Să fi fost în urmă cu vreo patru ani. Nu mai știu exact și nici nu contează. Trebuia să mergem la o vrăjitoare celebră din Otopeni, ca să scriem un text despre o baltă a farmecelor, depre blesteme și legături de moarte făcute în miez de noapte, leacuri de amor din inimă de țap, lapte de cuc schizofrenic și buze de coropijniță blondă. D-ale meseriei de…reporter special.
Ca de obicei, n-aveam cu cine-l lăsa pe Andrei, așa că l-am luat cu noi. I-am zis să fie cuminte, să zică bună ziua, să…
-Muchinuțo, dar vrăjitoarea asta zboară pe mătură?
-Nuuuu! Să nu cumva să zici așa acolo!
-Da` baghetă magică are?
-Are!, sare și Răzvan care era vârât cu totul în dulap. Își căuta pantalonii.
-Și schimbă lucrurile?, zice Andrei.
-Cum să le schimbe?
-Adică, dacă-i duc mașinuța asta distrusă, mi-o face la loc?
-NU!
-Păi atunci ce fel de vrăjitoare-i asta?
-Una specială.
Dezamăgit, puștiul s-a urcat în mașină și a așteptat să plecăm. Am observat că-și luase un Fiețel 500, cu ochii scoși, făcut zob, dăduse cu ciocanul în el, ca să-i testeze rezistența la accidente. (așa mi-a pus!).
Ajungem, eu cu inima puțin strânsă. Vilă cu trei etaje, ca un palat, te puteai da cu bicicleta prin sufragerie, marmură roz pe jos, brizbrizuri, scări ca la IML., plus ecou. Andrei a rămas cu gurița căscată:
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Și ecoul: aaaaaaa.
-Uuuuuuuuu, făcea băiatul.
-Uuuuuuu, zicea și ecoul.
-Șșșș! Mai taci, mă, din gură! Unde te crezi?, i-am șoptit încruntându-mă nițel.
-Păi tu nu vezi că e ecou?
-Ba văd! Și ce? Vrei să chirăim ca tâmpiții? Am venit aici cu un scop, am mai discutat asta, da?
Vrăjitoarea, o țigancă tinerică și cu flori în păr, ne-a invitat înăuntru, ne-a adus cafele și suc. Andrei s-a potolit cinci minute, atât cât a pus tac-su camera video în funcțiune. Dar când să răspundă la întrebări și să se lase filmată în toată splendoarea aurului ei, regina farmecelor a fost oprită de fiul meu:
-Auzi? Îmi repari și mie mașinuța?
Femeia a râs cu toți dinții și și-a scuturat cerceii valoroși, care făceau: zzzziiiing-zzzaaaang.
-Da` ce-are mașinuța ta?
-E stricată. Am lovit-o cu ciocanul. Tu ești vrăjitoare, nu?
-Da…
-Atunci, fă-mi-o!, a zis, ferm, puiul meu. Vrăjitoarele trebuie să repare mașinuțele copiilor din toată lumea!
Țiganca a rămas cu ochii căscați. Uitase să mai clipească. O vedeam că-și frământă creierii, ca să-i dea un răspuns, ceva.
(În gândul meu: hait! ți-a făcut-o piticania. Să te văd, acum, regină a magiilor albe, violet și căcănii!)
Credeam că o să treacă mai departe, c-o să facă pe surda, c-o să-i dea un răspuns cretin…N-a fost așa, spre surprinderea mea. Vrăjitoarea s-a ridicat de pe canapea și a plecat, lipa-lipa, într-o altă cameră, probabil la fel de mare ca și aia în care eram noi.
-Mă, ți-am zis să ne lași să ne facem treaba?,s-a rățoit Răzvan la el. Când plecăm d-aici își iau cinșpe mașinuțe! Dar NUMAI dacă ești cuminte!
Copilul n-a mai apucat să răspundă, pentru că magiciana cu cercei s-a întors cu un… avion. Femeia și-a țuguiat buzele, și a făcut:
-Vuuuuvuuuuuu! Uite ce vrajă am făcut pentru tine!
I l-a dat lui Andrei, apoi am continuat interviul, fără alte întreruperi semnificative, decât unele mici, mici. (fac pipi!, mi-e sete!, unde mi-e săndăluța? aia galbenă de pe masă ce-i? mă lași să mă dau pe bara de la scară? zici că-i un tobogan…Plasma aia e plasmă sau e cinematograf? Cât e ceasul? E Ben Ten la Cartoon Network.)
Băiatul nu s-a jucat cu avionul „născut” din farmece, bu-hu-huuuu. L-a pus pe canapea lângă autoturismul paradit.
Terminăm treaba, ne luăm rămas bun… („Mânca-v-ar mama, aveți un copil dă milioane, ăsta o s-ajungă barosan! Aveți grijă dă el!)
Și plecăm.
În mașină, Andrei, foarte dezamăgit, dar în același timp, superior:
-Asta e vrăjitoare? Habar n-are! Nu face deosebirea între un avion de doi lei și-un Fiat 500! Crede că-s prost?
Dana Fodor Mateescu
Fiat 600.