Oamenii fără stăpân

În timp ce toată suflarea românească dezbate aprins problema câinilor maidanezi, să fie sau nu eutanasiați, ba în șapte, ba în paișpe zile, dacă sunt sau nu adăposturi, iar oamenii […]

Urmeaza oamenii fara stapan?

În timp ce toată suflarea românească dezbate aprins problema câinilor maidanezi, să fie sau nu eutanasiați, ba în șapte, ba în paișpe zile, dacă sunt sau nu adăposturi, iar oamenii își aruncă vorbe grele, ca niște buni creștini („să-ți muară și ție copiii în chinuri, mușcați de câini!”) există o categorie de ființe abandonate de societate, întocmai ca și canidele, despre soarta cărora se interesează prea puține ONG-uri.

Biosistemul homles-câine 

In noptile friguroase, omul fara stapan se incalzeste langa cainele fara stapan.

Capitala României, începând de la prima poartă feroviară a țării și până în zona centrului vechi, parcurile, grădinile publice, intrările de la metrou, bisericile, cimitirele și Mall-uri, toate sunt înțesate de… oameni fără stăpân. Peste 5000 de persoane fără adăpost! Și câte or mai fi peste?

Ce este acela un om fără stăpân? O creatură bipedă ajunsă în stradă, părăsită de societate, neplătitoare de taxe și impozite, fără acte de identitate, dar care populează maidanele.

Homlesul este rezistent la frig, se înmulțește prin canalele subterane sau prin case de carton, mănâncă de la groapa de gunoi, din containere și de la pomeni. E prieten la cataramă cu câinii vagabonzi. Biosistemul om-câine maidanez trăiește într-o deplină armonie cu natura. Ei au o intimitate a lor, ocrotitoare, pe care noi, ăștialalți, nu o putem înțelege. Mirosurile lor își dau mâna, se sărută, fac amor, puricii câinelui se căsătoresc cu neamurile lor, care trăiesc pe om, sufletele lor circulă nestingherite de la unul la altul. Nici nu mai știi care-i om și care-i cățel…Animalul simte amărăciunea omului, vine și-l împinge cu botul: „mă frate, suntem la fel, numai că io am blană, coadă și uneori mai și mușc…”

Până zilele trecute dușmanii lor erau foamea și bolile cronice. Acum, odată cu Legea strângerii comunitarilor acest biosistem tinde să se rupă, iar dezechilibrul creat poate avea consecințe.

Prigoana declanșată a încins deja spiritele în lumea canină și parcă aflând ce li se pregătește, pentru că și ei comunică între ei, – să nu credeți că sunt imbecili!,- unii au devenit foarte agresivi. Îi mușcă pe cetățenii nevinovați, la întâmplare, așa cum și ei, la rândul lor, sunt strânși pentru eutanasiere, tot la întâmplare.

Pentru oamenii fără stăpân, dispariția câinilor fără stăpân este o grea lovitură. Lângă cine se vor mai strânge la iarnă, în nopțile geroase, când le îngheață și apa din ochi? Dar moartea maidanezilor mai înseamnă ceva…

„Urmăm noi…”

Nea Costel trăiește de ani de zile sub cerul liber. Bântuie prin București târând după el trei papornițe pline cu zdrențe. Azi doarme pe băncile din Herăstrău, mâine e în Militari, la calea ferată.„Mie mi-e frică, dom`le. Am avut patru căței acia, la cartoane. Erea Gianina, Falconeti, că era chior d-un ochi, i l-a scos un tâmpit cu un fier, Vasile și Antonescu. Toți a dispărut, mi-a zis tanti Lucreția, femeia care face curat la bloc, că i-a omorât niște vecini și le-a dat foc. Și Gianina avea pui în burtă, săraca! Nu murise dă tot și au ars-o. Plângea cățaua și fugea în cerc, să tăvălea dă durere, ca omu`, mă-nțelegi mata? Ca omu` făcea! Uite, îmi dă și lăcrămili, sunt om bătrân și nenorocit, da` așa ceva n-am văzut dă când m-a abandonat mama la casa dă copii…Ce le-a făcut cățeii ăia?”

George strânge PET-uri. Din asta trăiește. E Petman. Crede că așa va sfârși și el. „Doamnă, dispar boschetarii, odată îi vezi că nu mai sunt. Cum a fost cu Gică, mă? Ia spune, Nuțico! Nu l-a mai găsit nimeni, nimeni. S-a evaporat? Cine știe unde zace? Cine plânge după el? Poliția și Primăria zice mersi că a scăpat de el! E lacul Morii plin, numai că n-are gură să vorbească.”

Ham! Ham! Eu sunt mama ta.

Nuțica e neagră ca tingirea arsă de flăcări. I se înmoaie inima ca o cârpă, de mila lui nea Costel, și îl mai ajută, îi mai dă din ce primește ea de pomană. De când cu maidanezii, a început să se teamă și pentru viața ei și-a copiilor. „Urmăm noi, doamnă. A venit într-o seară mai mulți oameni îmbrăcați în negru și ne-a zis să plecăm. Dacă nu, o să pățim ca maidanejii, ne dă foc. <<O să muriți ca șobolanii, ciori împuțite!>>, așa ne-a zis unu. <<Ne-ați făcut țara dă râs.>> Păi da io vreau să fiu pă stradă? Sunt io dă vină că m-a făcut mama țigancă și că sunt neagră? Și săracă. Io vreau să fac România dă râs? Unde să mă duc? Am patru copii, i-am dat la școală, la 142, toți știe să scrie. Vă spui io, vine rându` nostru…”, mai zice Nuțica în timp ce un cățelandru flocos îi linge papucii rupți.

Septembrie se lasă cuminte și umed peste un București speriat și împărțit în tabere care clocotesc. Apune soarele și lumina scade. Ridic privirea. Un nor a luat forma unui cap de cățel uriaș, care dispare în trei secunde, de parcă nici n-a existat…

Dana și Razvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.