Copii dați în plasament contra găini, rațe, brânză și ouă

Una dintre cititoarele Revistei 13 mi-a trimis aceasta scrisoare în care vorbește deschis despre plasamente, mame sociale și orfani puși să muncească și lăsați să moară de foame. „Așa cum […]

Una dintre cititoarele Revistei 13 mi-a trimis aceasta scrisoare în care vorbește deschis despre plasamente, mame sociale și orfani puși să muncească și lăsați să moară de foame.

„Așa cum am promis, îți scriu în cateva rânduri ce se petrecea în culisele plasamentelor din România prin ’94-’99. E vorba de copii…Soțul meu este originar dintr-o comună din Moldova. După trei ani petrecuți în oraș, împreună, (el lucra ca inspector bancar), am decis, după căsătorie, sa ne mutam unde stăteau părinții lui. Nu aveam casă, așă că trebuia să locuim ori la mine, ori la el. Având în vedere că ai lui erau mai avuți (mama, director de firmă, tatăl, ceva mare pe la primărie) am hotărât să stăm la el.

Doamne, am avut un șoc, etnic si cultural, instantaneu! Eram o fată de asfalt, de fițe și de cluburi, când, …hop, dintr-o dată, trăiam la țărănoaia. Mi-a fost greu! Am depășit, totuși, pragul mentalității, al peisajului, și am decis să cer transferul ca asistent social la Primaria de acolo. Să vezi aici!

Hai să-ți povestesc ce „stil” au locuitorii din sate. Oamenii erau, efectiv, călare pe mine cu găini, rațe, brânză, ouă…. deci ne-am dat pe produse bio, că așa era sistemul. Și au început țăranii mei să ceară: ajutoare, anchete sociale, plasamente. Dar astea toate erau „plătite” în produse.

-Ooooo, mai încet, că amețesc!, le ziceam.

Dar insistau:

-Trebuia să-l ajuți pe ăla, că e rudă cu ăla. Făi, fimeie, să nu faci ancheta socială la fața locului, ce rost are? -îmi spunea câte una, – scrie și tu din burtă și ajut-o pe cutare, că-i rudă cu mine.

-Vorbești serios?

Totuși, eu eram nora persoanei importante din Primărie și nu prea aveau ce să-mi facă, aveam „un spate” și am făcut așa cum am vrut. Și cred că am făcut bine!

Am fost unica asistentă socială care primea fonduri de la Consiliul Județean Iași și fonduri grele, de reușeam să dau familiilor necăjite, cu adevărat necăjite, nu prefăcuților și hoților, cadouri la Paște și de Crăciun. Am tăiat în carne vie, e drept, am luat copii de lângă mame, am urlat în cadrul comisiilor pentru institutionalizare, am „rupt” Tribunalul Iași și Directia pentru Protecția Minorului.

Eram fericită că aveam medicul din comună de partea mea, astfel puteam să lupt cum trebuie, nu era singură. Era vorba de cazuri de copii sănătoși, dar care trăiau în mediu familiar cu TBC (părinții sau bunicii bolnavi), erau copii cu handicap grav ținuți în condiții execrabile, fără mâncare, fără medicamente, în frig.

Apoi a apărut și legea cu plasamentul maternal. Legea prevedea un contract de muncă, o Carte de Muncă, o pensie. Adică: luai un copil instituționalizat, îl creșteai – (hm, nu vă spun cum creștea amărâtul ăla de copil!)- până la 18 ani, fără să îl adopti, aveai salariu lunar și, în plus, facilități de la Primărie. Să tot trândâvești și să stai la crâșmă!

Noi eram obligați să facem anchete sociale lunare la domiciliul acestor părinți de împrumut. Iar eu chiar am luat în serios treaba asta, mergeam mereu să-i controlez. Feri-te-ar sfântul dacă găseam ceva în neregulă!

Însă multe dintre colegele mele nu vedeau acei copii. Eu verificam și antecedentele medicale ale asistenților maternali, ceea ce nu era obligatoriu la noi, din pacate! Nu vă spun ce descopeream! Numai buni de părinți nu erau ăia.

Mai erau unii care beau salariile primite special pentru îngrijirea copiilor insituționalizați, și îi lăsau în mizerie, nemâncați, îi puneau la munci, nu aveau grijă de ei, îi băteau, vai de sufletele lor chinuite!

Dar trebuia să mă lupt cu un sistem întreg, să dovedesc asta. A fost foarte greu…

Și eu nu mă mai mir că o mamă socială își lasă copiii să noară de foame, îi arde cu țigara, îi bate până-i bagă în comă, (vezi cazul care s-a dat la Acasă TV). Pentru că știu cum „se aranjează” plasamentele. Eu n-am mai stat în acel post la Primărie și am plecat din țară definitiv. Scârbită total, de tot.

În concluzie, la noi, plasamentul e făcut ca „să ajuți” cunoștințele, rudele, obligațiile etc, să-și facă o Carte de Muncă și un salariu…nu ca să salvezi un suflet care stă între zidurile unei case de copii. Din păcate, de multe ori sărmanii copii mor, fără ca nimeni să afle adevărul. Și sunt convinsă că de atunci nu s-au schimbat prea multe. Dimpotrivă…E de ajuns să urmărești știrile.”

Cu prietenie, D. S.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.