Amintiri cu bunica mea

Atâta ce-am cotrobăit prin amintiri că nu există locuşor lăsat de Dumnezeu neverificat de mine. Uite, peste câteva zile vine Învierea și căsuţa dumitale-i goală… Ce forfotă era pe acolo, […]

Atâta ce-am cotrobăit prin amintiri că nu există locuşor lăsat de Dumnezeu neverificat de mine. Uite, peste câteva zile vine Învierea și căsuţa dumitale-i goală… Ce forfotă era pe acolo, bunico! Cozonacul stătea-n covată la crescut, pe marginea plitei puneai cu grijă ceara la topit şi mă învăţai cum să încondeiez cu chişiţa ouă. Cârligaşe, linii, puncte, cerculeţe. Sarmalele oftau în oalele de lut vreo 12 ore, până erau gata, zama de găină era dată la rece, pe masă nu mai era loc de-atâţia colăcei.

Erai expertă în astea, veneau vecinele să-nveţe, ba chiar le şi făceai ce te rugau. Pe înserat, o aşteptam pe toloacă, pe Ţaţ’Ortanţa, să aducă ulcica cu lapte. Matale aduceai din tindă, unde ţineai sacul cu făină, ce-ţi trebuia şi ne făceai lapte cu bulugheţe. O,ce bun era! Apoi aprindeai lampa, o agăţai de cuiul din grindă, băgai cărbuni în fierul de călcat şi începeai să calci perdelele.

Eu, mică şi slăbănoagă, citeam de pe cuptor Acatistul Maicii Domnului. Odată, venind de la biserică preţ de 3 km, mi-era aşa de rău… Te-ai întâlnit cu Ţaţ’Lucreţa şi i-ai spus: „Mi-a deochiat cineva copchila, mă duc repede să o descânt”.

Când am ajuns acasă, ai luat apă neîncepută, ai stins cărbuni în ea, ai spus ceva despre Maica Domnului. Mă tot puneai să beau din ea, de trei ori sau de nouă ori, nu mai ştiu bine, că mi-era prea rău atunci. După ce m-ai descântat, tot răul mi-a trecut, nu mă mai durea nimic. Atunci eu am crezut că eşti vrăjitoare, din aia bună, care faci minuni. Eu cred că mi-a fost rău de emoţie, că am zis „Crezul” în mijlocul Bisericii şi toată lumea se uita la mine, nu că m-a deocheat cineva.

Altă dată, de Anul Nou, m-ai dus cu uratul pe la case. Aşa mi-era de frică de mascaţi… matale mă strângeai tare de mână: „Stai Lucuţă, nu te teme, că-i cunosc eu pe toţi”. Da’ eu tot mă temeam, că aveau măşti fioroase pe faţă, şi zornăiau din nu ştiu ce, de ţi se urca părul în cap de groază.

De obicei, înainte de Paşti, mata dădeai cu farbă, toată casa era primenită. Mergeam la lutărie, la canton, să aducem balegă de cal şi din toate astea făceai un fel de compoziţie cu care cârpeai totul. Cea mai frumoasă amintire e când mergeam în pădure. Doamne, câtă bogăţie mai era! Alune, mure, fragi, hribi, chitoaşte, opintici. Pe toate le adunai în pestelcă şi le transformai acasă-n ceva bun.

Ce greu era la vreascuri, că nu mergeam în pădure numai la plimbare. Trebuia rogoz pentru rogojini, lemne de foc, câte şi mai câte.

Mi-ai povestit de Zarif, cum te-a trântit odată, în pădure şi dumneata de ciudă l-ai muşcat de bot. Vă trimitea tata cu caii în pădure de pe la 10-11 ani…

Şi trista lui poveste ce ţi-a schimbat matale viaţa, că l-ai pierdut la 15 ani. Erai copchila cea mai mică şi-a trebuit să vezi această tragedie, cum ruşii îţi omoară tatăl, în şura lui, în curtea lui, cu arma lui…

De la matale ştiu că toată făptura are rostul ei şi că Dumnezeu ştie şi de firul ierbii care abia iese din pământ.

Iubita mea, când ai murit, la 99 de ani, cam în 40 de minute am fost lângă matale. Încă mai erai, că te-am cuprins aşa rezemată de perne şi am simţit că încă eşti. Nu am putut să plâng deloc, doar te iubeam şi te ţineam strâns lângă mine. Părul matale moale, de câte ori l-am împletit, de câte ori l-am pieptănat? Mânuţele calde încă atârnau pe umerii mei.

Îţi scriu să-ţi spun că te ador şi rog un înger să-ţi citească asta. De câte ori mi-ai apărut în vis şi ai plecat am suferit. Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că te-am avut pe tine, temelia mea, ADN-ul meu, draga mea, Buna mea, viaţa mea.

Luminița Popescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.