Carte unicat despre muzica electronică românească

Am primit recent de la un împătimit al muzicii electronice, o carte UNICAT (în format PDF) despre pionierii muzicii electronice din România, compozitori, Dj-ii anilor 90, trupe și multe alte […]

Am primit recent de la un împătimit al muzicii electronice, o carte UNICAT (în format PDF) despre pionierii muzicii electronice din România, compozitori, Dj-ii anilor 90, trupe și multe alte informații extrem de interesante. Lucrarea cuprinde documentări detaliate legate de evoluţia muzicii electronice în ţara noastră, de la începuturile acestui curent muzical şi până în prezent. O adevărată enciclopedie, o istorie a muzicii electronice din România, pe care o recomand tuturor . (DFM) 

„Am descoperit muzica electronică prin intermediul radiourile vremii. Mă găseam noaptea sub pătură, pe întuneric, să nu mă certe părinţii că voi merge nedormit dimineaţa la şcoală, ascultând printre puţinele emisiuni de acest gen, la un casetofon mono, cu record-ul pus pe pauză, gata să înregistrez o piesă care suna bine şi pe care apoi să o ascult zile întregi pe o „compilaţie” făurită de mine cu lacul de unghii al mamei.

Încă mai posed acea „capacitate” de a recunoaşte o melodie de calitate încă din primele secunde, dezvoltată şi antrenată în acele vremuri. Nici obiceiurile nu s-au schimbat prea mult, multe dintre rândurile acestea au fost scrise la adăpostul nopţii, momentul cel mai optim căutării de informaţii despre artişti şi muzică.

Revenind la acele vremuri, îmi amintesc de lunga perioadă în care încercam să îmi conving părinţii să îmi achiziţioneze o orgă electronică, primită până la urmă prin eforturile lor financiare. Exersam felurite cântece ştiute sau compuse chiar de mine, urechea muzicală se acorda încetul cu încetul. Aceasta a devenit pe urmă vecină cu tot genul de casetofoane modificate, boxe construite alături de tatăl meu, instalaţii de lumini improvizate cu tot felul de led-uri şi beculeţe. Învăţam, dormeam, respiram, trăiam pe muzică electronică. Astăzi nimic nu s-a schimbat, decât dimensiunile colecţiei mele de muzică.

Aceasta este povestea descoperirii muzicii electronice de către mine. Nu sunt un muzician, nici muzicolog, m-am rezumat tot timpul la postura de simplu ascultător. Sunt doar unul ca şi oricare altul, cu un plus de curiozitate şi perseverenţă în a filtra informaţiile, calităţi necesare oricărui colecţionar.

Ascultam de mulţi ani exclusiv muzică electronică românească, însă mă simţeam la fel ca un ac în carul cu fân. Astfel s-a născut un site. Este vorba despre ElectroBlog Ro (www.electroblogro.com), prin intermediul căruia am încercat de-a lungul timpului să conştientizez şi să aduc în faţa cititorilor adevăratele valori ale muzicii electronice româneşti. Acesta a construit o punte între mine şi muzicieni. Am găsit în ei oameni simpli, foarte pasionaţi, profesionişti, bucuroşi că le apreciază cineva munca asiduă şi sacrificiile, dar şi sensibili, uneori dificili, frustraţi, stări motivate de reticenţa şi imaturitatea publicului ascultător.

 

În timp am văzut o posibilitate, dar şi obligaţie, în a găsi un mod prin care să le fac şi mai cunoscută povestea, să le fie consemnate eforturile şi meritele. Astfel s-a născut „Enciclopedia muzicii electronice româneşti”, titlu inspirat de însuşi părintele acestui fenomen în România, domnul Adrian Enescu, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru măreţul sprijin oferit pe parcursul scrierii cărţii.

Am identificat şase etape cronologice, desfăşurate într-un spaţiu temporal ce totalizează 47 de ani. Cuprinde 223 de biografii şi a fost scrisă cu sprijinul a 266 de artişti. Majoritatea informaţiilor au fost colectate direct de la muzicieni, biografiile au fost construite de la zero, cu interviuri, povestiri şi citate la care aceştia au contribuit în mod direct.

Aceasta se doreşte a nu fi doar o carte cu o înşiruire de biografii. Este o frântură de istorie! Unii poate ar găsi revoltătoare învecinarea unor nume mari cu reprezentanţi noi aimuzicii electronice româneşti, însă substratul este unul mai profund, mai delicat. Tinerii trebuie să cunoască pionierii acestui gen, iar aceştia la rândul lor trebuie să ofere o şansă nou-veniţilor. În ce priveşte cititorul este vital să-i cunoască pe toţi deopotrivă.

În final, menţionez că această lucrare a fost finalizată la sfârşitul anului 2012, astfel că, orice modificări sau adăugiri ulterioare în CV-ul artiştilor, orice evenimente sau noutăţi biografice apărute după această dată, nu vor apărea în rândurile acestei cărţi.

Muzica electronică românească înainte de anul 1989 era destul de marginalizată şi aproape inexistentă pe scena muzicală autohtonă, ca orice alt lucru „ciudat” care nu avea voie să dauneze bunăstării „tovarăşilor”. Nu era loc să existe o ideologie mai presus de cea comunistă, iar numeroşi muzicieni care refuzau să dedice dictarilor cântece „patriotice” şi să îl preaslavească pe conducătorul suprem, sufereau represalii sau grave pedepse prin trimiterea în temniţe şi canale.

Era persecutată atât bunăstarea fizică şi psihică a individului, cât şi familia acestuia, care era oarecum stigmatizată şi atent urmărită. De aceea mulţi dintre ei au ales orizonturi străine, mai bine primitoare şi unde aveau un mai mare acces la muzică, noutăţi, aparatură, cercetare şi aşa mai departe.

