Spune-mi ce animal crești, ca să-ți spun cine ești!

Dacă sunteți părinți și vă doriți ca micuțul sau micuții dumneavoastră să crească în compania unui animal, e bine să știți că trebuie respectate anumite reguli pentru alegerea celul mai […]

Dacă sunteți părinți și vă doriți ca micuțul sau micuții dumneavoastră să crească în compania unui animal, e bine să știți că trebuie respectate anumite reguli pentru alegerea celul mai potrivit prieten necuvântător. 

Se știe că animalele au un rol important în a forma personalitatea copilului și a-i crea, încă de mic, sentimentul responsabilității. De regulă, cea mai mare grijă față de noul membru al familiei revine părinților, care, totodată, trebuie să evite situațiile periculoase, dar să se și asigure că au spațiul necesar și resursele financiare pentru îngrijirea în condiții optime a animalului. În același timp, alegerea animalului de companie trebuie făcută și în funcție și de vârsta copilului, pentru ca acesta să se poată obișnui de mic cu el, iar prietenia dintre cei doi să fie una de durată. Specialiștii recomandă ca un animal, fie el chiar pui, ar trebui adus în casă numai după ce copilul împlinește vârsta de 3 ani, când se consideră că acesta începe să deprindă primele noțiuni despre ceea ce înseamnă durere, milă, și pot să se pună în locul acelei ființe nevinovate. Cel mic poate să deprindă, de asemenea, primele noțiuni privind îngrijirea și hrana animalului. Între 3 și 5 ani, cele mai recomandate animăluțe sunt hamsterii și porcușorii de Guineea întrucât sunt creaturi blânde. Ele sunt distractive și pot aduce zâmbetele pe chipul copiilor. Nu mușcă, decât foarte rar, și atunci când sunt provocate. Între 5 și 10 ani, copilul capătă primele noțiuni de igienă, învață că trebuie să se spele pe mâini după ce atinge un animal și deprinde primele cunoștințe de viață. De preferat sunt însă tot animalele mici: rozătoarele și peștii, iar atunci când copiii intră în contact cu ele, e bine să fie atent supravegheați.

Între 10 și 13 ani, se poate observa dacă viitorul adult va fi un adevărat iubitor de animale. Este cazul ca responsabilitatea față de prietenii necuvântători să fie mai mare. Copiii se pot ocupa de îngrijire, hrănirea și plimbarea acestora. Orice copil, pe deplin dezvoltat psihic poate avea la această vârstă un câine, o pisică sau un iepure, sarcina părinților reducându-se numai la verificarea modului în care acesta are grijă de animal. Magazinele de Pet Shop abundă în oferte. Oricât de drăguț ar fi un pui de lup Alsacian, Golden Retriever sau Ciobănesc Mioritic e bine să nu vă aventurați în a cumpăra unul, dacă locuiți la bloc. În câteva luni se va face ditamai dulăul și dacă veți dori să-l dați spre adopție, trebuie să știți că nu se vor găsi prea mulți iubitori de câini care să preia un astfel de animal. Alegeți mai bine un Pechinez, Șoricar sau un Bichon Maltez.

În caz că locuiți la bloc, mai bine luați-vă o pisică. Trebuie avută o mare grijă, însă, ca temperamentul copilului să fie potrivit pentru acest tip de animal. Pisicile nu suportă să fie obligate să facă ceva, nu pot fi dresate, iar dacă sunt chinuite, zgârie sau mușcă.

Tot la magazinele Pet Shop se găsesc, din plin, diferite rase de iepuri. Acest animal este foarte blând și-i poate face pe copiii mai nebunatici să se liniștească. De asemenea, iepurașul este afectuos și îi place să stea în compania omului. La fel este și Porcușorul de Guineea, care este mai sperios decât iepurele și nu poate fi îmblânzit ușor. Deși majoritatea stăpânilor de câini preferă unul mic, un pui, există specialiști, care recomandă pentru copii, câini adulți sau chiar bătrâni, obișnuiți cu prezența oamenilor și care, la rândul lor, nu necesită îngrijiri speciale. În acest sens, puteți apela la un câine adoptat de la un adăpost, îngrijitorii putând să vă recomande ce animal ar fi mai potrivit. Totuși părinții sau persoanele adulte trebuie să se ocupe în continuare de consultațiile, deparazitarea și vaccinările periodice ale prietenilor cu blană și colți. Între 14 și 17 ani și după, copiii din ziua de astăzi petrec mai puțin timp în compania animalelor, fiind dedicați, în timpul liber, jocurilor pe calculator, cursurilor extrașcolare sau pregătirilor pentru examenele de evaluare, de aceea, animalele potrivite la aceste vârste sunt cele care nu necesită o atenție permanentă din partea micului stăpân. Cei mai potriviți sunt peștii sau păsările, de care adolescenții se pot ocupa un timp mai restrâns.

Text și foto: Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.