Copii puşi la jug

„Un copil în pericol este un copil ce nu poate aştepta”- Kofi Annan Un fenomen îngrijorător prezent din plin în viaţa socială de la noi este punerea la muncă a […]

„Un copil în pericol este un copil ce nu poate aştepta”- Kofi Annan

Un fenomen îngrijorător prezent din plin în viaţa socială de la noi este punerea la muncă a copiilor de la vîrste foarte fragede, obligarea lor să presteze activităţi destinate în mod normal adulţilor şi care le pot îngreuna sau chiar opri dezvoltarea. Consecinţa cea mai dramatică a acestui fapt este îmbătrînirea prematură, îmbolnăvirea şi apariţia de timpuriu a stării de oboseală şi lehamite, abandonul şcolar (62,66% dintre copii). Conform art. 45 din Constituia României, şi a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, exploatarea copilului prin muncă este interzisă. Cu toate acestea din ce în ce mai mulţi copii sînt „puşi la jug”, chiar de propriii părinţi, bătuţi, maltrataţi, înfometaţi, obligaţi să se prostitueze sau să cerşescă.

De ce îşi pun românii copiii la muncă?

Pentru că din ce în ce mai multe familii sînt în situaţii financiare dificile şi pentru că persistă încă mentalitatea că ajutorul în treburile casnice îi va face pe micuţi să deprindă simţul răspunderii participînd cu adulţii la corvoadele zilnice. Exploatarea este determinată şi de nivelul scăzut de educaţie al părinţilor şi tutorilor, dezorganizarea familială şi de lacunele legislative. La rîndul lui, copilul este mîndru să fie un sprijin de nădejde pentru părinte ajungînd să se priceapă „ca un om mare” la tăiatul lemnelor, curăţarea grajdului sau la hrănirea animalelor din bătătură. Niculae al lui Moromete este un model valabil şi astăzi în multe gospodării din mediul rural, unde mai marii casei nu-şi răsfaţă din cale afară odraslele. Încă nu ştiu să vorbească bine cînd sînt trimişi cu gîştele pe islaz, cu oile sau cu vacile la păscut, bătuţi crunt cu biciul, pe spinare, dacă animalele se întorc nemîncate seara. Formele de exploatare ale copiilor prin muncă sînt numeroase, dificil de identificat şi studiat întrucît în majoritatea cazurilor sînt nedeclarate. Prin Progaramul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copiilor s-a făcut o evaluare rapidă a situaţiei copiilor străzii care muncesc în Bucureşti relevîndu-se faptul că 44% dintre copii cerşesc, 17% spală sau păzesc maşini, 15% vînd mărfuri, 9% încarcă sau descarcă mărfuri şi 14% fac munci menajere. Totodată, 70% dintre copii realizează mai multe tipuri de munci iar repartiţia pe sexe este: 68% băieţi şi 32% fete. Statisticile arată că 41,2% din populaţia României trăieşte sub limita sărăciei şi 80% din familiile cu patru sau mai mulţi copii trăiesc în sărăcie ceea ce înseamnă că doar o mică parte dintre acestea iau decizia de a-şi trimite copiii la muncă.

Am să mă-ntorc bărbat…

Gore zice că are 11 ani. Mîinile negre, umflate, au crescut forţat de la muncă. Sînt enorme, în comparaţie cu braţele, nişte beţigaşe. În timp ce alţi copii merg la școală, se joacă, pleacă în excursii peste hotare în vacanțe, băiatul acesta mărunţel cară saci de cartofi de cîte 20 de kg prin pieţele Bucureștiului. Îi pune pe un cărucior. Singur îi ridică. Mutriţa lui serioasă înduioşează. Cînd se opinteşte , venele de la gît i se umflă, iar faţa devine stacojie. Fumează, cu un aer de specialist. Ochii lui au văzut multe, carnea lui a suferit multe bătăi. Dacă nu duce bani acasă (stă în Dămăroaia) ai lui n-au ce mînca. Vocea, încă de copil, îi trădează vîrsta. Vara vinde legume, zarzavaturi şi flori, toamna, struguri şi nuci strânse de la marginea drumului, din pomi. Iarna are treabă cu brazii şi cu vîscul, primăvara, vinde ghiocei şi narcise. N-a cunoscut niciodată mirosul de cretă și n-a scris niciodată ceva pe o tablă de clasă. Poate doar pe garduri, dar nu pot să vă zic aici și ce!

