Iubire de cartier

Johann era cu doi ani mai mare decât mine și s-a mutat la noi în cartier prin 1983-84, după ce abia se construiseră blocurile de opt etaje de peste drum […]

Johann era cu doi ani mai mare decât mine și s-a mutat la noi în cartier prin 1983-84, după ce abia se construiseră blocurile de opt etaje de peste drum de al nostru. Nicolae Ceaușescu se apucase de construit Barajul de la Ciurel și să amenajeze Dâmbovița cea limpede și frumos curgătoare. Toate clădirile sau cimitirele care îl deranjau în drumul lui spre luminosul socialism au fost puse la pământ și toți locatarii mutați la noi, în Militari.

Johann era blond, cu părul inele, inele, pistruiat și frumoooos. Meltenii din zonă îl strigau „Gioni”, că li se împletea limba când pronunțau „Johann. Asemenea „model” de băiat nu mai văzusem în viața mea. Șmecher de șmecher, avea tricouri imperialiste (mă-sa era săsoaică și se cărăbănise în RFG și, de acolo, în State), râdea cu toți dinții lui de fiară, albi și fără niciun cusur, cânta „Avaramu”, știa break-dance și se bătea cu picioarele, ca-n filme. Nimeni nu-i stătea în față. Și-l mai chema și Johann Sebastian, al dracu` de superb!

Daaa. Johann Sebastian Guță. Guță era tac-su. Un țigan tuciuriu, negru, bătea spre mov, slăbănog și bolnav de TBC. Dar foarte de treabă și pus pe șotii. Fuma în neștire, aprindea țigară de la țigară, cred c-a și murit înainte de revoluție. Mă mir c-a rezistat și atât. Mi-a povestit Gioni că mama lui era din Făgăraș, violonistă, studentă la Conservator, în București. Guță, amărăștean, lucra ca zidar-faianțar. A fost iubire mare între ei, dar nu s-au căsătorit niciodată, pentru că Gerda, -așa o chema pe ea-, l-a născut pe Gioni, l-au botezat, și a plecat. N-a mai știu nimeni de ea. Cică a plecat cu orchestra peste hotare și plecată a rămas. A plâns nea Guță după ea, a vrut să-și ia jugulara, dar l-a oprit mă-sa, o babă grasă, mustăcioasă și la fel de întunecată ca el. L-a ajutat foarte mult, atâta cât s-a priceput ea:

-Mo, ai un puradel dă crescut, nu ț`-ă rușâne? Dă-o-n zloboz dă fermecată, haidi, vino, că plânge hăla micu`, dă-i lapte! Când Gioni a împlinit trei ani, Gerda a trimis un pachet mare din RFG. Plin cu ciocolată Toblerone și țoale și țigări pentru Guță. De atunci, băiatul a primit mereu câte ceva de la ea. Niciodată n-a uitat data lui de naștere, chiar dacă își făcuse altă familie și avea alți copii cu un Hans sau un Friț. Apoi, a plecat în America, dar și de acolo veneau pachete spre România de la ea.

Eu eram în clasa a opta, mă pregăteam pentru examenul de treaptă, dar gândurile mele fluturau ca steagurile patriei când era sărbătoare. Mi-au fost suficiente cinci secunde ca să mă pocnească amorul direct în moalele capului. Când apărea Gioni pe stradă, cu dinții lui, cu mirosul (tot timpul era parfumat, îi trimitea mă-sa din America!), cu tricourile lui mulate și blugii originali, tremuram din toate încheieturile. Salivam, tușeam, mi se punea splina, aveam palpitații, dârdâiam. Dacă eram pe bicicletă, cădeam ca o fleașcă, dacă aveam rolele-n picioare mă roteam ca un titirez scăpat de sub control, dacă mergeam, pur și simplu, înțepeneam. Nu-mi mai găseam cuvintele, scăpam din mână orice aș fi avut. Eram pierdută!

Toată lumea de pe stradă îi privea pe noii veniți cu ochi răi:

-Ăștia-i țigani și moldoveni dân Roșu. A dărâmat totu` Ceaușescu acolo și ni i-a adus aci, pă cap. Să te ții scandaluri!, zicea nea Tănase, de la etajul trei trăgând un scuipat mâhnit în direcția Sud-Est.

Trecea Gioni pe lângă mine și-mi arunca o privire, una singură! și-mi făcea cu ochiul. (Ah! Aș da orice să mă fi văzut voi ce mutră aveam în clipele alea! Știți desenul animat, ăla cu boul Ferdinand care mirosea o floare? Așa eram!) Nu mai mâncam nimic în ziua respectivă, pluteam, eram veselă și drăgălașă, de parcă trăsesem pe nas miere și zahăr pudră. Fetele, domnișoarele, puștoaicele, aflate de pe o rază de vreo cinci kilometri, de la Lujerului la Gorjului și împrejurimi, erau în limbă după Gioni Johann Sebastian Guță. Se băteau pentru el, își rupeau cozile, tricourile pe care nu scria SUA și California, ci Olimp sau Litoral.

Gagicile se înjurau de mame, frați, tați, bunici, își aruncau blesteme cumplite una alteia și chiar mergeau pe la vrăjitoare ca să le dea ceva cumplit pentru „iubit”. Puștanul, mare ocnă!, sânge iute, dește cu lipici. Era azi cu Ana, mâine cu Lilica, poimâine cu Sonia.

-Fată, l-am văzut pe Gioni azi cu unaaaaa!, se agita ca o maimuțică Monica de la patru.

-Și cum era?

-Eee, avea niște pantofi cu toc, uite-așaaaaa de înalți! și-mi arăta o măsura exagerată, trăgând de degetul mare și de arătător gata să și le rupă.

-Dar la față? La față cum arăta aia?, insistam febrilă.

-Aaa, curvă! Stai liniștită!

………..Mai departe puteți citi în volumul Povești din București, Editura Paralela 45, Cartea Românească.

Dana Fodor Mateescu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.