Cântec la pâlnie…

Se aşeză lângă un foc făcut la marginea unei zone industriale din cartierul Militari, în jurul focului găsi foarte mulţi oameni bătrâni şi femei în vârstă. – E loc şi […]

Se aşeză lângă un foc făcut la marginea unei zone industriale din cartierul Militari, în jurul focului găsi foarte mulţi oameni bătrâni şi femei în vârstă.

– E loc şi pentru mine oameni buni?

– Esteee! Răspunse o bătrână cu ochii vopsiţi ca un indian din tribul Apaş. Aici este loc doar pentru bătrâni, nu primim aurolaci şi hoţii de buzunare, mai zise o babă din Ferentari. 

Sticla de rachiu trecu din mână în mână. La miezul nopţii limbile se dezlegară. Babele se încălziră cu rachiu şi aveau chef de vorbă. Uitaseră că n-aveau casă şi pensie.

-Nu ştiu ce să mai facem, începu o babă venită de o săptămână de la Mărăşeşti.

Alături sfârâiau câteva bucăţi de carne de porc, mai multe oase decât carne.

– Eu nu mai pot să rod, ia şi papă Ioane că viaţa e grea aici pe teritoriul nostru naţional!

Gheorghe apucă ciolanul şi începu să-l lingă încet pe margine. Mm-mm ce bun e! De trei zile n-am mai pus nimic în gură. Miţa Biciclista povestea că porcul vecinului îi rosese aproape toate blănile din gard, aşa că ieri s-a răzbunat pe porc şi i-a împlântat un cuţit mare direct în inimă.

L-am gâdilat puţin pe burtă, s-a aşezat şi -am înfipt cuţitul în el, jos sub omoplatul stâng. Prietenii mei m-au ajutat să-l tai în bucăţi şi să-l transport până aici.

– Spune tu ţaţo Didino, aşa-i c-avem carne pana mâine?

– Da! Sigur că avem, o să avem şi mâine dacă nu o împărţim cu maidanezii. Păi cum să-i laşi aşa flămânzi când îi vezi că urlă şi plâng, plâng şi ei de foame săracii, ca doar ei sunt singurii nostri prieteni in România.

– Eu i-am zis vecinului să şi-l ia dracului de porc din curtea mea, i-am zis de zece ori. Oricum nu avea unde să-l ţină, că în bordeiul lui trăiesc nouă persoane. Aşa că l-am uşurat.

– Auzi fă Didino, auzi?

– Da fă, te aud!

– Hai mai cântă-ne şi nouă cântecul ăla de-l cinta Ioana Radu, Dumnezeu s-o hodihneasca.

– Nu pot fă să cânt fără orchestră, să mor pe patul spitalului dacă pot.

-Hai fă nu te jura aşa la mişto! Că toţi ajungem în final în spitale.

– Uite cântă pentru noul venit, pentru Ion, fă-i şi lui o bucurie, fă!

– Da` ţi-am spus că n-am orchestră. Trebuie vioară şi pian.

– Ştii ceva? Încearcă să cânţi la pâlnie.

Didina îşi puse mâinile pâlnie la gură, în timp ce cânta făcând cu mâna dreaptă să-i vibreze coardele vocale, lacrimile începură să-i inunde faţa şi mâinile.

« Mi-e dor de ochii tăi adânci

Scânteietori ca soarele de mai

Mi-e dor de vraja ce-o arunci

Prinos al părului bălai

De-o dezmierdare iar mi-e dor

Şi de sărutul ce-adanc el m-a robit

Ca vântul adiind uşor

Să-nvie chipul ce-am iubit

Te simt în viaţă paradis

De vorbe dragi, de cântec şi de flori

Te port în minte ca pe-un vis

Ce dăinuieşte peste zări

Mi-e dor de sărutarea ta

Ce pătimaşă tu mi-ai dăruit

Mi-e dor de nopţile de mai

Când amândoi ne-am întâlnit »

(Versuri şi cântec de Ioana Radu.)

devSamson Iancu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.