Copii bogați, copii săraci

În România timpurilor noastre copilăria este diferită de la sat la oraş, de la sărac la cel bogat. Dacă norocoşii au parte de jucării, computer, şcoli renumite şi vacanţe de […]

În România timpurilor noastre copilăria este diferită de la sat la oraş, de la sărac la cel bogat. Dacă norocoşii au parte de jucării, computer, şcoli renumite şi vacanţe de vis, alţii nici n-au ieşit din satul lor. N-au fost nici măcar cu trenul. Vacanţele şi le petrec având grijă de capre sau cerşind.

Vacanţe în Croaţia și Santana la căști

Liviu are şase ani şi jumătate. Locuieşte împreună cu părinţii lui în inima Bucureştiului, într-un cartier vechi. E inteligent şi calculat. Vorbeşte ca un om mare şi se supără dacă-l iei cu dulcegării, ca pe un pici. În camera lui sunt cărţi de colorat, carioci, jocuri, dinozauri, maşinuţe, motociclete. Când va fi mare spune că se va face pilot de curse. Ştie să se joace la computer, iar la grădiniţă a învăţat deja engleza şi spaniola.

Liviu are de toate şi e un fericit. Vacanţele lui sunt de neuitat. „În vara asta am fost în Bulgaria, la Nisipurile de aur, apoi în Croaţia. Am condus şi o şalupă, am făcut fotografii. Ne-am dus apoi la Sinaia, unde avem un conac mare, boieresc. La iarnă o să mai mergem şi prin Italia. Abia aştept!” Îi place enorm muzica, are preferinţele lui, neimpuse de nimeni. Ascultă la căști Santana, Jethro Tull, Vivaldi și Pasărea Colibri. Nu toate-odată, se-nțelege. Pe rând! Săptămâna viitoare va fi foarte ocupat, pentru că are de gând să se ducă la carting în Herăstrău.

„Păpuşa mea e vie”

Pe Cristina am întâlnit-o în pădure. De departe părea o floare mare de păpădie. Cobora grăbită printre copaci, dând crengile la o parte cu mâna. „M-a trimis mama să cumpăr pâine de jos, din Livezi, spune fata cu respiraţia tăiată de efort. Tre’ să mă întorc repede şi, dup-aia, să duc capra la iarbă. Am grijă şi de găini.”

Cristina

Cristina s-a născut într-un satul Huma, pe vârful unul deal. A trecut în clasa a-V-a acum, dar când se ducea la şcoală mergea trei kilometri pe jos, vara, iarna. Vacanţa Cristinei e foarte diferită de a altei fetiţe de seama ei crescută la oraş. N-a fost niciodată în tabără.

Se trezeşte dimineaţa, devreme. O ajută pe maică-sa care e cam bolnavă. Cheamă veselă puicuţele: pui, pui, pui, apoi le dă de mâncare. Adoră păpuşile, dar nu are nici una. Nu e supărată. „Cel mai bine mă joc cu sor’mea. E păpuşa mea vie, cea mai frumoasă din lume şi cea mai scumpă pentru că vorbeşte, plânge, râde, merge. Nu îi trebuie baterii.” La televizor nu se mai uită de mult. E „fărâmat”. Ştie că părinţii ei n-au posibilităţi, acum e mare şi trebuie să înţeleagă. Iar despre calculator a auzit vorbindu-se, dar…cam atât.

„Bonjur madam, bonjur mesio, dă şi mie un euro!”

În apropierea localitatăţii Livezi, pe un câmp verde ca smaraldul, găsim un băieţel care are în grijă o vacă, o căpriţă şi-un ţap îndărătnic. Mircică are opt ani, dar nu-i dai mai mult de şapte. E micuţ de înălţime şi firav. Pretenţiile lui, însă, sunt mari. Vrea să fie poliţist şi să vină în sat ca şef de post. „Dacă nu se poate, măcar primar sau forbalist, zice piciul. Mama vrea să mă facă popă, tata mecanic de maşină. Da’ io n-o să-i ascult! Fac ce vreau!”

Fiind în vacanţă, copilul are grijă de animale. Nu-i place de loc, dar maică-sa i-a promis că o să-i cumpere o bicicletă de la Râmnicu-Vâlcea, dacă o să fie cuminte. Iar el este, nu se vede?

Pe Densia, Fănica şi Mărioara le-am descoperit la intrarea în Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea. Frumoase, ciocolatii, cu trăsături fine. Se leagă de turiştii care vin în pelerinaj la biserică, cerşind bani sau mâncare. Sunt la şcoală, în clasele a doua, a treia şi a patra, unde le place foarte mult, dacă e să ne luăm după ce zic ele. Vacanţele şi le petrec întotdeauna acasă. „Ştiu să zic şi bonjur madam, bonjur mesio, dă şi mie un ban, un euro, spune Denisa. Părinţii noştri nu ştie că venim p-acilea să cerem. Da’ noi ne ducem la magazin şi ne luăm îngheţată de banii ăştia. Înghețata e cea mai bună din lume!”

„Vreau să fiu Andreea Marin!”

Ce vor să devină micuțele cerșetoare? Fănica, o fetiţă cu cercei imenşi, vrea să ajungă profesoară de matematică, pentru că îi place mult materia asta şi ştie să socotească foarte bine banii primiţi de la turişti. Denisa, îndrăzneaţă şi pistruiată, visează să devină vedetă exact „ca Andreea Marin”. Mărioara, timidă şi plăpândă, nu vrea să fie nici actriţă, nici cântăreaţă, nici Andreea Marin. Speră să o primească măicuţele la mănăstire, ca să devină călugăriţă. „E mai simplu”, zice, în timp ce linge, cuminte, o înghețată topită pe jumătate.

Dana Fodor/ Foto: Răzvan Mateescu (2005)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.