În moarte clinică

Ce ai face dacă, într-o zi, viaţa ţi-ar deschide o uşă inaccesibilă celor mai mulţi dintre noi? Ce ai face dacă, dintr-o dată, ai putea accesa frânturi de viitor, pe […]

Ce ai face dacă, într-o zi, viaţa ţi-ar deschide o uşă inaccesibilă celor mai mulţi dintre noi? Ce ai face dacă, dintr-o dată, ai putea accesa frânturi de viitor, pe care la început nu ai şti cum să le gestionezi, dar pe care timpul ţi-ar arăta cum să le pui în folosul oamenilor? Capacităţile extrasenzoriale sunt, încă, un subiect delicat. Privit cu scepticism de mulţi, totuşi nu putem nega faptul că există oameni ale căror capacităţi paranormale au fost mai mult sau mai puţin demonstrate.

Alina Albert (fosta Madame Lenoir) este unul dintre aceste exemple. Protagonista unui episod de moarte clinică (înregistrat oficial), pe când avea doar 24 de ani, Alina a căpătat de atunci o percepţie extrasenzorială ce îi permite să se raporteze diferit la tot ceea ce ne înconjoară. Iată ce scrie chiar ea despre această experință, în revista Normal despre Paranormal, pe care a creat-o ulterior.

***

„Mi s-a facut prima doza de anestezic. Infectia era atat de mare, incat anestezia nu-si mai facea efectul. A urmat o doza suplimentara/ Ati simtit vreodata ca va prabusiti de pe o treapta in gol ? Cam asta era senzatia. Vocile medicilor ramaneau undeva in spate, iar eu coboram incet si sigur in intuneric. Nu am vazut nicio luminita, iar ’’tunelul’’, daca poate fi numit asa, era un neant intunecos in care ma afundam lent. Prima senzatie a fost de eliberare. Nu mai exista durere, gravitatie sau timp. Pluteam in deriva intr-un spatiu amorf, iar la un moment dat, deasupra mea a venit ‘’CINEVA’’. Ii simteam prezenta, dar stiam ca nu am ‘’voie’’ sau ca ‘’nu se cade’’ sa il ‘’privesc’’. Intrasem intr-un univers necunoscut, iar instrumentele de care dispune gandirea rationala, nu sunt suficiente pentru a-l explica.

Asistata de PREZENTA LUI, am inceput un fel de autoanaliza a intregii mele vieti. Hotarat lucru, nu urmaream un film. Era, mai degraba, ca si cum citeam o carte, al carei personaj principal eram eu insami. Ma aflam, deopotriva, in ipostaza de acuzator si acuzat, un fel de interogatoriu al constiintei mele. De exemplu: ‘’Ai fost un om las!’’ Tot eu, ripostam imediat: ‘’Ba n-am fost!’’ Automat, se ‘’descarcau’’ in ‘’mintea mea ‘’ toate situatiile in care dadusem dovada de lasitate. Si nu erau putine… EL doar ma asista, cu un fel de superioritate blanda, absoluta. Oricat m-as stradui, nu cred ca voi gasi in vreun dictionar cuvintele potrivite pentru a-L descrie, asa cum il simteam. Nu vreau sa va insir aici suma pacatelor de care ma faceam vinovata. Pedeapsa venea ca o consecinta fireasca, nu se negocia si nu aveam deloc sentimentul ca EL era cel care ma pedepsea.

Trebuia sa stau, surghiunita intr-un spatiu atemporal – eu, singuratatea si pacatosul meu suflet. Retraiam fiecare experienta a scurtei mele vieti, durerea fiind direct proportionala cu sentimentul ca nu facusem ce trebuia. Imaginati-va cea mai trista zi din viata voastra si ridicati-o la puterea un milion. Este o traire neomeneasca, cu siguranta ma aflam in iad… Daca va puteti proiecta ce inseamna sa ti se descompuna sufletul de durere, inseamna ca sunteti foarte aproape experienta mea. Nu eram suparata pentru pedeapsa pe care trebuia sa o indur singura, o vesnicie toata. Imi parea rau si regretam sincer ca nu ma puteam intoarce sa-mi indrept greselile si sa fiu un suflet mai bun si evoluat…

Atunci EL, a venit din nou…mi-a vorbit fara cuvinte, intr-un limbaj al mintii si al sufletului: ”E frumos, iti place unde ai ajuns?” I-am raspuns ca nu, dar ”Ce pot sa mai fac acum?” M-a ”ridicat” din acea vagauna gri, in care eram osandita sa-mi ispasesc pacatele. M-a lasat sa-I simt caldura, lumina, iubirea… Era reversul: fericirea la puterea un milion…si nu o pot descrie in cuvinte. Ridicandu-ma, mi-a spus ca imi mai da o sansa si ca este ultima…ca ma pot intoarce, voi avea ”un cec in alb” dar, daca voi comite un singur pacat din cele ”grele” care m-au adus acolo, mi le va pune pe toate celelalte la socoteala… Nu m-as mai fi despartit niciodata de EL…era IUBIREA, ARMONIA, UNIVERSUL.”

***

Flashuri instantanee, mirosuri, senzaţii, o intuiţie fină – toate sunt arsenalul unui om care nu a mai fost acelaşi după o experienţă de dincolo de pragul morţii.

