Povești cu strigoi obraznici

Din cele mai vechi timpuri, pe meleagurile acestui pământ roditor și primitor, ideile mistice din Evul Mediu, vrăjitoria și leacurile băbești au trăit în paralel cu biserica, medicina, știința și […]

Din cele mai vechi timpuri, pe meleagurile acestui pământ roditor și primitor, ideile mistice din Evul Mediu, vrăjitoria și leacurile băbești au trăit în paralel cu biserica, medicina, știința și realitățile. Pe la începutul anilor 2000, (ba chiar și mult înainte!) presa din România duduia de articole în care sătenii din anumite localități erau terorizați de…strigoi. Nu era săptămână să nu se anunţe la televizor sau să nu citim prin ziare că iar a scos un moroi copita, botul sau, naiba mai ştie ce, afară din mormânt.

Un mort cârcotaș

Vă mai aduceți aminte de uluitoarea și îngrozitoarea poveste de la Marotinul de Sus? În loc să-l lase pe nea Petrică să mucegăiască liniștit, aşa cum îi șade bine unui mort, sătenii l-au dezgropat şi i-au băut inima cu apă! Dar asta numai după ce i-au prăjit-o!Scopul moroiului era cam acelaşi peste tot: să se răzbune pe cei vii, care îl enervează la culme. El spărgea ferestrele, stingea luminile, întuneca minţile, intra peste oameni în case, fura laptele vacilor şi speria pisicile, dar și câinii care lătrau ca disperații până răgușeau. Mortul agasant şi lipsit de orice sentiment civic avea un itinerar orar bine stabilit de ucigă-l-toaca, mare specialist în chinuirea şi hărţuirea sufletelor. Programul cuprindea un popas la vechea gospodărie, la amantă sau amant, o vizită inopinată pe la datornici şi foştii tovarăşi de crâşmă. 

 Specialistul cu țepușa

În tradiţiile populare româneşti se spune că la moartea adevăraților strigoi sunt vânturi mari şi ploi. Atenție! Nu toți morții sunt capabili să devină moroi! Atunci cetăţenii trebuie să caute în cimitir mormântul proaspăt al respectivului bănuit. Când îl găsesc, ei dezgroapă mortul şi îi îndeasă pe gât mult usturoi. (poate fi și din ăla chinezesc, nu-i nicio problemă!) În inimă îi înfig o ţepuşă. De obicei, rudele moroiului apelează la oameni cunoscuţi pentru îndeletnicirea lor în a străpunge inima celui „fără de linişte”. Sătenii din comuna doljeană Marotinul de Sus au mare experienţă în stârpirea moroilor. Ei dezgroapă morţii-strigoi, le despică piepturile şi le scot inimile. Nu se mulţumesc cu atât, prăjesc cordul la foc şi, după aia, fac o „limonadă” din cenuşă rezultată și apă. Apoi, o dau rapid pe gât cu toţii, aleluia! Ca pe țuică.

Așa s-a întâmplat și cu bietul nea Petrică Toma din Marotinul de Sus, decedat din cauze absolute naturale. Nemaiputînd să îndure teroarea moroiului, rudele lui au scos cadavrul din mormânt, i-au smuls inima, au incinerat-o şi au băut cenuşa cu apă sau cu ce au avut la îndemână, răchie, țuică, etc, sperând că strigoiul va pieri pentru totdeauna. Nu ştiu dacă le-a fost rău după asta…

Știu doar că, aflând despre acest fapt cam odios, Poliţia, procurorii şi medicii legişti s-au dus la faţa locului și au constatat grozăvia oltenească. După ce au scos coşciugul plin de sânge pe capac, procurorii au descoperit că abdomenul moşului era tăiat. Legiştii au găsit şi un rest de inimă, precum şi vârful coasei cu care profanatorii îl sfârtecaseră pe sărmanul nea Petrică, fie-i ţărâna uşoară! După ce procurorii au constatat că defunctul Petrică a fost, într-adevăr, profanat în toată regula, au spus că vinovaţii se vor alege cu dosar penal.

„Ia-l, mumă, și dă-l pă gât!”