Se descurcă la socoteli mai bine decît oricine. Visul lui e să plece din ţară ca să facă bani. „Dacă mă duc în Spania sau Italia, o să lucrez pe la oameni, la românii de acolo. Fac curat la vite, mătur, spăl, orice. Mă pricep. Vreau să împlinesc întîi 13 ani şi dup-aia plec. Cînd o să mă-ntorc, o să fiu bărbat. O să am bani şi o să cumpăr un cal şi o vacă pentru mama. Acasă nu pot să mai stau, am șapte fraţi, tata a plecat dracu’ să-l ia, că nici nu ştiu cum arată, dar de mama mi-e milă, că munceşte de cade ruptă . Io aveam şase ani cînd am plecat din Dămăroaia cu un vecin. Ştiu multe şmecherii, da’ nu mă droghez. Sîmbătă mă urc în autobuz şi mă duc acasă. La fraţii mei le duc napolitane. Se bucură.”, zice Gore, în timp de trage vîrtos dintr-un chiştoc de Viceroy, cum a văzut că fac bărbaţii serioși.

Închiriaţi cîrciumarului pentru o sticlă de rachiu

Prof. Doina Olga Ştefănescu împreună cu Laura Grunberg, cercetători din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, au realizat în anul 2002 un sondaj printre copiii care muncesc pe stradă. Rezultatele sînt dramatice. 193 din cei 412 intervievaţi cerşesc, iar 125 vînd diferite produse, ziare, casete, reviste, CD-uri, zarzavaturi, etc. 89 de copii spun că nu au fost niciodată la şcoală, dar operatorii de teren au observat că 136 nu sînt în stare să citească ceva. „Copiii nu ar trebui să efectueze niciodată munci care încalcă drepturile fundamentale ale copiilor ca fiinţe umane, munci periculoase sau înfricoşătoare, care le sfîrşesc puterile, le distrug trupurile, prin care se profită de vîrsta lor fragedă, munci care îi împiedică să se ducă la şcoală şi care îi privează de cea mai frumoasă perioadă a vieţii lor: copilăria, explică Rodica Moise, coordonator în cadrul Programului Internaţional pentru eliminarea Muncii Copiilor. Celor mai grave forme ale muncii copiilor sînt: sclavia sau practici similare, ca vînzarea şi comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor, munca forţată, inclusiv recrutarea micuţilor şi utilizarea lor în conflicte armate, folosirea copiilor pentru prostituţie şi producerea de material pornografic, în activităţi ilicite (trafic de stupefiante).”

Din păcate, s-au descoperit cazuri foarte grave de sclavie, în special în mediul rural. Există „părinţi” care beau pînă cad sub masă apoi „închiriază” cîrciumarului unul dintre copii pentru a plăti consumaţiile. „Părinţi” care-şi trimit copiii la cerşit sau în vederea prostituţiei în alte ţări. Exploataţi de părinţi ca să iasă vedete

Un altă modalitate de exploatare a micuţilor este aceea în care părinţii îşi pun la muncă fii şi fiicele ca să scoată din ei vedete peste noapte. Te cruceşti cînd vezi cîte o fetiţă, care n-a ajuns încă la şcoală la lecţia „Întemeierea României”, cu cîtă uşurinţă cîntă despre iubire, amor nebun şi distracţii, cum îşi ţuguie ea buzişoarele povestind în faţa camerei de luat vederi despre viaţa sa de artistă pe care o desfăşoară în paralel cu lecţiile şi care, vezi Doamne, sînt pe primul loc şi onorate cum se cuvine. Însă toate aceste succese se plătesc. Vedetei i se fură copilăria şi se trezeşte deja adult. Are răspunderi foarte mari, munceşte cîte 20 de ore pe zi, dă spectacole ca să strîngă bani, dansează, mănîncă pe apucate, doarme pe sponci. La 16-17 ani părinţii îi dăruiesc un BMW sau un Audi, aşa, ca crape lumea de necaz. Cînd ajunge fătuca la şcoală, ca să mai dea o lucrare de control, e epuizată, dar cu teşchereaua plină de bani. Lucru care o face să se creadă deasupra tuturor. Chiar deasupra profesorilor. De cîtă înţelepciune şi simţ pedagogic trebuie să dea dovadă dascălul ca să nu surmeneze prea tare eleva-star, în momentul în care o invită să explice regula de trei simplă? Şi cu cîtă umilinţă va păşi profesorul spre staţia aglomerată de tramvai la sfîrşitul orelor, depăşit de CLK-ul cu care tăticu’ a venit să-şi recupereze odrasla cîntătoare?

Dana Fodor/Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.