6.339

Superioritatea la români

În timpurile de tristă și regretată amintire pentru unii (Era mai bine, că ne dădea Ceaușescu „servici” și apartament…), când românii stăteau aliniați la parada de 23 august, potolul se […]

În timpurile de tristă și regretată amintire pentru unii (Era mai bine, că ne dădea Ceaușescu „servici” și apartament…), când românii stăteau aliniați la parada de 23 august, potolul se vindea pe cartelă, iar în magazinele de țoale nu se găseau blugi imperialiști, că mai avea puțin regimul și ne îmbrăca pe toți în uniforme, precum chinezii, pe vremea când circulam aproape toți cu mijloacele de transport în comun și împărțeam conștiincioși biletelele pe litoralul patriei, prin sindicat, cel mult prin ONT, deoarece Albena și Antalia nu fuseseră încă inventate, existau mult mai puține motive pentru ca oamenii să fie sau să pară superiori unii în fața altora.

Trăiam cu toții într-un plan orizontal și liniștit, iar când cineva își așeza un ziar sub pantofi, să pară mai înalt, sau se urca pe vreo bordură, imediat săreau alții și îl dădeau jos, la același nivel, ca într-o joacă nevinovată. Astăzi, întreaga Românie stă revărsată pe o scară cu infinite trepte. Nu urcă, nu coboară, stă doar, așa, încremenită. Pe treptele de jos sunt pensionarii, incapabili să mai urce, oamenii cu venituri modeste copiii și tinerii, o categorie indigestă statului și patronilor dornici să angajeze oameni supercalificați, eventual născuți gata învățați. A, nu mă refer la tinerii de fițe, lipiți ca niște ventuze în cluburile din Dorobanți sau Ibiza. Puțin mai sus stau bugetarii și slujbașii firmelor particulare. Mai sus, șefii lor. Și tot așa. Unii se tem să urce, alții să coboare, să cadă, sau și mai rău, să fie dați jos. De la un capăt la altul al scării pe care trăiesc românii, domnește însă un sentiment de superioritate, de trufie, mândria nativă a locatarului din spațiul mioritic. Sentimentul acela consolidat în timpuri străvechi, când unii aveau și alții n-aveau: pământ, vite, cai, oi mândre și cornute, inclusiv câini mai… bărbați.

Există o superioritate a posesorului de autoturism străin față de proprietarul de Logan, a deținătorului de mașină nouă față de cel aflat la volanul unui second-hand. A cetățeanului care are loc rezervat de parcare cu tăbliță, față de cel care își parchează autoturismul pe unde apucă. Mai tare e cel care are și garaj!

Există o superioritate a locuitorilor din Nordul Capitalei față de cei care viețuiesc în Sud, a celor care au casă „pe pământ”, față de cei care domiciliază la bloc. În bloc, există o superioritate a celor care locuiesc la etajele inferioare (ale căror apartamente sunt mai scumpe), față de cei care locuiesc la ultimele nivele. Cu puțin înainte de 1990 exista o categorie selectă a oamenilor care aveau pe mileul din sufragerie televizor color Elcrom, față de cei nevoiți să se benocleze la televizoare Diamant sau Venus HS. Aerul condiționat și termopanul au creat la rândul lor o categorie socială superioară celei ce se ventilează prin geamuri simple și uși cu tocărie din lemn mancate de cari. Un aer de superioritate au românii ale căror odrasle studiază la licee și facultăți particulare, față ce cei care își mână copiii la școlile de cartier. Dar și mai superiori sunt babacii care își întrețin copiii în străinătate! Superior se crede melomanul față de ascultătorul de manele, cititorul de Dilema, față de cel ce devorează ziarele cu țâțe, fostul telespectator de TVR Cultural, față de cel ce se uită la Capatos și Măruță. 

Nu se compară bucureșteanul care iese în week-end în centrul istoric, cu cel ce-și bea otrava pe șoselele Progresului sau Pantelimon, gospodina care achiziționează roșii și ardei din Piața Dorobanți cu cea care cumpără tomate și gogoșari din Piața 16 Februarie. Ca să nu mai spun cât sunt de șmechere familiile care au bonă, menajeră, femeie la curățenie și gătit, măcar de două ori pe săptămână, față de familiile care fac singure ciorba și ies ele însele la bara de bătut covoare, să-și curățe carpetele. Privesc în jur cu superioritate și cei rânduiți la serviciile de spălătorie, pentru că au bani și își permit să-și dea hainele la curățat, nu ca tot consumatorul de REX sau Bonux. De asemenea, vor să fie văzuți de către trecători, cei ce mănâncă la restaurantele de pe Magheru, altfel cred că s-ar uita fiecare în strachina lui și nu pe fereastră. Ați observat vreodată chestia asta? Ei au un atu în plus față de clienții de la McDonald`s sau KFC. Operatorii de la salubritate (gunoierii) din cartierele rezidențiale au câteva clase în plus față de cei care încarcă tomberoane în Militari sau Rahova și în mod sigur la o întrunire profesională gunoierii de Pipera ar trebui să stea pe locurile din față sau chiar la prezidiu.

Și iar mi-aduc aminte de vremurile trecute. Cât de invidiați erau românii care primeau un pachet de cafea din străinătate, cei care se prefăceau că citesc în compartimentul trenului o revistă Paris MATCH sau Neckerman, și cum ne uitam în urma celor îmbrăcați în blugi care mai și aveau lipite pe cur etichete Lee sau Wrangler… Erau superiori prin definiție. Mai fumau si Kent pe deasupra! Astăzi ne întrecem în tablete și IPhone-uri, chiar dacă unii dintre noi nu știu să trimită un e-mail. Ne-am mutat viața aproape cu totul între cristalele lichide ale LCD-urilor și am uitat să spunem „bună ziua” și „mulțumesc”.

Mă uitam, zilele trecute, cu coada ochiului într-un hypermarket, la câți dintre cei care cântăresc legumele îi spun fetei aceleia „mulțumesc”. Vreți să știți? E trist…

Există o categorie superioară a românilor care încă folosesc aceste cuvinte.

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Razvan Mateescu

Despre Razvan Mateescu

este autorul a peste 1000 de reportaje publicate pe parcursul a două decenii în presa scrisă, în cele mai importante cotidiene centrale. A colaborat la mai multe publicații bucureștene cu articole pe teme de credință, societate, turism, oameni deosebiți. În anul 2006 jurnalistul a primit, împreună cu soţia lui, Dana Fodor, premiul pentru Faptul Divers Pozitiv.