Bairam de despărțire

Niciodată n-a fost mai ușor să divorțezi! E ca și când ți-ai scoate de pe tine un tricou cu ABBA și ți-ai pune altul, cu Metallica sau Judas Priest. E […]

Niciodată n-a fost mai ușor să divorțezi! E ca și când ți-ai scoate de pe tine un tricou cu ABBA și ți-ai pune altul, cu Metallica sau Judas Priest. E simplu.

Noi, mediatorii Cutărescu Vasile și Cutăreasca Maricica, vă asigurăm o despărțire elegantă, discretă și liniștită…Cam așa sună reclama unui cabinet de mediere. Mai că-ți vine apă-n gură de poftă să divorțezi, așa pare de mișto! E chiar mai simplu decât în cazul unei căsătorii.

Ia gândiți-vă. Cât stres e înaintea unei nunți? Câți bani vă zboară din buzunare? Trebuie să-l inviți și p-ăla și p-aia, și p-ăia, chiar dacă nu-i suporți. E greu! „Hai, mamă, cheamă-l și pe nenea Tase de la Caracal și pe tanti Cireșica din Alexandria, pe văru` Cornel și pe tușica Nuțica de la Pătârlagele, pe nea Ciucu de la Constanța și pe tanti Tia de la Boteni…”

Nașpa! Tre să fii un geniu în materie ca să-i „combini”corespunzător cu domnii CEO (Chief executive officer) de la multinaționale și cu alte fețe luminate și intelectuale care-ți vin la paranghelie. Corect?

După nuntă, strângi și ceva bani de la stimații invitați, pui de-o parte, te bucuri, începi o viață nouă.

Dar în cazul unui divorț? Majoritatea cuplurilor ajung la scandal, la ură supremă, blesteme, partaje… complicate și invariabil tăierea pozelor în dreptul tatălui (am văzut zeci de cazuri în care fotografiile familiei despărțite erau tăiate cu foarfeca).

Adică de ce să fii supărat că te desparți?, vorba mediatorilor. Ia să gândim noi la rece, să alungăm orgoliile și să ne despărțim corespunzător, legal, civilizat și să lăsăm loc de Bună Ziua!

De ce să nu dăm o petrecere în cinstea…separării? Una adevărată, la un local cumsecade, cu chelneri optimiști care fumează numai Kent, cu o formație de profesioniști care să interpreteze numai cântece de genul: „De de m-ai părăsit?” „Unde te duci?”, „Mai ții minte, draga mea?” sau „Aseară te-am visat și m-am trezit din somn, plângând…”.

Și despărțirea face parte din viață, trebuie consumată, înțeleasă, nu sufocată, astupată cu palma! Să-ți inviți colegii de serviciu și prietenii, șeful și rudele de la țară:

-Gogule, gata. Mă despart de Ginuța!

-Da? Pe bune? Cum așa? Da` de ce? Îmi pare rău!

-Ba să nu-ți pară. Vom merge pe drumuri diferite. fiecare cu viața lui. Vii și tu la despărțirea mea? Că dau o petrecere!

-Ești nebun!

-Deloc! M-au sfătuit avocații de la biroul de mediere. Haide, mă, că și eu o să vin la despărțirea ta!

Dacă odinioară invitații s-au numit nuntași, acum se vor schimba în …„divorțași”. El va sta la o masă, ea la alta…Separați! Vin și nașii de cununie, firește, nu vor fi uitați. Oamenii vor ciocni pahare, vor conversa liniștiți, poate strivesc și-o lacrimă, în colțul ochiului, pentru că au existat și momente plăcute în cuplul proaspăt despărțit, trebuie să recunoaștem!

Numai după ce se va matoli suficient, nașul – om la 60 și ceva de ani, care abia mai pronunță vorbele ce i se plimbă nițel prin cap, apoi îi cad în gură- va ține un mic speech gâjâit și sincer, în care va vorbi despre defectele și caltitățile celor doi ex-fini.

-Drrrragi brieteni. Hâc! Bardon! Ne aflăm aici la dezbărțirea hâc dintre Ginuța ji Sile. Bun! Sile e un băiat egjcebțional, m-a ajutat să… hâc, car mobilă, mi-a bus faianță nouă la bucătărie, hâc, scuzați! Da` câte-odată zare calu, așa e?

-Așa eeee! strigă invitații lui Sile, cu gurile pline.

-Ginuța! Unde ejti, fată? A! Hâc! Te-am văzzzut. Tu ejti o minunată! Intelegtuală. Drebuie să-ți refaci viața. Da` ji tu ai brobleme de gombortament, blegi la mare gu amantu` și-l lași be Vazile singur? Ai grijjjjă, hâc!

-Nu l-am lăsat singur! Era cu papagalul. Și n-am plecat la mare cu amantul, ci în delegație cu șeful meu de la multinațională!

-Așa eeee!, urlă prietenii femeii, revoltați.

După aplauze, fluierături și bocănituri din picioare, urmează să ia cuvântul fostul mire care va recita cu patos și avânt, dând și cu pumnu-n masă, așa, de efect:

-De ce, iubire, de durere mă faci să țip?

Când eu ți-am dăruit inima știind că tu îi dăruiești numai aripi…

De ce m-ai ridicat atat de sus?

De unde nu mă mai pot întoarce, tu de ce m-ai dus?

Apoi fosta mireasă va replica, drăgălașă și îndurerată, dacă se poate:

-Ah! Perechea mea oare tu nu mai ești?

Sau dacă-ai fost, învățat-ai să te deslipești?

Atunci te du, povestea ți-o reîncepe cu o altă fată…

Dup-aia, triști, vor dansa valsul despărțirii, ultima lor îmbrățișare înainte de despărțirea definitivă legală și recunoscută de toată lumea.

La sfârșit toți cei de față le vor ura nu „Casă de piatră” ci…„Casă separată”!

Foștii soți își vor înapoia, unul altuia, cadourile făcute de-a lungul celor patru ani de căsnicie. Va ieși un pic de ceartă, pentru că Ginuța a pierdut la mare, (când a fost în „delegație” cu CEO) brățara cu îngeraș de la Sile, iar el o vrea înapoi.

-Cadourile mele sunt mai scumpe decât alte tale!, va zice fostul mire, furios, iar asistența, care e de partea lui:

-Daaaaa! Mult mai scumpe!

-Ale mele sunt din suflet, și asta contează, le va răspunde Ginuța triumfătoare.

Ar mai fi câteva clipe până la o încăierare în masă, dar va interveni ex-nașul, care-i va invita pe toți la o geampara îndrăcită și vor uita cu toții de necazuri.

Și uite-așa, grație unei medieri inteligente, adaptate la nivelul de educație al fiecăruia, a fost evitat un divorț urât și dureros ca un epilat inghinal.

Ați crezut? V-am păcălit!

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.