Piețar de București în anul 2000

Pieţarii, cei care locuiesc în apropierea capitalei, sunt cunoscuţi din cele mai vechi timpuri ca fiind oameni gospodari şi muncitori. Se trezesc cu noaptea-n cap, pun marfa în portbagajul maşinii […]

Pieţarii, cei care locuiesc în apropierea capitalei, sunt cunoscuţi din cele mai vechi timpuri ca fiind oameni gospodari şi muncitori. Se trezesc cu noaptea-n cap, pun marfa în portbagajul maşinii şi opresc lângă prima piaţă ieşită în cale. Dacă nu mai au loc nu e nici un bai. Se aşează unde nimeresc şi ei. Cel mai des te împiedici de morcovii lor pe trotuar, la scările de intrare ale blocurilor, în faţa magazinelor. Te îmbie să cumperi, mai lasă din preţ, iar seara pun capul osteniţi pe legăturile de mărar şi pe cartofii făcuţi maldăr.

Ciorlogârlenii, bolintinenii şi ciorba lor de roşii

Pieţele Berceni, Crângaşi, Moghioroş, 16 februarie, Matache ori Ghencea reprezintă locurile lor de muncă. Îi găseşti acolo, dimineaţa devreme. Soare, ploaie, căldură sufocantă sau zăpadă, ei aşteaptă răbdători în faţa preşului sau a tarabei. Din când în când, trec poliţişti şi-i amendează în cazul în care nu au autorizaţii de vânzare. Dacă-i prind, pentru că de multe ori o iau la fugă şi-şi lasă marfa de izbelişte. Se întorc apoi, şi, cu un calm nemaiîntâlnit continuă să vândă, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Printre ţăranii care vând produse agroalimentare sunt şi ţigani. Muncesc unii de le sar capacele. Vin în Bucureşti prin luna mai şi pleacă târziu, prin octombrie. Îşi lasă casele şi animalele pe mâna bătrânilor. Uneori, atunci când marfa e pe terminate, se întorc în gospodărie să mai aducă. Pun ban pe ban, mănâncă roşii cu pâine sau cârnați ieftini de la magazin. Nu mai au de mult noţiunea timpului. Unii dintre ei nu ştiu că e duminică, marţi sau septembrie. Fac bătături în palme. Îi vezi apoi în maşini luxoase, e drept, la mâna a doua luate, dar frumoase și îngrijite ca niște păpuși.

Noi creștem odată cu piața

Copiii şi-i iau după ei la vânzare, să înveţe o meserie, o șmecherie. Puștii citesc pe silabe ziarul Libertatea sau Click, dar îţi fac rapid o adunare sau o scădere. Cresc în ochii cumpărătorului. Şi asta la propriu. Se-nalță odată cu piața. Fumează, vorbesc prostii, fluieră după gagici. Se maturizează repede şi încep să cunoască viaţa. Săptămâna trecută parcă erau cruzi, cu puf pe obraz, abia ajungeau să cântărească marfa deasupra tarabei. Mâine au deja mustaţă şi fetele sâni în toată regula. La Moghioroş, pieţari veniţi din toate colţurile țării s-au împrietenit. Unii chiar s-au încuscrit. Bulgarii, vânzători de pastă de dinţi, ciorapi şi papiote cu aţă, se înţeleg bine cu ruşii care vând piese auto, deodorante şi săpunele. La fel, bolintinenii cu ciorogârlenii. Se mai ceartă uneori din cauza preţurilor, nici unul nu vrea să lase de la el, se mai bat, se mai înjură, dar cârciumi sunt destule prin preajmă, berea e rece, maneaua te înveseleşte brusc, trage de tine, te ia la dans, îți scoate maioul gri, că e cald al dracu, şi uiţi de toate relele. Seara pe la 9, 10 atmosfera deja e aromată şi colorată. Viață!

„Scoal’, bree, că ai clienţi, adormişi?!”

Câțiva şi-au aşezat „tabăra” chiar lângă un blocul de garsoniere din apropierea pieţei. La ghenă. Un’ să se ducă? O fată neagră ca ceaunul spală nişte scutece într-un lighean roşu. Prin faţa ei circulă în pielea goală un băieţel de nici un an, care face încontinuu pe el. De la balcoanele blocului zbiară o cucoană: „Lua-v-ar dracu’, plecaţi, că ne-aţi otrăvit aeru’!” Răspunsul vine promt cu înjurăturile și scuipăturile de rigoare. 

În rest, totul pare liniştit. Femeile, moarte de oboseală şi cu gleznele umflate de atâta stat în picioare dau foc surcelelor şi pun în oale mari ciorba de roşii la încălzit. Apoi miroase a grătar şi a ardei copt. Aurolacii, hop și ei cu „săru’măna”, „io n-am mamă n-am nici tată”. Sufletul țărăncilor se înmoaie: „Na, mă! Să fie dă pomană pentru tăticu’, Dumnezeu să-l ierte!”

În spatele tarabelor dorm alţi pieţari. Pe saltele, înveliţi cu plăpumi şi cojoace. Când mai apare vreun cumpărător întârziat vânzătorii îşi troznesc oasele şi se îndeamnă unul pe celălalt: „Scoal’, bree, că ai clienţi, adormişi?!”

Patul şi trotuarul

Mizeria din jurul pieţelor e de nedescris. Hârtii, ouă sparte, coji de pepene, ştiuleţi de porumb, sticle de plastic, pempărşi, legume aruncate şi strivite. Locatarii din blocurile alăturate sunt turbaţi de furie. Mai ales cei care locuiesc la parter şi etajul unu. Ei reclamă că este gălăgie mai mereu, nu se pot odihni, miroase a urină şi a varză stricată. La Crângaşi şi 16 februarie întâlneşti cam acelaşi peisaj. Saltele, paturi realizate manual din cârpe, flanele rupte şi perne vechi.

În Ghencea e cel mai mișto! Pici în altă lume. Trotuarul, care ar fi trebuit folosit numai pentru mersul pietonal, acum este utilizat de pieţari şi pe post de dormitor, bucătărie sau cameră de zi. Lângă toneta de ziare stau cratiţele, lingurile, furculiţele şi oalele pline cu mâncare, făcută ad-hoc. Tocană, o supă cu Galina Blanca, pâine, ceapă. Dacă treci dimineaţa pe la şase, te bufneşte râsul. Trebuie să calci cu grijă, pentru ca nu cumva să cazi, Doamne Fereşte, în săpăturile, adânci de un metru, făcute de muncitorii de la canalizare sau să-l calci pe băiatul de la struguri pe degete. Ar fi păcat. S-a răsucit omul în somn şi a ajuns, de lângă vitrina magazinului alimentar, unde îşi întocmise culcuşul seara, tocmai în mijlocul drumului. Mai sus, dorm sforăind, pe rând, trei trudiți (nevastă obeză + bărbat beat = un băiat mic, care seamănă cu mă-sa). După ce se trezesc, vând roşii şi pepeni. 

Aproape de florărese, pe pământul ud încă, scos din groapa făcută în asfalt, hârâie un moş slab, cu capul aşezat bătrâneşte pe o paporinţă din care iese nişte praz. Mărul lui Adam i se zbate. Stă cu gura căscată larg-larg. Intră musca veselă, iese musca tristă. Sărăcie lucie, n-are ce lua. E știrb. Pe moș trebuie să-l sari, dacă vrei să nu-l calci pe cap. O zi obișnuită într-un București transpirat și mahmur.

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.