Nu ești singur pe lume!

Atunci când te-ai născut într-o zodie nefericită, când viața îți întoarce spatele și ești azvârlit singur printre străini, există prea puține posibilități să te mai ridici de jos și să […]

Atunci când te-ai născut într-o zodie nefericită, când viața îți întoarce spatele și ești azvârlit singur printre străini, există prea puține posibilități să te mai ridici de jos și să ai un trai normal. Cei care reușesc să scape sunt niște învingători. Dar rănile lor adânci, și cele sufletești și cele lăsate de bolile cronice, nu se vor șterge niciodată.

 „Am văzut cum trenul l-a tăiat pe tata…” 

Aripi in soare

Daniel a venit pe lume într-o zi frumoasă de toamnă aurie, la Onești, în județul Bacău. Era 23 septembrie 1991. Era al treilea din cei cinci frați dăruiți de Dumnezeu unei familii necăjite de romi, din comuna Căiuți. Daniel nu-și aduce aminte prea multe din copilăria îndepărtată și tristă. Singurul lucru care l-a marcat pentru totdeauna a fost moartea bărbatului, căruia el îi spunea tată, dar care nu l-a recunoscut niciodată în acte. Băiatul avea patru ani când și-a văzut părintele tăiat de tren. Sub ochii lui și-a dat sufletul. „Noi locuiam lângă calea ferată, povestește Daniel. Mereu trecea trenul pe acolo, îl auzeam, noi vroiam să ne jucăm pe șine, dar mama nu ne lăsa. Tata era beat în ziua aia, dar eu nu știam bine ce înseamnă acest lucru. Mă ținea în brațe un frate de-al meu mai mare când s-a întâmplat nenorocirea. Am văzut tot. Cum l-a lovit trenul, cum l-a târât ca pe o păpușă…M-am speriat așa de rău, îmi venea să țip. Am fugit imediat. M-am ascuns sub pat. Toată lumea plângea în hohote, frații mei, mama, vecinii. N-am fost la înmormantarea lui, eram prea mic și ai mei au încercat să mă protejeze. Așa cum era el, l-am iubit pe tata. Îmi aducea jucării și mă mângâia mereu pe frunte înainte să adorm. Uneori îl simt și azi că mă mângâie…”

Tinerii de la Concordia, Atelier MicroART, 2013.

La șase ani s-a pierdut în București

După această traumă, suferințele lui Daniel și ale fraților lui au continuat. Mama lor a cunoscut un alt bărbat , l-a adus acasă și a început să trăiească în concubinaj cu el. A devenit un fel de „tată vitreg”. Omul mergea des la furat în sat, motivând că-și întreține familia. O bătea pe mama lui Daniel de-o snopea, în fiecare zi, în fața celor cinci copii. „Zicea că nu are grijă de noi, își amintește Daniel. Eu mergeam cu Marius, fratele meu mai mare, la cerșit prin trenuri. Aveam cinci ani. Îmi era foame și frig. Când nu plecam la cerșit, ne duceam la verișorii mei care locuiau în apropiere. Adevărul e că mama ne cam neglija.” Când Daniel a împlinit șase ani, mama lui și tatăl vitreg au vândut casa părintească și s-au mutat în Tulcea. Fratele cel mai mare, care atunci avea 21 de ani, s-a hotărât să vina în București unde își găsise o slujbă la o firmă de construcții. Putea să-l ia și pe Daniel, mai ales că avea asigurată cazarea. Și l-a luat. De atunci, Daniel n-a mai știut nimic de ai lui. Dar necazurile nu s-au oprit. Ajuns într-un oraș atât de mare și de strain, Daniel s-a pierdut, într-o zi, de fratele lui. Disperat, singur și flămând, băiatul s-a împrietenit cu alți copii ai străzii din zona Gării de Nord. A trăit ca vai de viețișoara lui de amărât fără noroc, prin case de carton, a dormit sub cerul liber și a tremurat, de frig, iernile. Alungat, scuipat, urât de lumea normală care avea un acoperiș deasupra capului, Daniel a crescut singur, printre străini, a luptat să supraviețuiască în stradă, o luptă dură din care adeseori învinge moartea. 

