Dragobeții pupăcioși

Povestea asta am auzit-o de la tușa Raveca de la Țaga, județul Cluj. Eram mică, aveam vreo 10 ani, o otravă de copil, nu ascultam de nimeni și credeam că […]

Povestea asta am auzit-o de la tușa Raveca de la Țaga, județul Cluj. Eram mică, aveam vreo 10 ani, o otravă de copil, nu ascultam de nimeni și credeam că lumea e o căruță cu cai, firește, condusă de mine. O zgâtie curioasă, o obrăznicătură tunsă băiețește, cu ochi de veveriță și genunchii rupți mai tot timpul. Asta eram. Ziceai c-am supt paprika din țâța mamei și nu lapte.

Am stat la Țaga câteva săptămâni, vara, am făcut numai boacăne și, la plecare, toată lumea s-a bucurat sincer că scapă de mine. (Tulai Doamne, bine că s-o dus!) 

Tușa Reveca mi-a dat în dar două păpușele din lemn, vechi, vechi, de pe vremea când era ea mică, pe la 1920. Un țărănuș și-o țărăncuță cât palma mea, se pupau cu foc: țoc-țoc, dacă le apropiai capetele.

-No, Dănuță, ni doi pupăcioși sau Dragobeți. Să ai amintire…

I-am întors pe toate părțile, m-am uitat în fundul lor să văd ce mecanism au, i-am ciocănit, am mușcat nițel din flăcău (o fi bun?)…Nu prea m-au încântat. Dar povestea lor mi-a plăcut. Ia stați s-o ascultați și voi!

Cică într-o zi, tatăl tușii Raveca, a venit acasă cu păpușile alea ciudate. Era prin februarie, iarnă grea, omăt cât casa.

-Cin` ți le-o dat? L-a întrebat râzând muierea lui, mama Ravecăi.

-Ia, un flăcău, un străin. L-am traversat cu sania păste lac, că niciun sătean n-o vrut să facă asta. Ziceau că nu-i bine, că-i pericol să se rupă gheața. Numa` io m-am încumetat. Mă, muiere, mă, da` era frumooos, ca prinții, mă! Gândeai că-i un înjer. Cu păru` lung, galbăn, și ochi ca stelele. Înalt, voinic. Cân` am ajuns în mijloc, s-o pornit o furtună, nu vedeai nimic în față și nici în spate. Și s-o crăpat gheața. Trosc! Am zis că murim, gata. Au ieșit valuri, un vârtej mare și m-o luat în adânc. Tulai, vai! Străinu` m-o ajutat să ies, mi-o tras și sania, avea putere. Am scăpat din copcă și am ajuns cu bine la malu` ălălalt. Ud fleașcă, frig-frig, hainele înghețate-lemn. Da` când mă uit la flăcău, n-avea nic. Nu era ud și râdea ni așe, parcă era zălud. „Nu te spăria!”, mi-o spus. „Io-s Dragobetele și-mi caut o drăguță, că e vremea. Îți foarte mulțămesc pentru ajutor.”

Da, înainte, mi-o dat jucăreaua asta, cică aduce noroc în dragoste. Mi-o spus să-mi iubesc muierea și s-o respect. Și s-o dus cu Dumniezo.

-Atunci e musai să te țuc, bărbate!, i-a zis nevasta crezând că vorbește aiurea din cauza frigului.

Și l-a pupat cu foc.

De atunci, cei doi Dragobeți pupăcioși au rămas în familie. Un meșter popular de pe la Corund, i-a luat ca model și a mai făcut vreo zece, aproximativ la fel. Apoi a început să-i vândă pe la târguri. Toată lumea cumpăra, copiii se jucau cu ele, iar cei mari le țineau „de frumusețe” și „pentru noroc”.

Păpușelele primite de la tușa Raveca au stat și la mine ani buni. Tot timpul s-au pupat.

Dana Fodor Mateescu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.