La noi există încă şi acum acea delăsare, incultură, neglijare a educaţiei, a cercetării, dovadă fiind laboratoarele cu aparaturi învechite, nefuncţionale, cu acea mentalitate că elevul sau tânărul student trebuie să înveţe mecanic, fără a îl îndemna să caute singur, să se documenteze în plus, existând o ruptură între cadrul educaţional adesea autoritar şi cei care stau în spatele băncilor.

Dar, înainte de ’89, existau totuşi patru oameni care pot fi numiţi pe bună dreptate „adevăraţii pionieri” ai muzicii electronice româneşti, dedicându-se acestui gen: Adrian Budriţan, Adrian Enescu, Christian Mike Sugar şi Ştefan Elefteriu.

În aceste vremuri Electrecord era casa de discuri unde se întâmpla totul, unde au fost lansate primele materiale de muzică electronică din ţară. Din păcate aceasta şi-a încetat activitatea în prezent, dar a rămas o legendă, cu un catalog uriaş.

În ce priveşte tehnica folosită, perioada 1965-1990 a fost epoca sintetizatoarelor analogice, a benzii magnetice şi a plăcilor de vinil. Instrumentiştii din diversele formaţii muzicale beneficiau de resurse modeste în tehnica lor, fiind nevoiţi adesea să improvizeze, la fel cum a făcut şi Corneliu Ionescu, liderul grupului Sfinx, care şi-a creat cu mâinile lui un sintetizator. Nimeni în România nu mai construise un astfel de instrument, iar cei care foloseau sintetizatoarele erau foarte puţini. Sfinx a fost printre primele formaţii care au utilizat şi integrat în muzica lor un sintetizator, alături de Phoenix, prin prisma germanului Günther Reininger.

În casele oamenilor, ca sursă de ascultare a muzicii, pe lângă clasicele radiou-uri uriaşe, erau magnetofoanele şi pick up-urile. Nu pot să nu fiu subiectiv, să transpun povestioara zilelor când eram fascinat de „uriaşul” magnetofon pe care îl deţinea unchiul meu, cu ghilimelele de rigoare deoarece aşa îl percepeam eu la acea varstă, precum şi de instalaţia de boxe şi microfoane a acestuia. De asemenea eram obsedat de plăcile cu muzică uşoară românească, pe care le ascultam şi mă jucam la diferite viteze până rupeam acul.

În această perioadă existau în viziunea mea două profiluri de muzicieni, care experimentau, timid, muzica electronică. Artişti ai muzicii clasice, avangardişti, vizionari, futurişti, dornici de a experimenta, în căutare de nou, compozitori şi orchestratori care au încercat să îmbine instrumentele acustice cu sintetizatoarele, clasicul cu modernul. Astfel, prin jurul anului 1965 s-a născut pe meleagurile noastre muzica electro-acustică, cu o întârziere de aproape zece ani faţă de Occident. Fie că îşi creau muzica prin asistarea instrumentelor muzicale de o bandă magnetică sau un ordinator, fie că acele instrumente acustice erau înregistrate şi adăugate ca un „sample” în întreaga compoziţie, acestea erau mereu prezente ca o bază de pornire pentru muzica electronică a vremii.

Cel de-al doilea profil era cel al muzicienilor dornici să depăşească bariere, rebeli faţă de convenţional, unii rebeli la propriu faţă de rigorile cenzurii regimului comunist, anumiţi instrumentişti integraţi în formaţii rock, care experimentau muzica născută din sintetizatoare, mai mult sau mai puţin improvizate, sub aripa protectoare a unei trupe-mamă. Acestea le asigurau calea de deschidere spre public, le asigurau pâinea, care nu le-ar fi fost certă în cazul orientării exclusive spre postura de producător solo de muzica electronică, datorită dezinteresului şi riscului de a fi „expulzat” de către comunişti.

Pe primii dintre ei o să îi încadrez, pentru o mai bună structurare şi decriere, într-un capitol numit „Compozitori avangardişti”, precum: Anatol Vieru, Ana-Maria Avram, Aurel Stroe, Călin Ioachimescu, Corneliu Cezar, Costin Cazaban, Costin Miereanu, Dan Mercureanu, Dinu Petrescu, Fred Popovici, Iancu Dumitrescu, Liana Alexandra, Liviu Dandara, Lucian Meţianu, Nicolae Brânduş, Octavian Nemescu, Sorin Vulcu, Şerban Nichifor.

Cea de-a doua categorie, „Instrumentişti rock”, o mai numesc „Synth Fighters”, aidoma luptei lăuntrice dintre dorinţa de a experimenta o sonoritate nouă şi necesitatea de a rămâne în faţă alături de un grup rock: Corneliu Ionescu „Bibi”, Doru Apreotesei, Doru Căplescu şi Idu Barbu (formaţia Sfinx), Dan Stesco „Polymoog” (Basorelief, Compact), fraţii Cristian şi Florian Nanu (Digital Art), Ionel Orban (Savoy), Mircea Florian (Florian din Transilvania), Octavian Teodorescu (Octave), Rodion Roşca (Rodion GA).

Septimiu Moldovan, fragmente din cartea Enciclopedia Muzicii Electronice românești

http://www.scribd.com/doc/175633596/Enciclopedia-muzicii-electronice-romane%C5%9Fti-S-Moldovan

Covers by Cătălin Mihuţ – www.catalinmihut.ro & Iulia-Cristina Handrabur – www.cristinahandrabur.blogspot.com

Powered by ElectroBlog Ro – www.electroblogro.com

Foto slide, Gheorghe Iovu, compozitor de muzică electronică.

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.