Mai întâi timid, după care din ce în ce mai asumat, Alina a încercat să transmită şi altora tot cee ce ea trăise şi să îşi găsească poziţionarea corectă faţă de un subiect atât de controversat. În 2011, a înfiinţat o revistă de profil, “Normal despre Paranormal” şi a apărut la diverse emisiuni tv. Pe lângă previziunile sale, confirmate în timp, subiectele abordate atât în revistă, cât şi în media, vin să deschidă noi orizonturi în ceea ce priveşte paranormalul, cel puţin la nivelul perceput de noi.

Alina a acceptat să răspundă la câteva întrebări pentru Revista 13, întrebări care ar putea să lămurească întrucâtva câteva dintre enigmele pe care noi le asociem cu sfera paranormalului.

1. Din 2011, publici lunar o revistă de profil, “Normal despre Paranormal”. Este o performanţă, cunoscând problemele din presă scrisă. Cum au receptat romanii o astfel de revistă, ce feedback ai avut şi ce dificultăţi ai întâmpinat în editarea acestui format?

Acesta este un subiect foarte sensibil. Distribuitorii îţi iau 50% din vânzări, un procent foarte mare. Revista mea rezistă în piaţă pentru că publicul este unul constant şi îi mulţumesc.

2. Apari deseori în diverse emisiuni tv, discutând atât teme mondene, cât şi unele mai profunde. Dacă ar fi ca cineva să îţi propună o emisiune proprie, care ar fi formatul care crezi că ţi s-ar potrivi cel mai bine?

Îmi doresc foarte mult, însă mulţi producători tv se tem să genereze şi emisiuni în care să aducă personaje pe care nu le pot controla intelectual. Aşa au apărut emisiuni în care prezentatorii nu stäpânesc limba românä, se maimuţăresc şi cad în penibil, tratând telespectatorul ca pe un individ tâmp pe care nu trebuie să-l soliciţi intelectual, fiindcă nu eşti în stare!

3. Vezi doar frânturi din viaţa unui om, însă acestea pot reprezenta deseori o direcţie sau o confirmare. Tocmai de aceea, tot mai mulţi te contactează pentru o previziune ce le poate aduce speranţa sau îi poate repune pe drumul corect.

Din experienţa ta, în ce situaţii aceste mici frânturi de viitor sunt benefice? Au fost situaţii în care ai refuzat persoane care veniseră să îţi ceară ajutorul?

Da, multe. Habar nu am dacă ceea ce väd este benefic sau nu. Omul vine la mine şi mä întreabă încotro este nordul. Îi spun, dar el trebuie să ajungă singur la destinaţie. Adeseori, oamenii îşi doresc să afle mai mult decât atât – vor să le ofer eu decizii, sfaturi. Iar eu refuz, este viaţa lor, nu a mea.

4. Trăim în secolul vitezei şi, poate tocmai de aceea, ne dorim ca totul să se întâmple aici şi acum. Un job bine plătit, dar nu foarte stresant, o sănătate de fier, un iubit alături de care să ne întemeiem rapid o familie şi un copil care să crească odată cu noi. De multe ori, însă, multe din aceste lucruri se lasa aşteptate sau trebuie să “lucrăm” din greu pentru ele.

Ce semnificaţie “karmică”are această aşteptare care uneori pe noi ne descumpăneşte?

Unii oameni au tranzite rapide, alţii foarte lente. Este vorba despre determinare energetică. Ca să înţelegi, unii oameni au arderi rapide, sunt slabi. Alţii au un metabolism foarte lent şi devin greoi. Aşa stă treaba şi în plan energetic. Moştenim o matrice care uneori este foarte greoaie. Suntem singurii care ne putem mobiliza şi dinamiza tranzitele, trăind viaţa cu pasiune maximä.

5. Ştiu că ai ales să trăieşti departe de Bucureşti, înconjurată de natură şi animale. Crezi că aceasta poate fi sursa fericirii sau e doar o opţiune personală şi putem trăi frumos şi în vâltoarea unui oraş agitat?

Sursa fericirii este în noi înşine. Viaţa mea reflectă ceea ce sunt eu.

6. Monotonia sau previzibilul vieţii noastre îi aruncă pe mulţi în pragul deprimării. Ce le-ai spune celor pe care nimic nu îi mai motivează, nimic nu reuşeşte să le mai bucure sufletul?

Probabil că au pierdut undeva, profunzimea relaţiei cu Dumnezeu. Există, dar e superficială. Când îl ai pe Dumnezeu, eşti fericit – nu tot timpul, dar este starea de spirit care îţi guvernează viaţa.

7. Prin structura umană, ne temem foarte mult de moarte sau de iminenţa acesteia. Ştiu că, prin experienţa pe care ai trăit-o, ai o cu totul altă viziune asupra acestei treceri. Ce le-ai spune celor care se tem de acest moment, şi-au pierdut o persoană dragă şi nu se pot împăca cu asta sau cred că moartea poate fi rezolvarea facilă a unor dezamăgiri pământeşti?

Moartea nu există decât în plan fizic. Da, îţi pierzi corpul, dar tu continui să exişti – un ghem de gânduri şi emoţii. Sinucigaşii întorşi din moarte clinică au povestit cele mai groaznice lucruri. Se pare că există un fel de pedeapsă – pedeapsa este să trăieşti în propria ta nefericire, mult amplificată. Deci, nu este o scăpare, ci o condamnare poate pe veşnicie, la propria ta nefericire.

De Marina Râșnoveanu

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.