuzul”. De mai bine de 20 de ani, boxa cu singurătatea. Și mereu era pus la podea. I se părea umilitor să cerşească o bucată de pîine. Dar o făcea totuşi, duminica, rezemat de gardul bisericii. Foamea şi dorinţa de supravieţuire au învins ruşinea pînă la urmă. La un moment dat, și-a confecționat un sistem de prindere a guguștiucilor și a porumbeilor care aterizau la el în curte. Într-o zi, a capturat trei păsări. Le-a jumulit și le-a trântit în tigaie. Era fericit. Avea pe masă carne proaspătă. Mai tîrziu am auzit de la o vecină că l-a dus cineva la balamuc. Înnebunise de tot și încerca să prindă maidanezi ca să-i gătească la tavă. N-a mai apucat…

Dar nu numai el avea chemare spre guguștiuci. Mai erau și alţi amărîţi înfometaţi care făceau capcane de prins păsărele. Cînd aveau noroc, agăţau în laţ vreo doi, trei. Trînteau apoi o ciulama, de se lingeau pe degete cinci zile.

Mița și friptura de pescăruși 

Pentru bucureştenii care-şi faceau plimbările de promenadă pe lîngă Lacul Morii la începutul anilor 2000, Mița-nebuna era o prezenţă inedită. Cu un chipiu de militar în termen şi fîşul ei albastru, rupt în coate, femeia saluta pe oricine şi îi cerea bani de-o pîine. Dormea pe unde apuca. Azi era în Militari, mîine în Berceni. Ploua, ningea, bătea vîntul ea, pe stradă. Bea şi trăgea aurolac pe nas, pînă cădea în nesimţire, cu poalele ridicate în cap. Dacă o nimereai între două beţii, mai puteai scoate de la ea o vorbă, dacă nu, trebuia să-i aştepţi trezirea.

Era slabă moartă, i se vedea inima bătînd prin țoale. Căra după ea plase puse una-ntr-alta şi un căţelandru din care săreau puricii ca seminţele din lubeniţă. Cînd nu avea ce mînca răbda sau scotocea prin gunoaie. Dar când era flămîndă tare, prindea pescăruși. „Am o cutie dă lemn pă care am luat-o dîn piaţă, dă la Crîngaşi. O sprijin d-un băţ şi pun jos un păşte mort, luat dîn lac. Cutia îi legată cu o şfară, da’ o ţiu cu mîna. Mă pitulesc şî aştept. Pescăruşu’ îi pasăre lacomă. Vine iute şi să vîră ca prostu’ în capcană. Io atunci, haț, îl prinz, îi sucesc gîtu’ şi-l înfig în proțap. Nu-i prea bun la gust, carnea îi aţoasă şî tare. Cu usturoi îi fain, da n-am…”

Mița aprindea focul într-o margine mai ferită. Jumulea pasărea, apoi o băga-n jar. Împărțea cu cîinele. Stomacul ei parcă era din fier, nimic nu păţea. Și niciodată n-o durea burta.

Într-o zi, n-am mai văzut-o. Dispăruse. Am întrebat în stânga și-n dreapta, unde-i Mița? Am aflat de la un gunoier care o știa. „A, Mița? Aia dă halește pescăruși? A murit, a luat-o ăia dă la Morga, era țapănă și verde la față. Cică s-a otrăvit cu ceva. Plîngea cîinili după ea, ți să rupea inima! Ca omu’ plîngea. Am vrut să-l iau io, acasă, da’ unde-l puneam? În tomberon? Că eram în timpu’ serviciului. L-am lăsat acolo, pă lac. Da’ azi văz că nu mai e… Săracu’, ce mai plîngea. Parcă-l auz: hauuu, haaau.”

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre Dana Fodor

este o ziaristă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu o experiență de 16 ani în presă. Și-a început activitatea ca reporter la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. Ulterior a fost angajata și colaboratoarea mai multor cotidiene și reviste centrale. A publicat poezii în Ziua Literară şi a participat la câteva întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice. În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu, premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism. A publicat până acum patru cărți: două pentru copii, una cu reportaje și alta cu poezii.