Moartea fabricii de bere Azuga

Din clădirea impunătoare a vechii fabrici de bere Azuga, veche de peste 100 de ani, de unde au ajuns pe mesele românilor milioane de sticle, n-a mai rămas decât un […]

Din clădirea impunătoare a vechii fabrici de bere Azuga, veche de peste 100 de ani, de unde au ajuns pe mesele românilor milioane de sticle, n-a mai rămas decât un morman de moloz…Şi de amintiri.

Într-o țară în care reclamele la bere străină sunt pe toate posturile TV, pe ziduri şi bannere, acest simbol românesc, celebra bere Azuga, n-a putut rezista. Atât i-a fost ei scris!

Am înțeles că aici va fi ridicată o nouă fabrică, dar de sucuri.

La fel s-a întâmplat, anii trecuți, și cu nu mai puțin celebra fabrică de hârtie din Bușteni, înfiinţată de fraţii Carol şi Samuel Schiel, care au început producţia la 1 octombrie 1882… La intrarea în stațiune, pe partea stângă, se vede și astăzi locul gol de unde a fost extrasă acea măsea uriașă, implantată acolo, la poalele Caraimanului, de cei doi frați.

În vremurile normale, oamenii de pe aceste meleaguri trăiau, pur și simplu, din muncă. Lucrau în numeroasele întreprinderi aliniate pe firul Văii Prahovei, de la Întreprinderea de Mecanică Fină I. C. Frimu și până la Fabrica de Șamotă din Azuga.

Astăzi, doar cei mai bătrâni își mai amintesc de sirenele fabricilor care chemau oamenii la lucru, în pântecele lor. Tineretul, dacă nu a avut inspirația să se ușcheachească în Spania sau Germania, se mulțumește cu banii din închirierile pentru turiști sau, cel mult, cu un serviciu de vânzător la supermarket. Îi vezi cum flutură cheile pe peronul gării, dimineața: „N-aveți nevoie de-o cameră?”

Timpurile actuale i-au constrâns pe prahoveni să se adapteze unei realități aride. Foarte mulți dintre localnici şi-au vândut căsuțele, pe mai nimic, șmecherilor din București, care au făcut vile de vacanță. După ce și unii dintre aceștia au dat de dracu, în urma crizei, acum încearcă să scape de ele. Fenomenul acesta va aduce, cu timpul, Valea Prahovei în sapă de lemn, în lipsa unei industrii trainice care s-o suțină.

Pe vremuri circula o vorbă: aerul ține fraierul. Dar nu poți trăi la nesfârșit admirând frumusețile patriei, mai ales că pădurile încep și ele să dispară, ca să facă loc hotelurilor și vilelor turistice, unele dintre ele cam goale…

Iată un mic fragment din cartea lui Mihai Tunaru, „Poarta spre 1000 de coline”. Poate c-ar trebui ca managerii politicului și economicului de astăzi să bage la cap și să nu se mulțumească doar cu chiolhanurile din pensiunile turistice, făcute în cinstea lor.

„Producția Azugăi este un paradox al Văii Prahovei, nu are ca scop satisfacerea necesităților locale decât într-o măsură infimă, căci azugeanul, în afară de apă, cumpără totul. El prelucrează, fapt care-l obligă să facă și mai bine ceea ce în general se face bine.

Bucureștenii beau bere București, fabricată de azugeni. Cei din Vălenii de Munte, patria nisipurilor sticloase, beau țuică în pahare de Azuga…Tot la Azuga se fabrică cherestea, stofă, șamotă, de aceea, fără rezerve, se poate spune că, după natură, azugeanul e cel mai surprinzător lucru în Valea Prahovei. (…)

Fabricii de bere Azuga îi lipsește farmecul romantic al celei de sticlă. Produsele ei n-au cunoscut nebuneasca supraprețuire a sticlei, egalata doar de mirodeniile orientului – nici lupta omului cu flacările, de până odinioară. Ea impresionează însă prin volumul subteran și autoritatea sa la sol, niciodată în declin…Cine n-a băut bere Azuga? Schimbările petrecute se văd în ascendența graficelor sau se citesc în semne matematice: ceva mai mult de 5 milioane de litri de bere produși în 1948, iar în anul 1959 peste 15 milioane de litri de bere. Nu demult, berarii au stropit cu bere cei 60 de ani de la înființarea fabricii, iar faptul că în biroul directorului poți răsfoi o monografie abia bătută la mașină, atestă existența unui timp liber, fericit, cedat acestor pagini bahice. În schimb, sutele, sutele de trepte umede, care te coboară în catacombe de beznă şi răceală, printre tancurile de aluminiu, fier sau înzidite, în care se păstrează berea, evocă mai degrabă pagini dintr-o istorie cu locuri de tortură şi conspiraţie. Un labirint în care halatul alb al însoţitoarei e singura speranţă că vei mai vedea lumina zilei.

Ieşind din necropola berii, cauţi nesăţios soarele şi toţi sorii multiplicaţi de şorţurile spălate de spumă ale berarilor ce dopuiesc butoaiele, vagoanele care încarcă la rampă, autocamioanele aliniate şi munţii, privind din înălţimea lor riturile ce se desfăşoară sub cerul de o transparenţă incertă al Azugăi. Există totuşi un farmec al Fabricii de Bere. Îl descoperi lângă maistrul Chivulescu Petre, stăpânul sălii de fierbere, un ciclotron în care se pregăteşte voia-bună.

-Ia, dragoste, cu mine, o blondă, să bem pentru frumuseţea lumii! Viaţa!

-Ia, tăticule, şi o brună, să ne cunoaştem niţel…Vivat!

Motivările berarului sunt splendide capcane, şi zău, să nu fi scris Caragiale despre zile cu năduf şi răcoroase berării şi despre oamenii care pierd tren după tren…nu aş pleca atât de repede.”

Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.