O mână de ajutor

Binele si Raul

A încercat de câteva ori să rămână în centrele speciale pentru copiii orfani, dar n-a reușit să se adapteze. Îi plăcea mai mult libertatea străzii. La opt ani, când alții ca el făceau cunoștință cu noile materii la școală și cu computerele, bietul Daniel „dădea mâna” cu aurolacul, diavolul argintiu, prietenul celor necăjiți și loviți de soartă. A devenit dependent. Lumea lui se năruia. Sufletul lui era împins, încet-încet, spre întuneric. Când aurolacul a devenit prea slab pentru durerea care-i măcina inima, Daniel a trecut la heroină injectabilă. Sfârșitul era aproape. Putea să întindă mâna ciuruită de ace și îl atingea… Dar, înainte de a fi prea târziu, în viața lui a intrat… cineva. Este vorba despre Organizația Umanitară Concordia, care are un Centru Social numit „Sfântul Lazăr”. Prima dată a venit aici în 2004. A stat trei luni și a plecat. Apoi, iar a venit. Și iar a plecat. În februarie 2013 s-a întors. N-a mai plecat de atunci. În Centrul Social „Sf. Lazăr”, actualmente, peste 80 % din tineri suferă de boli grave, cum ar fi HIV+ sau Hepatită. Pe lângă faptul că au o stare precară de sănătate, se confruntă și cu depresii specifice venite pe fondul unei scăzute stime de sine, lucru care face foarte dificilă integrarea lor în societate. Cine să-i angajeze? Cine are încredere în ei?

Copilul ratacit

„Am vrut să-i ajutăm, așa că, în martie 2013 am înființat Atelierul MicroART unde ne propunem ca munca să fie o terapie în sine și totodată un act educativ, un instrument al recuperării. Tinerii de la atelier sunt: Laura, Maria, Daniel, Marian, Florin, Nicușor și Mihai. Ce se întâmplă aici? Ei fac activități manufacteriere de tip string art (fir art), quilling, tablouri din hârtie reciclată, felicitări manuale și obiecte de decor. Pe care încercăm să le vindem. Atelierul funcționează ca o „microîntreprindere” cu structură, ierarhie și activitate specifică. Opt tineri au funcții și atribuții specifice: există un șef atelier, un adjunct în cadrul departamentului administratie-conducere, doi tineri la departamentul creație-design, doi la implementare și doi la departamentul handmade”, mi-a spus Coordonatorul Atelierului MicroART de la CONCORDIA.

Floare in rama

O nouă șansă

Din mâinile acestor tineri au ieșit adevărate opere de artă, foarte apreciate de toți cei care le-au văzut. În luna mai, Daniel a fost inclus la Atelierul MicroArt. I-a plăcut foarte mult. N-a mai plecat pe stradă să se drogheze. Și-a dorit o schimbare. Simte că nu mai e singur pe lume. Din păcate, și el a fost diagnosticat cu HIV și Hepatită. Este neșcolarizat, dar nu vrea să meargă la cursuri. Îi este teamă.Vrea să fie sprijinit pentru a nu mai reveni la mediul stradal și la droguri. Încearcă să-i învețe și pe alții ceea ce știe el de la Atelierele MicroArt. Și să le povesteasă despre cât de greu i-a fost lui în viață. Are 23 de ani acum. Poate asta va fi șansa lui. Și a celor care vor urma după el…

Dana Fodor Mateescu

Foto: Organizatia Umanitara Concordia

Tablourile se pot achizitiona de la:

Centrul Social “Sfântul Lazăr”

Blvd. Apicultorilor 3A, Sector 1, București

Tel.: +40 212.69.53.78

Mobil: +40 740.05.27.48
E-mail: marius.diaconu@concordia.or.at
www.concordia.or.at/romania
Cod de Identificare Fiscală: 5221142
Raiffeisen Bank, Agenția Alba-Iulia, București
Cont RON:RO32 RZBR 0000 0600 0240 8036
Cont USD: RO59 RZBR 0000 0600 0240 8035
Cont EUR: Ro16 RZBR 0000 0600 0240 8033
TABLOURI UNICAT REALIZATE PRIN TEHNICA “STRING ART”
UPDATE:

Brutăria CONCORDIA se pregătește pentru sărbătorile de iarnă. Surprindeți-vă persoanele dragi cu un produs dulce, obținut din ingrediente care vor răsfăța toate gusturile. Catalogul din acest an vine cu o ofertă de produse tradiționale austriece, cu o varietate de arome care, negreșit, vă vor aduce un strop din atmosfera vieneză. Cumpărând produsele noastre, 24 de tineri de la Școala de Meserii CONCORDIA, Atelierul de brutărie, vor primi șansa la o educație mai bună.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.