Dar dacă așa e tradiția la ei, ce să le faci? Unii dintre marotineni susţin că după ce moare cineva pe la ei, îi apucă pe toţi, aşa, un rău de la ficaţi, leşină, visează urât, vomită, dormezele încep să scârţăie, becurile pâlpâie şi, pe deasupra, mai sunt şi urmăriţi de moroi prin curte când se duc la budă. Dacă nu le scot inimile morţilor şi nu le pun pe grătar, mor ei cu zile. Și e păcat. Decât să se ducă la „despensar”, mai bine crapă pieptul mortului.

Un moş din sat îşi aminteşte că, după ce i-a murit un unchi, spiritul lui îl fugărea prin ogradă şi urla la el. Omul s-a îmbolnăvit cică, a ajuns şi prin spitale, dar medicii nu ştiau ce diagnostic să-i pună. Noroc cu o mătuşă care i-a adus într-o zi un pahar cu ceva dubios în el: „Ia-l, mumă, şi dă-l pă gât!”,i-a zis ea. Zis şi făcut. A băut marotineanu’ licoarea şi, ce să vezi? După câteva ore a început să-l cuprindă o stare de beatitudine şi de bine, ca după marijuana, încât nu i-a mai trebuit nimic. „Râdeam ca prostu` tot timpul, parcă mă drogasem, ieream fericit și nu mă mai durea spondiloza dă la șale!”

Târziu a aflat ce băuse şi, vreo trei zile, n-a mai ieşit de la budă. Să facă omul hepatită și nu alta! Vomita şi se căca, vomita şi se căca. Până la urmă unchiul moroi s-a plictisit şi l-a lăsat în pace din propria lui inițiativă.

„Cu picerili înainte şi căiţă”

Alt strigoi nărăvaş a băgat în sperieţi, în urmă cu mai mulţi ani, întreaga suflare sătească. Nopţi întregi n-au dormit bieţii oameni din cauza unuia, Mărin. În case se spărgeau oalele singure, mâncarea se altera, potăile legate-n lanţ urlau a moarte, găinile rămâneau sterpe, caprele behăiau sinistru: beee-heheee. Când ieşeau afară să vadă ce-i, sătenii auzeau dinspre hambar cucuveaua cântând! Era clar! Nea Marin s-a moroit. Rău al dracului când era în viaţă, nici mort, nenea nu-i lăsa în pace pe consăteni. Născut cu „picerili înainte şi cu căiţă” bătrânul cârcotaş şi băutor de răchie, combinaţie de zarzăr, găinaţ şi pufoaică, promitea încă de pe vremea când se încăiera la crâşmă cu tovarăşii de pahar, că se va scula şi din morţi ca să se răzbune pe „ăi de l-au supărat”.

Muierea lui, tanti Frosina, zice că în cei 56 de ani de când l-a luat de bărbat, nenea Marin a bătut-o sistematic „dă i-a sunat clopotili dă la Mitropolie în cap: talang, talang!” După şase luni de la moartea lui încă mai auzea clopote, dar ceva mai discret. Femeia era convinsă, chiar de la parastas, că Mărin al ei se va face moroi. Prea rânjea el batjocoritor în copârşeu! Ea le-a spus rudelor să-i înfigă mortului un par direct în inimă, dar toţi au zis că-i nebună. Nimeni n-a ascultat-o şi acum poftim: noaptea venea moroiu’ şi le bătea în geam: cioc, cioc! Mai rău: scaunele din casă scârţiau, mesele se clătinau, candela se stingea, chiar dacă baba punea şi ulei Floriol, „ăla de-i face reclamă la tilivizor”. Disperată, bătrâna a chemat un preot, care a tămâiat casa, mormântul, hainele, mobila şi toată curtea cu animale și copaci. Popa i-a spus: „Bre, tanti Frosnio, dă și mata un kil dă țuică dă pomană, că tare-i mai plăcea să bea lu` nea Marin. Poate așa nu te mai necăjește.” Și femeia l-a ascultat pe părinte. În final, până să se apuce să-l dezgroape şi să-i înfigă ţăruşul în coaste, bau-baul lui nea Marin a dispărut ca-n ceață cu țuica „dă pomană”. Așa că, tanti Frosina și-a văzut mai departe liniștită de somn și, probabil doarme și acuma, ne’ntoarsă.

Dana Fodor

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.